Adela Popescu şi Radu Vâlcan au făcut familiilor cel mai frumos cadou de Crăciun: i-au anunţat că vor avea un copil. Adela a dezvăluit pe blogul ei că momentul în care a venit Moş Crăciun anul acesta a fost unul cu adevărat deosebit.
„Ţipete, râsete şi lacrimi în lanţ, menite să ne reamintească ce norocoşi suntem şi noi, dar şi minunea care se va naşte înconjurată de atâta iubire! Vom fi părinţi, dragii noştri, şi ne-am dorit să împărtăşim cu voi vestea asta în perioada Crăciunului, ultimul în doi”, povesteşte Adela.
Momentul în care au dat vestea a fost foarte bine pus la punct, iar surpriza a venit chiar atunci când toată lumea era strânsă în jurul bradului de Crăciun. “A venit un colet cu vestea. O fotografie cu ecografia pusă într-o cutie metalică cu Moş Crăciun, reni, zăpadă, steluţe, cadouri, a ajuns la Radu. El a desfăcut-o şi a dat-o din mână în mână tuturor, pe rând. Nu puteţi să vă imaginaţi cum a fost!”, adăugă Adela Popescu pe blogul ei.
Viitorul tătic e și el foarte fericit. „Cuvintele sunt prea puţine pentru a descrie starea mea din acest moment. Încă din prima zi în care am aflat că vom fi părinţi, viaţa mea a căpătat o cu totul altă formă. Sunt fericit, emoţionat, împlinit”, a spus Radu Vâlcan.