miercuri , 29 noiembrie 2023

Adrian Despot, despre albumul Viţa de Vie – Acustic: „Este o pauză de emoţie pură, departe de zgomot şi viteză”

AD

În pregătirea lansării noului album Viţa de Vie, Acustic, din data de 8 aprilie de la Teatrul Naţional din Bucureşti, Adrian Despot, solistul trupei, a împărtăşit fanilor esenţa albumului: piese decantate în starea lor originară, emoţia pură.

Iată ce declară Adrian Despot:

Suntem Viţa de Vie, cea mai energică trupă de rock din România. Ne place viteza şi străbatem industria muzicală de 16 ani, cu pedala la fund. Facem mult zgomot şi dăm totul la maxim, oriunde mergem. În viteza în care trăim nu există detalii, nu le mai distingem. Culorile şi luminile oraşelor prin care trecem au devenit o pastă fluidă care se prelinge pe geamurile laterale ale maşinii, iar oamenii pe care îi întâlnim nu au fețe.

Trăim cu ochii lipiţi de parbriz, nu ne uităm niciodată în spate, în faţă e singurul lucru care contează. Următorul concert. Într-o seară, acum vreo patru ani, ne-am oprit pe drum să ne tragem sufletul. Şi nu l-am găsit. Îl pierdusem undeva, cândva, în goana maşinii de turneu. De a doua zi am început să îl căutăm. Şi încet, încet, l-am găsit. Se spărsese în mii de bucăţi, împrăştiate de-a lungul drumului între oraşele trecute pe plannerul de la studio. Le-am strâns pe toate şi le-am adunat într-un album, Acustic.

Albumul Acustic este cel mai intens experiment muzical la care am participat până acum. Într-o lume rece, hipertehnologizată, el reprezintă încercarea noastră de a ne întoarce la elementele simple, naturale. Am realizat zgomotul şi viteza în care trăim şi lipsa de linişte şi detaliu din viaţa nostra, ne-am speriat că ne transformăm în roboţi şi atunci am zis stop! Trebuia să ne întoarcem în locul de unde a început totul, în punctul zero, şi să ne luăm energia de acolo. Călătoria noastră este povestea lui Adam şi a Evei, spusă invers.

Îmi aduc aminte de perioada în care eram întrebat de ce nu facem un album acustic . Răspunsul era acelaşi. “Nu suntem încă pregătiţi”. Şi era cel adevărat. Dorinţa în sine exista, însă nu voiam să îl fac doar pentru palmares sau pentru că „aşa se obişnuieşte” la trupele de rock. Ar fi fost una dintre puţinele, dacă nu chiar singurele şanse de a ne exprima şi altfel decât o facem în mod normal. O evadare din cotidian. O pauză de emoţie pură, departe de zgomot şi viteză. Momentul ar fi trebuit savurat la maxim, iar pentru asta, trebuia să fie făcut pe îndelete. Dar pentru asta, trebuia să mă desprind de tot ce mă lega de actual, de oameni şi pietre, şi să încerc să îmi găsesc pajiştea mea acustică. Colţul meu.

Am dezbrăcat melodiile vechi de hainele pe care le purtau şi am încercat să le decantez într-o formă cât mai apropiată de starea lor originară, cea de emoţie. Am scăzut volumul şi am crescut intensitatea. De acolo am construit, cu grijă şi abnegaţie, albumul Acustic. A ieşit exact aşa cum ni-l doream, simplu şi intens. În călătoria noastră am avut onoarea să fim însoţiţi de nişte muzicieni extraordinari. Mandela Gajol şi Mihai Ardelean, care sunt parte integrată a familiei şi proiectului Viţa de Vie Acustic, apoi Răzvan Suma, Alexandrina, Florin Ochescu, Eugen Caminschi şi Raul Kusak. (Adrian Despot)

De unde puteți cumpăra bilete pentru spectacol

Evenimentul din data de 8 aprilie de la Teatrul Naţional se doreşte a fi unic, ca şi albumul în sine, o fuziune între rafinament, bun gust, senzorial şi muzica dusă la nivel de artă.

Biletele pentru concertul Viţa de Vie – Acustic  pot fi găsite în format electronic pe www.iabilet.ro, iar în format fizic la casa de bilete de la Teatrul Naţional, Magazinele Diverta, Magazinul Muzică, Sala Palatului, Cinema Patria , Magazinul Unirea şi Librăria Eminescu la următoarele preţuri:

  • 60 de lei – categoria C
  • 80 de lei – categoria B
  • 100 de lei – categoria A
Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *