vineri , 16 noiembrie 2018

Alex Găvan, după prima ascensiune românească pe Shisha Pangma: „Când am ajuns pe vârf, nu simţeam niciun sentiment de împlinire”

Alex 1

Alpinistul Alex Găvan a escaladat în premieră românească, pe 30 aprilie 2013, vârful Shisha Pangma, cu o înălţime de 8027 de metri, din munţii Himalaya, trecându-şi astfel în palmares al cincilea vârf de peste opt mii de metri. Ascensiunea s-a efectuat fără a folosi oxigen suplimentar şi a fost prima reuşită românească din cele patru tentative de până acum.

Expediţia a început pe 10 aprilie şi a avut o durată estimată la şaizeci de zile, ascensiunea finală a vârfului de 8027 de metri fiind planificată la jumătatea lunii mai. Profitând de o bună aclimatizare cât şi de o fereastră extrem de scurtă de vreme favorabilă, Alex Găvan şi echipa au efectuat o ascensiune ultra rapidă pentru un munte de peste opt mii de metri, atingând vârful la doar 13 zile de la sosirea în tabăra de bază de la 5600 de metri. Alex Găvan a revenit în ţară pe 10 mai.

Alpinistul i-a avut ca parteneri pe Tunc Findik, Turcia (cu opt vârfuri de peste 8000m la activ urcate atât fără oxigen suplimentar, cât şi cu ajutorul acestuia) şi Chhang Dawa, Nepal (care cu ascensiunea de pe Shisha Pangma a finalizat de urcat toţi munţii de peste 8000m, vârfuri urcate atât fără oxigen suplimentar cât şi cu ajutorul acestuia; pe Shisha Pangma a ales să folosească oxigen suplimentar).

Ascensiunea finală s-a desfăşurat pe faţa nordică a colosului

Shisha Pangma este singurul vârf de peste 8000 de metri aflat integral în Tibet şi deseori subiectul unor intense controverse. Majoritatea ascensiunilor sunt efectuate pe vârful Central (8008 de metri), vârf care nu este cel mai înalt punct al muntelui, clamând astfel o expediţie încununată de succes. Vârful Principal este separat de vârful Central de o creastă care în majoritatea cazurilor nu se află în condiţii pentru a putea fi parcursă, expunându-te unui risc rezonabil. Din această cauză, ascensiunea finală s-a desfăşurat pe faţa nordică, urmând o linie de ascensiune rezultată din combinarea rutei austriece (1980) cu ruta Ochoa (Spania, 2006).

Între tabăra de bază (5600 de metri) şi vârf au fost stabilite încă trei tabere intermediare la altitudinile de 6400 de metri, 6850 de metri şi 7100 de metri.

Ascensiunea lui Alex a fost a patra încercare românească de a atinge vârful himalayan şi totodată prima care a şi fost încununată de succes. În 2005, Cristian Tecu (în echipa Cristian Tecu, Cătălin Morariu, Dragoş Dubina) atinge vârful Central – 8008 de metri. În 2009, în aceeaşi expediţie,  Horia Colibăşanu atinge vârful Central, iar Alex Găvan – în echipă cu Andrew Lock (Australia) şi Neil Ward (Marea Britanie) – atinge 7500 de metri pe ruta Ochoa. În 2011, Cosmin Andron şi Cristina Pogăcean ating 7200 de metri, pe faţa sudică.

„Pe alocuri, stăteam cu câte un picior şi cu câte un piolet pe fiecare parte a versanţilor”

Într-o evocare impresionantă a ascensiunii sale, Alex Găvan povestește că a urcat muntele cu credința că va reuși să-l cucerească, în ciuda tuturor pericolelor. „Am atins vârful în jurul orei 15, ora Nepalului, după aproape 14 ore de ascensiune continuă de la ultima tabără, cea de la 7100 de metri. Din cauza unor probleme de sănătate eram foarte slăbit şi deshidratat, dar în acelaşi timp, aveam credinţa că pot urca cu succes în noaptea aceea. Pe ultima porţiune am ramas în urmă, ceea ce a facut să ating vârful cam la o oră şi jumătate după partenerii mei. Porţiunea finală, care este şi cea mai expusă, urmează o creastă extrem de ascuţită. Pe alocuri, stăteam cu câte un picior şi cu câte un piolet pe fiecare parte a versanţilor. Lucrul ăsta, coroborat cu vânt puternic a făcut ca întreg procesul să îmi ocupe o bucată preţioasă de timp pentru a putea escalada acea ultimă porţiune într-un mod responsabil. Când am ajuns pe vârf am căzut în genunchi, nu simţeam absolut niciun sentiment de împlinire, eram absolut gol”, povestește alpinistul despre cea mai dificilă ascensiune din cariera sa.

„Nu am mai putut găsi drumul de întoarcere”

Aventura incredibilă a lui Alex a continuat cu episoade dificile. „La întoarcere vremea s-a schimbat, vizibilitatea scăzuse la doar caţiva metri, nu se mai vedea nicio urmă, iar eu nu am mai putut găsi drumul de întoarcere. La un moment dat am început să cobor pe faţa sudică (porţiunea opusă a muntelui) dar am realizat relativ repede lucrul acesta. La 7800 de metri, deşi coboram unele porţiuni cu faţa la munte, mi-am dat seama că riscul unei căderi este mult prea mare şi m-am decis să sap o groapă în zăpadă pentru a mă adaposti de viscol şi a aştepta pentru ca vremea să se îndrepte şi îmi pot continua coborârea în condiţii de siguranţă. Mă gândeam la faptul ca nu sunt foarte multe cazuri de supravieţuire în condiţii de bivuac la altitudinea asta şi în condiții de viscol, dar am încercat să îmi concentrez  energia rămasă către gânduri pozitive şi pentru a-mi săpa un adăpost. Zăpada era prea îngheţată şi întărită pentru forţa pe care o mai aveam şi nici mărimea lopăţicii de la piolet nu îmi era de prea mare folos. Cu chiu cu vai, am reuşit să îmi adăpostesc porţiunea superioară a corpului. Stăteam cu costumul de puf direct pe zăpadă şi mă întrebam cât timp îmi va lua pentru a face hipotermie sau a degera. Am încercat să dorm, dar de fiecare dată nu mai mult de câteva minute. Trebuia să mă ţin în mişcare. La un moment dat, mi-a trecut prin gând fugitiv că nu e posibil ca totul să se termine aici, dar, în acelaşi timp, mă simţeam extrem de liniştit. Ceva îmi spunea că totul va fi bine. Soluţii, soluţii, trebuia să mă concentrez pe soluţii. Imediat ce vizibilitatea a crescut, mi-am continuat coborârea. Deşi nu era pericol de avalanşe, pe versant zăpada era depusă sub forma unor mico-plăci de vânt care atunci când se fracturau sub greutatea corpului plecau cu tine şi te dezechilibrau, existând riscul unei alunecări şi căderi prelungite. Am repetat procesul cu groapa în zăpadă de încă două ori, la altitudini inferioare, atunci când vremea mi-a permis, ultima dată săpând doar un fel de platformă pe versantul înclinat în care mi-am asigurat bine pioleţii şi am putut aţipi sprijinindu-mă în ei. Totul a durat cam de la 5,30 în după amiaza zilei de 30 aprilie şi până pe la 5 dimineaţa în ziua următoare, când în sfârşit, am putut să îmi rezum coborârea. Miraculos, în afară de faptul ca am supravieţuit, nu am suferit niciun fel de degerături”, declară Alex Găvan.

Raportul detaliat al ascensiunii va fi publicat în curand pe blogul alpinistului.

Proiectul a fost posibil cu sprijinul Totalsoft, Intercapital Invest, Certinvest, Petrom, UCB (Parteneri), Aviva Pensii, BDT Strategy, Tactic Consulting Unit (Sponsori) Zitec (Partener IT),  Accountess ( Partener Accounting), World Class (Partener Wellness), Suplimente.ro (Partener Fitness), Sanador ( Partener Medical).

Despre Alex Găvan

Despre Alex Găvan

Alex Găvan este alpinist şi speaker motivaţional. Are la activ cinci vârfuri de peste opt mii de metri, toate urcate fără a folosi oxigen suplimentar sau ajutor din partea şerpaşilor. Pe 4 octombrie 2011, Gavan a realizat a doua ascensiune romaneasca a varfului Manaslu (8156m), dupa o ascensiune rapida, realizata la doar 17 zile dupa ajungerea in tabara de baza. În 2008, alpinistul a reuşit în premieră românească escaladarea muntelui Makalu (8463m), atingând astfel vârfurile a trei munţi de peste opt mii de metri în mai puţin de doi ani. Pe 30 iulie 2007, Alex a urcat în premieră românească varful Gasherbrum 1 (8.068 m) din Pakistan. Pentru această realizare, Alex a fost numit de către Federaţia Română de Alpinism şi Escaladă „Sportivul Anului 2007 la Alpinism de Altitudine“. În 2006, odată cu ascensiunea vârfului Cho Oyu (8.201 m, al şaselea gigant al lumii), Alex devenea cel mai tînăr alpinist român care a urcat un munte de peste 8.000 de metri. Imaginile video de pe vârfurile celor cinci munţi pot fi vizualizate la adresa http://alexgavan.ro/mountaineer. Alpinistul deţine „Medalia de aur pentru merit sportiv” acordată de către preşedintele provinciei Navarra, Spania. Alex Gavan este ambasador WWF România.

La peste 7.000 de metri începe „zona morții”

În lume sunt 14 vârfuri de peste 8.000 de metri, variind între 8027 de metri (Sisha Pangma) şi 8850 de metri (Everest). Toate aceste vârfuri se află în Asia Centrală, în regiunile de graniţă dintre Nepal, India, Pakistan şi China, în munţii Himalaya şi Karakorum.

Peste 95% dintre toate ascensiunile pe vârfuri de peste 8.000 de metri sunt făcute cu ajutorul buteliilor de oxigen. La peste 7.000 de metri, aclimatizarea devine imposibilă, iar corpul uman începe uşor să moară cu fiecare clipă petrecută acolo, alpiniştii numind drept „zona morții“ tot ceea ce depăşeşte respectiva altitudine. La 8000 de metri, concentrația de oxigen din aer este de doar o treime din cea întâlnită la nivelul mării, iar supraviețuirea este posibilă doar pentru o  perioadă de timp extrem de scurtă.

Alex Gavan pe Shisha Pangma

 

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus