duminică , 17 decembrie 2017

„À toi que j’aime”: expoziție și lansarea volumului de poezie a lui Jean-Pierre Loubinoux

afis-1a

Între 11 și 12 iulie, începând cu ora 17.00, la sala Domenii a Hotelului Domenii Plaza din Capitală, are loc expoziția și lansarea volumului de versuri semnate de pictorul și poetul Jean-Pierre Loubinoux. Pictorul și scriitorul Gabriel Stan ne face o introducere în universul artistic al lui Loubinoux, introducere ce reprezintă totodată o invitație la evenimentul ce va avea loc în curând.

Cartea domnului Jean-Pierre Loubinoux este declarată un album de artă şi poezie care se defineşte dintru început, prin titlul ei, „A toi que j’aime -Tableaux et poésies”.

Cititorul poate cădea uşor în capcana de a crede că ilustraţiile – picturile autorului sunt comentate de versurile sale…Nimic mai fals. Există, firesc, o legătură, o relaţie pictură-versuri, dar este o conexiune metafizică. De exemplu, planşa LXXVII reproduce superba lucrare Toscane, dar această lucrare are în contra pagină, pg.138, poezia Rio, poezie care descrie gigantul Christ de pe Corovado şi care îmbrăţişează lumea atât de amestecată, săracă şi mizeră cu un surâs radiant. Ei bine, aici este prima cheie a albumului… „Rio este cântecul de iubire al vieţii”; de fapt versurile, cuvintele sunt cele care aduc, prin muzicalitatea lor, magia iubirii… iar pictura te proiectează în interiorul ei.

Tabloul Toscane se află, nu întâmplător, şi pe coperta albumului şi în deschiderea cărţii. Tabloul are forţă, dar şi blândeţe, este o pictură solară, în care lumina devine personajul principal. Natura, în farmecul şi plenitudinea ei. Pentru a putea intra în jocul provocărilor metafizice ale pictorului-poet este nevoie să respectăm atenţionarea de la început, atenţionare  cu valoare shakespeariană:  „Viaţa cu misterele ei este frumoasă ca un somn/ Dragostea este un vis”…

Dincolo de cuvinte şi imagini, Jean-Pierre Loubinoux provoacă cititorului în dialogul subtil vers-pictură un fel de obiecte inefabile, interior-imaginare. Starea poeziei este aici un interval între flux şi reflux…între viaţă şi moarte…între bine şi rău… Într-o parte avem sinceritatea cuvântului, şi în cealaltă – candoarea cromatică. Viaţa fiecărui om este un posibil film interior, foarte rar descris sau povestit. Nici o zi dintre zilele trăite de noi nu este la fel ca oricare alta, fiecare zi are propria ei lumină şi propria istorie, sau poezie.

Filmul interior al artei lui Jean-Pierre Loubinoux este complementar unui fond sonor ce îl putem recunoaşte ca o cuminecare a iubirii. Acesta este motivul pentru care, în toate paradigmele ce se schimbă radical de la o pagină la alta, ne recunoaştem şi ne identificăm ca şi destin colectiv cu impresiile plastice, dar ne asumăm şi scenariul şi poesisul. Astfel, datorită culturii vizuale, dar şi poetice, autorul ne descifrează, filă cu filă, frumuseţea unică a deschiderilor spre lumină şi poezie. Totul se petrece în semiotica unei dimineţi binecuvântată cu unicitate şi tandreţe. Călătoria sufletului este însoţită de pregnanţa unui spirit ce poartă cu el tot bagajul cultural personal… De fapt, poartă cu el toată lumea…

În pictura lui, autorul alternează semne şi simboluri plastice de la Vincent Van Gogh, Camille Pisarro, la Maurice Utrillo şi Raoul Dufy. Totul într-un spectacol plastic unic, pentru că nu copiază şi nu reproduce, ci de fapt reinterpretează, ca un fel tribut ca un fel de Jazz plastic.

Jocul meta-picturilor lui Jean-Pierre Loubinoux este un fel de vrajă, o magie hieratică din timpurile străvechi. Ei bine, toate aceste sunt asamblate savant cu ideatica unei poezii curate, sincere, ce unifică totul într-o operă cu valenţe noi.

Aşa cum spune în „Viaţa trece”/ „La vie passe” (pg. 75), esenţialul este în destin… Viaţa, Dragostea, Moartea… „Toate aceste emoţii care mă fac să simt un fel de  talmeş-balmeş, în simplicitatea vieţii noastre paralele”, şi tot destin este şi faptul că „după fiecare seară renaşte o dimineaţă”.

Iubirea este fermentul între viaţă şi moarte care face să nască şi să renască copiii copiilor noştri. Iubirea este floarea speranţei, inversează rolul amintirilor reciproce, dăruieşte valoare transcendentă adolescenţei… Și în fiecare DIMINEAŢĂ este vectorul de energie de care avem cu toţii atâta nevoie.

Iată de ce dimineţile lui Jean-Pierre Loubinoux creează în noi obiectele inefabile, efemere, dar atât de necesare nouă pentru armonia interioară.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus