duminică , 25 octombrie 2020

Adrian Mustață: „Fotograful nu surprinde o imagine, o produce”

Adrian2

Ce elemente crezi că ar trebui să conţină o fotografie bună?

Dacă o luăm ca la şcoală: compoziţia, lumina, subiectul, punctul de staţie… bla-bla. Dar, cum se spune: „Learn the rules like a pro, so you can break them like an artist”! (n.r. „Învață regulile ca un profesionist, ca să le poți încălca precum un artist!”) Se pare că a spus-o Pablo Picasso, probabil în spaniolă. O fotografie n-are nevoie de nici o regulă ca să fie bună, ea trebuie să facă un singur lucru: să transmită o emoţie!

Care este fotografia ta preferată, dintre toate cele pe care le-ai făcut până acum?

Era să răspund printr-un clişeu: „Dacă ai avea șase copii, pe care l-ai iubi cel mai tare?” Ups, chiar am făcut-o! (râde) N-am o anume fotografie preferată, dar mă emoţionez încă în faţa vreunei poze vechi, care îmi aminteşte o anume clipă, o anume emoţie trăită, un loc special. Şi asta pentru că memoria e subiectivă, nu datorită vreunei virtuţi estetice deosebite a respectivei imagini.

Şi dintre pozele care nu îţi aparţin?

Ei, astea sunt multe… şi se înmulţesc în fiecare zi. Într-o ordine oarecare, „Afgan Girl”, a lui Steve McCurry, „Omayra Sanchez”, a lui Frank Fournier, o extrem de controversata imagine din timpul foametei din Sudan, realizată de Kevin Carter, ce a luat Pulitzer-ul în 1994. Toate sunt din păcate imagini crâncene, de un impact emoţional imens, dar le amintesc în ideea că o fotografie e bună atunci când transmite o emoţie. În aceste cazuri emoţia e copleşitoare, sunt imagini care te bântuie pe viaţă.

Dar cea mai proastă fotografie pe care ai văzut-o vreodată care este? De ce era proastă?

Fotografiile proaste nu le ţin minte, niciodată. Le uit imediat. De ce sunt proaste?! Pentru că nu transmit nimic, sunt mute.

Ce crezi despre trendul selfie? De ce crezi că se pozează oamenii singuri atât de mult? 

Păi, nu prea ştiu… Oamenii se crispează de obicei în faţa camerei, sunt stresaţi, „ies bine, nu ies bine”, „se văd ridurile”, „mă face grasă din unghiul ăsta” sau „nu se mulează bine maioul pe pectorali”. Când se pozează singuri, au oarece control asupra problemei, sunt mai relaxaţi, deci ies mai bine. Şi desigur, democratizarea fotografiei, uşurinţa realizării şi publicării sale.

Oricum, „selfie” nu e o invenţie a vremurilor noastre. Majoritatea marilor pictori au şi autoportrete, iar în vremea copilăriei fotografiei se realizau autoportrete, de obicei în oglindă, deci… nimic nou sub soare.

Cât de mult influenţează starea ta de suflet felul în care ies fotografiile? 

Mult. Fotograful nu surprinde o imagine, o produce. Totul trece prin filtrul său personal, de la momentul încadrării, declanşarea, până la editarea finală. Contează starea de spirit pe care ţi-o dă locul şi momentul fotografiei. Am trecut prin momente în care am fost atât de emoţionat, sau poate doar bulversat, încât nu am putut declanşa, deci, uneori, fotografiile nu ies deloc.

Pe cine ţi-ar plăcea cel mai mult să fotografiezi?

Hmmm. Mi-ar plăcea, desigur, să fotografiez persoane interesante, carismatice, cu trăsături frumoase sau doar neobişnuite, dar nu am o ţintă anume în vizor. Pe oricine mă inspiră.

Există un loc anume pe care îţi doreşti în mod special să-l fotografiezi?

Orice loc cât de cât interesant, într-o lumină bună, ar merge… Sunt locuri fabuloase în Carpaţi. Am fotografiat ceva vreme prin Dobrogea, o zonă minunată, foarte dragă mie. Dar m-ar interesa mai ales Mediterana, dintr-un ţărm în altul, pentru cadrul natural deosebit şi pentru lumină specială. Vorbesc din auzite, n-am avut încă ocazia. Dar, poate, cândva…

Care sunt fotografii pe care-i admiri cel mai mult?

Admir creaţiile multor artişti, atât clasicii pe care îi citează toată lumea, cât şi contemporani faimoşi din paginile revistelor glossy. Dar aş aminti doar doi fotografi români, cu stiluri foarte diferite, personalităţi diferite, superbi în unicitatea lor: Vlad Eftenie şi Mircea Bezergheanu.

Care crezi că este cel mai bun moment al zilei pentru făcut fotografii?

Evident, dimineaţa devreme şi seara, când lumina e blândă şi contrastele moi. Mie îmi mai place pe ceaţă şi imediat după ninsoare, pe zăpadă proaspătă.

Care ţi se pare cea mai fotogenică femeie din lume?

Oh, sunt atâtea femei fotogenice în lume! Aproape toate! Dacă s-ar face un sondaj internaţional, nu ştiu… Eu aş vota-o pe Audrey Hepburn, pentru amestecul de feminitate şi ingenuitate, delicateţea şi fineţea trăsăturilor. Şi pentru ochii ei.

Ce moment din istorie ţi-ar fi plăcut cel mai mult să-l fotografiezi?

Căderea Romei! Ce fotoreportaj de excepţie ar fi ieşit!

Cum ar arăta fotografia care ar surprinde cel mai bine natura umană?

E o întrebare foarte dificilă, mi-e imposibil să dau un răspuns elocvent. Dar încerc să-mi imaginez următoarea scenă: o metropolă modernă, la ceas de seară, lume grăbită pe străzi, lumina tristă de neon luminează apatic un colţ de clădire, unde, pe trei cartoane, un cerşetor bătrân împarte o bucată de pâine cu un câine ce i-a stat alături toată ziua… Click.

Dar dragostea?

O altă întrebare grea! Aici aş cita un clasic, să scap uşor: Robert Doisneau – „Le baiser de l’hôtel de ville” („The Kiss”). Dar adevărul e că nu ştiu. Dacă aş avea răspunsul, aş realiza acea fotografie, aş fi cel mai faimos fotograf, şi cel mai bogat, desigur, s-ar tipări sute de milioane de cărţi poştale cu acea poză şi aş încasa doi cenţi pentru fiecare exemplar!

Sau, poate, dragostea ar trebui să rămână un mister care nu se lasă surprins în poză nici de cel mai dibaci fotograf. Astfel, rămâne să-l desluşim fiecare dintre noi, mereu şi mereu…

Fotografii de Adrian Mustață

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus