„Nu am crezut că voi mai cânta vreodată, dar după ce am auzit primele trei piese, nu am putut spune nu!” Cu aceste cuvinte, una dintre cele mai recognoscibile şi renumite nume ale muzicii din ultimii patruzeci de ani – Agnetha Fältskog – şi-a anunţat revenirea în lumina reflectoarelor.
Seducătoarea blondă din componenţa ABBA revine cu un nou album, ‘A’, ce urmează a fi lansat pe 13 mai, precedat de primul single, ‘When You Really Loved Someone’.
Videoclipul piesei ‘When You Really Loved Someone’ este acum live pe site-ul oficial al artistei, iar fanii care precomanda albumul ‘A’ de pe iTunes vor primi un download instant al primului single.
Pentru acest material Agnetha a lucrat cu renumitul compozitor şi producător, nominalizat la Grammy, Jorgen Elofsson – responsabil pentru hituri Britney Spears şi Kelly Clarkson – şi aclamatul producător şi aranjor Peter Nordahl.
Albumul conţine 10 piese, între care se afla şi ‘I Should’ve Followed You Home’ – un duet cu Gary Barlow – şi ‘I Keep Them On The Floor Beside My Bed’, una dintre primele piese scrise de Agnetha după mulţi ani.
„Nu am mai compus ceva de foarte mult timp, dar m-am aşezat la pian şi piesa a venit de la sine.”
‘A’ TRACK LISTING
1. The One Who Loves You Now
2. When You Really Loved Someone
3. Perfume In The Breeze
4. I Was A Flower
5. I Should´ve Followed You Home
6. Past Forever
7. Dance Your Pain Away
8. Bubble
9. Back On Your Radio
10.I Keep Them On The Floor Beside My Bed