Adrian Sărmășan: „Muzica folk reprezintă acel izvor limpede al omului liber”

Spune despre Vama Veche că este „ultimul bastion neexplodat” de la Marea Neagră, așa cum muzica folk este, probabil, o ultimă redută în fața muzicilor artificiale atât de promovate astăzi. Adrian Sărmășan, prințul vânător de versuri și melodii autentice, în dialog cu LaRevista.ro.

Cine este şi de unde vine Adrian Sărmășan? Jurnaliştii te-au prezentat mereu într-o lumină boemă, care te prinde bine, dar cum te-ai prezenta tu?

Omul îşi judecă propria condiţie ca fiind plăcută sau neplăcută proporţional cu fericirea sau nefericirea resimţite în interior.Valurile uriaşe prinse de o furtună se înalță vijelios ca apoi să se retragă, formând un hău şi tot aşa, până când se contopesc în ocean. Aşa este şi mintea noastră. Bucuriile şi durerile reprezintă suişurile şi coborâşurile ei şi ale vieţii în care trăim, iar golurile dintre ele sunt indiferenţa şi plictiseala.

Nu se poate trăi nici pe piscurile fericirii, dar nici în ungherele indiferenței, de aceea este nevoie de echilibru şi cumpătare mentală. Muzica şi poezia mi-au format acest echilibru despre care vorbesc şi cred că Adrian Sărmășan este un om care iubeşte şi suferă la fel ca orice om normal, dar care, din când în când, „evadează” puţin.

Ți se mai spune „Prințul vânător”, după numele castelului din Turda pe care îl deții. Dar pasiunea pentru vânătoare de unde vine? Nu te doare inima să omori animale, atâta timp cât nu ești, practic, nevoit să le sacrifici…?

„Prinţul vânător” este numele castelului devenit hotel-restaurant la Turda, în inima Ardealului, unde locuiesc. Cât despre vânătoare, prefer să nu vorbesc, pentru că este un subiect sensibil şi mai ales delicat, are o profundă încărcătură, atât spirituală, cât şi energetică. Dar, dacă te ajuta cu ceva, pot să-ți spun că am o rezervaţie de animale (două familii de mistreţi, cerbi şi căprioare) lângă Turda, pe Valea Arieșului, animale pe care le hrănesc extra-natură şi pe care turiştii le pot vedea, seara, când vin la mâncare la hranitorile confecţionate în acest scop. Aproape toate animalele au nume şi cred că vor muri de bătrâneţe, nicidecum împuşcate. Eu şi familia mea iubim animalele, puteţi vedea imagini inedite cu ele pe Facebook – Castelul Prinţul Vânător Turda, la secţiunea Foto (Prinţesa din Carpaţi).

Ce iubești cel mai mult la muzica folk? De ce ai ales acest stil? Sau crezi că stilul îl alege pe artist, şi nu invers?

Stilul şi, mai ales, clasa unui artist se formează în timp, paralel aş spune cu notele caracterului său; cu siguranţă cei doi, artistul şi stilul, ca să fiu cât mai aproape de sintagma ta, călătoresc împreună, nu poate fi altfel, doar că la un moment dat identificările coincid, se contopesc chiar, rămânând doar unul. Am ales această zonă sau acest segment pentru că el exprimă o stare mult mai aproape de adevărul absolut, pe care îl dorim cât mai des în inimile şi gândurile noastre. Muzica folk reprezintă încă, şi eu cred cu tărie că va fi în continuare, acel izvor limpede al omului liber.

Dar crezi că folkul are parte de atenţia cuvenită în zilele noastre? 

Da şi nu, există oameni care fac eforturi pentru că acest curent să supravieţuiască, şi eu le sunt recunoscător, aici vorbind de câteva radiouri, doar câteva din păcate, şi mai sunt festivalurile anuale unde practic ne reîntâlnim aproape toţi cu bucurie şi facem ce ştim mai bine: cântăm odată cu publicul nostru minunat.

Din păcate, după ’90, folkul a scăzut; au apărut tot felul de genuri muzicale şi mai mult nemuzicale, tineretul ascultând ceea ce i s-a „propus”. Contează enorm mass-media, prin intermediul ei poţi implementa rapid esenţe cultural-muzicale, aşa că dacă la radio auzim mai puţin folk şi mai multe aşa zise hituri făcute din bituri cu texte comerciale, este clar că tinerii nu vor asculta folk, ceea ce e mai puţin bine pentru ei. Este ca şi când înlocuieşti cărţile cu calculatorul, viteza este viteza şi avem nevoie de ea, dar dacă nu ai citit „Legendele Olimpului” sau „Pe drumuri de munte” de Calistrat Hogaş – că mi-au venit în minte, aşa, inopinat, aceastea  – nu ai cum să asculţi şi să îmbrăţişezi acest izvor limpede, cum spuneam. E nevoie de puţină cultură şi spun fără rezerve, fără să vreau să supăr pe nimeni, folkul în general se adresează unui segment special al societăţii, unul avizat, care simte şi gustă din plin savoarea lui. De aici îşi trag seva multe stiluri: pop, rock, blues etc.

E dificil să fii artist de folk în România?

E dificil să fii artist, în general, pentru că este nevoie de multă muncă, arta este o construcţie cu etaje infinite, iar dacă eşti artist folk, şi asta în România, atunci este cu atât mai greu din cauza celor menţionate aici.

Ce ai schimba în muzica românească, dacă ți-ar sta în putere?

Priorităţile le-aş schimba urgent, fără să fiu subiectiv. Mai puţine bituri, space-uri, manele etc şi mai multă poezie, text bun şi curat, cât şi  melodie. N-ai cum să culturalizezi cu aşa ceva un popor. Cât despre tineret, ce să mai vorbim… Eu, când văd tineri venind la spectacolele mele, sunt atât de fericit, încât abia reuşesc să adorm în noaptea aceea. O mediatizare corectă şi bine împărţită ar aduce mari foloase tinerilor ce vin după noi. Generaţia mea, în proporţie de peste 50%, nu mai poate fi păcălită, şi asta pentru că atunci nu erau calculatoare şi se citea bine de tot, dar asta e, mergem înainte cum se poate.

Ce rol joacă poezia în viaţa ta? În muzică, în viaţa de zi cu zi…

Unul fundamental. Nu aş putea trăi fără poezie, este zilnic cu mine, la birou, la bucătărie, în buzunare, în chitară, sub masă , pe fereastră, pretutindeni o port în suflet ca pe un talisman unic.

Muzica este împletită cu poezia sau textul ce acompaniază liniile care definesc piesele şi cântecele mele. Muzica pe care o scriu vine ca o așteptare frumoasă, plină de înţelesuri şi subînţelesuri. N-am dorit şi nu o să doresc vreodată să scriu pe bandă, nu pot, chiar dacă aş vrea, dar cu siguranţă nu vreau acest lucru; consider că versurile, textele şi notele  care întregesc melodiile mele trebuie să vină ca urmare a unor stări profunde, pline de emoţie şi exaltare sufletească. Cu siguranţă mă aflu la limita dintre adevăr şi poveste…

Mai pregătești şi alte volume de versuri?

Oh, da, scriu în continuare, momentan mă ocup de noul meu album folk, care se va chema „Voi rămâne aici” şi pe care îl voi lansa anul acesta în luna octombrie, şi mai am în lucru un roman, sper să fie un best-seller.

Te vedem vara aceasta la Folk You?

Da, voi cânta la Folk You, în perioada 1-4 august 2013, cu mare emoţie şi bucurie. Acest festival este unul la care vin an de an tot mai mulţi tineri, în acest ultim bastion neexplodat al Mării Negre, Vama Veche. Am chiar un frumos videoclip care se cheamă aşa, filmat exclusiv la Vamă şi aş spune în final că am scris acest cântec pentru toţi oamenii care cred în Vama Veche. Chiar dacă mulţi „se străduiesc” să o facă „nouă”, şansele sunt mici, aici chiar se ascultă muzică adevărată, se cântă  live, iar terasele şi plajele sunt neîncăpătoare de oameni frumoşi şi iubitori.

Ce ți-ai dori cel mai mult pentru anul acesta?

Să fiu sănătos ca să pot continua munca mea, de care veţi auzi cât de curând, la alte cote.

Semnat de Corina Stoica