miercuri , 15 august 2018

„Aferim!” vrea la Oscar!

AFERIM!_POSTER ROMANIA

Lungmetrajul „Aferim!”, în regia lui Radu Jude, este propunerea României la Premiile Oscar, la categoria „cel mai bun film străin”.

Pelicula a fost nominalizată la Premiile Academiei Europene de Film la categoria „Cel mai bun scenariu european”. Anunțul a fost făcut la sfârșitul săptămânii trecute în cadrul Festivalului Filmului European de la Sevilla. Compania este una selectă, întrucât la categoria cel mai bun scenariu au mai fost incluse producțiile: “The Lobster” (Yorgos Lanthimos şi Efthimis Filippou), “Youth” (Paolo Sorrentino), “45 Years” (Andrew Haigh), “Ex Machina” (Alex Garland), „A Pigeon Sat on a Branch Reflecting on Existence” (Roy Andersson).

Gala “European Film Awards”, ajunsă la cea de-a 28-a ediție, va avea loc luna viitoare, pe 12 decembrie, la Berlin.

Lungmetrajul „Aferim!” a câştigat, la începutul anului, trofeul Ursul de Argint pentru cea mai bună regie la Festivalul de la Berlin, precum și numeroase alte premii (Trofeul Orașului Lisabona și Premiul de Distribuție la IndieLisboa, Le Bayard d’Or pentru cea mai bună imagine la Namur, Premiul Publicului la Let’s CEE Viena, distincția FIPRESCI la Miskolc în Ungaria). Este până în prezent cel mai de succes film românesc al anului, înregistrând aproape 77.000 de spectatori în sălile de cinema.

Acţiunea filmului are loc în Ţara Românească a începutului de secol XIX. Un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, însoţit de fiul său (Mihai Comănoiu) caută un rob fugar (Cuzin Toma). Scenariul este scris de Radu Jude şi Florin Lăzărescu, Marius Panduru a realizat imaginea, montajul, Cătălin Cristuţiu, sound designul este semnat de Dana Lucreţia Bunescu. Costumele au fost realizate de Dana Păpăruz, iar scenografia, de Augustina Stanciu, consilier istoric a fost Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, producător, Ada Solomon.

Din distribuţia filmului fac parte Teodor Corban, Mihai Comănoiu, Cuzin Toma, Alexandru Dabija, Luminiţa Gheorghiu, Victor Rebengiuc, Alberto Dinache, Alexandru Bindea, Mihaela Sîrbu, Adina Cristescu, Şerban Pavlu, Gabriel Spahiu şi Dan Nicolaescu.

The Hollywood Reporter a calificat filmul lui Radu Jude drept „o lecţie aspră de istorie, uşurată de umorul deocheat şi de elementele western-ului clasic. Elegant turnat în alb-negru, pe peliculă de 35 de milimetri, al treilea lungmetraj al lui Radu Jude lasă impresia unui concurent puternic, graţie aspectului său uimitor, subiectului actual şi scenariului surprinzător de amuzant”.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus