marți , 17 octombrie 2017

Actorul Teodor Corban, invitat la prima ediţie „Nocturne” din noul sezon

Nocturne cu Teodor Corban_9220

Vineri, 16 octombrie, Marina Constantinescu deschide noul sezon Nocturne cu poveşti despre Aferim!, dar şi despre actorul care vine din lumea teatrului şi care a cunoscut faima datorită filmului. De la ora 23.00, la TVR 1, TVR HD şi pe TVR+ 

De peste 20 de sezoane nu a abdicat nicio secundă de la reverenţa în faţa adevăratei valori. Şi au fost sute de ediţii, cu invitaţi din cele mai frumoase domenii ale culturii – teatru, film, televiziune, muzică, dans, fotografie, pictură etc. Pentru că avem nevoie de valori, emisiunea Nocturne se întoarce cu ediţii în premieră, din 16 octombrie, la TVR 1 şi TVR HD.

Prima ediţie din noul sezon Nocturne îl are ca invitat pe Teodor Corban, un actor complex, profund şi sensibil, elevul lui Dem Rădulescu, la rândul său o personalitate conştientă de propria strălucire, dar care se căuta şi se îndoia permanent. O parte din Dem Rădulescu regăsim astăzi în discipolul Teodor Corban.

Mai mult de 20 de ani, invitatul Nocturnelor de vineri s-a împărţit între scena Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi şi platourile de filmare. „Mulţi dintre regizorii de film nu agreează teatrul. Mi-au spus că suntem nesinceri acolo…”, spune Teodor Corban. Cu toate acestea, Corneliu Porumboiu l-a văzut într-o piesă la Iaşi şi, astfel, Teo Corban a ajuns să joace în „A fost sau n-a fost?” şi să-l numească pe tânărul regizor naşul său în film. Iar drumul către o celebritate recunoscută la Cannes sau la Berlin a început să se deschidă.

„Referitor la statutul meu de om important, eu încă am o stare de râs interior referitor la ce mi se întâmplă de ceva vreme”, mărturiseşte Teo Corban. Recunoaşte că, deşi orice actor, la început, se visează vedetă, el nu ştie să primească aceste ecouri calde ale faimei venite la vârsta „uşor coaptă”.

În 2015, a jucat rolul „Costandin” în succesul lui Radu Jude, Aferim!. În emisiune, Marina Constantinescu rememorează starea pe care a trăit-o la proiecţia filmului: „Când am văzut Aferim!, a fost o revelaţie dincolo de ce înseamnă această lumină pusă pe un secol XIX… minute în şir nu v-am recunoscut!”.

Pentru acest rol, Teodor Corban a fost nominalizat la categoaria „Cel mai bun actor” la cea de-a 65-a ediţie a Festivalului de Film de la Berlin. Pentru mulţi români, el a fost premiantul.

„Pe mine m-a surprins că Aferim! a ieşit bine, că a plăcut. Eu am vrut mai mult de la mine”, recunoaşte, poate prea critic cu sine, Teodor Corban.

Cel mai mult îl deranjează pe actorul ieşean impostura, sintagma „imaginea contează” şi talmeş-balmeşul non-valorilor cu adevăratele personalităţi. „Când ştim că în sală este un regizor de film, toţi actorii jucăm… altfel”. (Teodor Corban) „E foarte dureros când plec de la teatru. La începuturi, aveam senzaţia că, după spectacol, toată lumea trebuie să mă recunoască pe stradă.”

În linii mari, acesta este Teodor Corban. Mai multe despre actorul care vine din lumea teatrului, deşi faima şi recunoaşterea le-a cunoscut datorită filmului, aflăm la Nocturne din 16 octombrie, ora 23.00. Emisiunea poate fi urmărită la TVR 1, TVR HD, dar şi pe platforma online TVR+.

Nocturne, „poveşti cu şi despre oamenii din mine şi din jurul nostru”

De peste 14 ani, Nocturne intră în sufletele acelor oameni pentru care speranţa într-o lume mai bună nu a încetat să existe. Criticul de teatru Marina Constantinescu a început să facă televiziune în 2000, ca realizator al emisiunii Cabina de montaj, iar din 2001 povestea ei continuă cu Nocturne, emisiune difuzată de TVR 1 şi TVR HD.

Nocturne este o reverenţă în faţa valorii, a verticalităţii morale şi profesionale, aşa cum o descrie şi Marina Constantinescu. „Nocturnele sunt poveşti cu şi despre oamenii din mine şi din jurul nostru. Sondez continuu pe terenul marilor valori, prea puţin cunoscute, pe de o parte, precum şi dialoghez cu mari personalităţi, prea bine cunoscute, pe care încercăm să le prezentăm, cu smerenie şi cu modestie, în imagini mai puţin bătătorite, cu stări mai puţin intuibile.”

Marina Constantinescu face echipă la Nocturne cu regizorul Aurel Badea şi producătorul Oana Cucuruzeanu.

Întreaga colecţie de emisiuni Nocturne poate fi vizionată online pe TVR+, iar cei interesaţi pot interacţiona cu echipa emisiunii pe facebook.com/NocturneTVR.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus