Foto: interscope-productions.co.uk
Nu trece o săptămână fără să mai apară un nou studiu despre cea mai consumată băutură a planetei, după apă. Acum câteva zile, oamenii de știință spuneau despre cafea că reduce riscul de atac de cord. În trecut, s-a spus că ne protejează de demență, de diabet tip 2 și chiar de cancer de piele, ca să nu mai vorbim de beneficiile pe care le aduce în materie de energie. Dar despre cafea se spune și că provoacă stări de anxietate și arsuri și că agravează simptomele menopauzei. Toate aceste efecte, pozitive sau mai puțin bune, se datorează mai ales cofeinei din boabele de cafea.
Totuși, cafeaua conține și o mulțime de antioxidanți și substanțe vegetale care conferă băuturii aroma și mireasma ușor amară, precum și proprietăți benefice sănătății. Câtă cafea avem voie să bem, ca să ne bucurăm de ele fără să ne supunem niciunui risc? „Cu moderație, până la trei cești pe zi, cafeaua este probabil neutră față de sănătate sau ar putea chiar avea beneficii din acest punct de vedere”, spune dieteticianul Nigel Denby, care vorbește mai departe, pe larg, pentru Daily Mail, despre felul în care cafeaua acționează asupra corpului nostru.
O siluetă mai armonioasă
Alege-ți cafeaua cu atenție și s-ar putea să te ajute să slăbești, spune specialistul. Un caffe latte conține în jur de 170 de calorii, dacă este făcut cu lapte integral, în timp ce cafeaua neagră este aproape lipsită de calorii. Dar ea acționează într-un mod și mai direct. „Pe lângă faptul că nu are aproape nici o calorie, cafeaua este și un slab inhibitor al senzației de foame”, spune Nigel Denby. Iar cafeaua verde, făcută din boabe neprăjite, reduce cantitatea de zahăr pe care o absorbim în sânge și crește ritmul cu care corpul nostru arde grăsimile.
Cafeaua – prieten și dușman pentru inimă
O singură ceașcă de cafea ne poate crește ritmul inimii la 100 de bătăi pe minut (în mod normal, acesta este de 60 – 80 de bătăi pe minut) și durează în jur de o oră până când el revine la normal. Totodată, cafeaua ar putea provoca o constricție a arterelor, ceea ce duce la creșterea tensiunii arteriale, explică Dr.Graham Jackson, cardiolog la Guy’s and St Thomas’ NHS Foundation Trust. În cazul unei persoane sănătoase, acest lucru nu va avea efecte negative, ci, mai mult, un consum moderat de cafea ne-ar putea chiar feri de atacuri de cord. Totuși, persoanele care suferă de insuficiență cardiacă – unde inima este bolnavă și nu pompează sânge eficient – ar trebui să renunțe la cafea, pentru că aceasta nu face decât să îngreuneze activitatea inimii. De asemenea, pacienții cardiaci ar trebui să evite cafeaua instant, întrucât conține un nivel crescut de potasiu ce poate modifica în mod serios ritmul cardiac.
Cafeaua ar trebui asociată cu mâncare
Prima cafea a zilei, în cazul multor oameni, e ușor laxativă. Asta, deoarece cofeina stimulează și crește contracțiile în intestine, fapt care împinge rezidurile afară mai curând decât în mod natural. Asta înseamnă că și nutrienții au mai puțin timp pentru a fi absorbiți în timp ce trec prin tractul digestiv, lucru care ar putea fi dăunător dacă nu aveți o alimentație echilibrată. Cafeaua intervine, de asemenea, asupra absorbției de fier, deci evitați să o beți atunci când consumați alimente bogate în fier, cum ar fi carnea roșie.
Contrar a ceea ce se crede, cafeaua nu ameliorează constipația. Deși ar putea provoca spasme temporare și senzația că are efecte vizibile în probleme digestive, ea nu va reuși să vindece cauzele de bază ale afecțiunii. De fapt, pe termen lung, ar putea înrăutăți starea de constipație, deoarece cofeina duce la deshidratare, fapt ce va rezulta în noi dificultăți digestive.
Important: evitați să beți cafea fără să mâncați ceva. Cafeaua stimulează producția sucurilor gastrice din stomac, chiar dacă nu există alimente care să fie digerate. „Dacă beți cafea fără să mâncați nimic, acidul gastric poate irita pereții stomacului și ai intestinelor, provocând dureri și balonare”, spune medicul Iain Hourdan de la Royal Surrey County Hospital, Guildford. „Cel mai bine este ca, întotdeauna când beți cafea, să și mâncați ceva în același timp”.
Încercați să o beți cu lapte, ca să nu vă afecteze oasele
Prea multă cafea poate crește riscul de oase sfărâmicioase și osteoporoză, pentru că ea accelerează dezintegrarea osoasă. Mai exact, cofeina face ca celulele responsabile cu formarea de țesut osos nou să fie mai puțin eficiente, iar când este consumată în cantități mari, devine agresivă și chiar distruge total aceste celule. „În plus, cofeina afectează absorbția calciului și accelerează excreția de calciu, iar asta va duce în timp la slăbirea oaselor”, spune Julia Thomson, asistentă medicală la National Osteoporosis Society. Thomson ne sfătuiește să nu bem mai mult de trei cești de cafea pe zi și să-i adăugăm lapte. „Studiile au arătat că laptele din cafea contrabalansează efectele negative ale cofeinei, care distruge calciul”.
De fapt, ceaiul pătează dinții mai mult decât cafeaua
Cafeaua pătează dinții și îi face să arate galbeni – aceasta este una dintre marile griji ale celor pasionați de licoarea neagră. Aflați însă că ceaiul poate fi mai dăunător din acest punct de vedere. „Taninul din ceai pătează dinții mai mult decât cafeaua”, spune dentistul Mervyn Druian. „Trebuie să bei multă cafea neagră ca să-ți pătezi dinții – cinci sau șase cești pe zi. Cafeaua albă, adică cea care conține și lapte, pătează și ea dinții, dar este mai puțin concentrată, deci efectul e minimizat”, mai explică stomatologul.
El mai spune și că băutura noastră favorită afectează dinții doar în mod superficial, intervenind asupra biofilmului, un strat fin de bacterii care acoperă dinții și gingiile, și că nu pătrunde în smalț. O pastă de dinți pentru albire, dacă este de bună calitate, îndepărtează până la 90 % din pete în 14 zile, susține medicul. Doar dacă smalțul este fisurat veți avea nevoie de ajutor profesional. Și, pentru ca veștile să fie și mai bune, Dr.Druian mai spune că inclusiv cafeaua decofeinizată conține o substanță care anihilează bacteria Streptococcus mutans, căreia îi place să viețuiască printre dinți și îi atacă permanent. Această substanță este cea care îi conferă cafelei aroma dulceagă, de pământ.
Beți cafea multă? Mâncați puțin și des și beți apă constant, pentru o respirație proaspătă
Probabil că nu o dată chelnerul v-a servit un pahar cu apă lângă ceașca de cafea comandată. Consumul de apă, în paralel cu cel de cafea, curăță cavitatea bucală și previne deshidratarea, explică mai departe medicul Mervyn Druian. „Cei care beau multă cafea pot avea o respirație neplăcută. Ea e cauzată de faptul că această băutură ne usucă gura. Este deshidratantă, și cei care o consumă în cantități mai mari tind să aibă gura mai uscată. Drept rezultat, celulele mucoase care îmbracă interiorul cavității bucale și care trăiesc doar trei zile, nu sunt eliminate atunci când mor. În schimb, ele rămân în gură și încep să se altereze”, spune medicul. O soluție simplă este să scădeți consumul de cafea și să mâncați puțin și des, pentru a stimula producția de salivă. Apa poate fi și ea de ajutor, la fel ca și mestecatul gumei”, mai sfătuiește dentistul.
Cafeaua, împotriva maladiei Alzheimer
Consumul moderat de cafea poate scădea riscul de Alzheimer cu până la 20 %, potrivit unui studiu recent realizat de Institute for Scientific Information on Coffee. Cofeina și antioxidanții, spun cercetătorii, reduc inflamațiile de la nivelul creierului și pot reduce ritmul de deteriorare a neuronilor, mai ales a celor aflați în zonele cerebrale asociate cu memoria.
Feriți-vă de cafea dacă aveți probleme cu rinichii!
Cafeaua este diuretică, deci stimulează rinichii să excrete mai mult fluid, fapt ce vă va trimite la toaletă mai des. „Acesta nu e neapărat un lucru rău, dacă rinichii tăi funcționează normal, dar studiile arată că afecțiunile renale se pot înrăutăți în cazul consumului de cafea pe termen lung”, explică doctorul Chris Eden, urolog la Surrey County Hospital din Guildford. Totodată, cafeaua irită vezica urinară și favorizează (re)formarea de calculi renali în cazul celor care au un astfel de istoric, așa că dacă vă numărați printre ei, evitați băutura cu care își încep ziua milioane de oameni. „Cafeaua este neutră în relație cu sănătatea, dar trebuie tratată cu atenție dacă aveți probleme de sănătate”, avertizează medicul.
Cafeaua poate micșora riscul de cancer de piele
Deși cafeaua are un efect deshidratant asupra organismului, ea nu va usca pielea, spune Dr.Nick Lowe. „Trebuie să fii extrem de deshidratat pentru ca asta să se vadă asupra pielii, ceea ce se întâmplă rar dacă nu beți mai mult de trei cești de cafea pe zi”, explică dermatologul. Iar datorită antioxidanților, care blochează acțiunea radicalilor liberi, cafeaua poate micșora riscul de cancer de piele. Un studiu publicat în 2005 arăta că persoanele care beau cafea erau cel mai puțin predispuse la un melanom malign.
Trei cești de cafea pe zi țin diabetul departe
O mulțime de studii sugerează faptul că oamenii care beau cafea zilnic sunt supuși unui risc mai mic de a suferi vreodată de diabet de tip 2. O analiză recentă, la care au participat 123.000 de persoane, a arătat că cei care beau în jur de trei sau patru cești de cafea pe zi aveau mai puține șanse de a se îmbolnăvi de diabet. Nu este însă foarte clar de ce cafeaua ar putea ajuta în acest caz. „Se crede că este o acțiune combinată a antioxidanților și a altor nutrienți din cafea”, spune Dr.Frank Hu, profesor de nutriție și epidemiologie la Harvard School of Public Health.
O ceașcă înainte de a face mișcare – cheia unui antrenament mai eficient
Cafeaua ar putea da mușchilor mai multă putere și capacitatea de a funcționa mai eficient, spun cercetătorii de la Australian Institute of Sport, care au observat că sportivii care beau o singură ceașcă de cafea înainte de antrenamente pot face mișcare pentru un timp mai îndelungat, la aceeași intensitate. Cofeina, se pare, stimulează mușchii să înceapă să ardă grăsime și să o transforme în energie, iar în plus, are darul de a deschide căile respiratoii, din punct de vedere chimic fiind similară cu teofilina – o substanță utilizată în tratarea astmului.
Despre efectul energizant al cafelei
Cel mai cunoscut efect al cafelei este acela de energizare: ea declanșează un răspuns energetic rapid în organism și, mai mult decât atât, stimulează secreția de dopamină, unul dintre hormonii care ne conferă o stare de bine. Cofeina acționează la scurtă vreme după ce este ingerată, ajungând la cea mai ridicată concentrație în sânge și în creier în decurs de 30 – 40 de minute. Durează între trei și șase ore pentru ca nivelul de cofeină să scadă la jumătate din valoarea pe care o atinge la vârf, fapt pentru care ar trebui să evitați consumul de cafea cu patru până la șase ore înainte de culcare, explică Peter Rogers, profesor de psiho-farmacologie biologică la Universitatea din Bristol. Cofeina suprimă secreția de melatonină, „hormonul somnului”, care ne ajută să ne relaxăm și să ne pregătim pentru odihnă, și nu se împacă prea bine cu adenozina, o substanță chimică din creier care ne încetinește activitatea cerebrală înainte de culcare.
Dar nu vă bazați pe cafea drept energizant pentru o perioadă lungă de timp. Studiile au demonstrat un lucru care nu mai avea nevoie de prea multe lămuriri: cei care beau cafea în mod regulat ca să aibă mai multă energie devin toleranți la cofeină, așa că nu se mai simt în formă după ce o consumă peste măsură.
În cazul în care credeți că beți prea multă cafea, nu renunțați dintr-o dată complet la ea, căci simptomele de sevraj nu sunt deloc plăcute, sfătuiesc doctorii. Scădeți treptat cantitatea zilnic consumată, până când ajungeți să nu beți mai mult de trei cești într-un interval de timp de 24 de ore.
Semnat de LaRevista.ro