Alex Rotaru: „România rămâne, la nivel de imagine, o cultură cu amprentă globală de dimensiuni reduse”

Zi de zi lucrează în slujba creaţiei literare şi cinematografice de prim rang, în limba engleză, la Hollywood, iar unul dintre documentarele sale este folosit în programa universitară pentru actori, regizori şi scriitori la câteva facultăţi de top din Statele Unite ale Americii. Talentul său i-a adus colaborări profesionale cu nume de mare rezonanţă din lumea hollywoodiană, precum Ian McKellen, Michael York, Kevin Spacey, Richard Dreyfuss, Van Cliburn, Marilyn Manson, Hugh Hefner şi Val Kilmer. Se numeşte Alex Rotaru şi este unul dintre oamenii datorită căruia România se prezintă frumos în faţa celor ce locuiesc în „ţara tuturor posibilităţilor” şi, implicit, peste tot în lume. Un interviu despre cum se vede cultura românească de la Los Angeles şi bucuria de a-ţi urma pasiunea.

Pe cine admiri, în mod special, dintre toate emblemele istorice ale culturii române?

Pe Jean Negulesco şi Edward G. Robinson (născut Emanuel Goldenberg), I.A.L. Diamond (născut Itec Dominici, scenaristul de geniu al lui Billy Wilder) şi Petru Popescu îi menţionez în primul rând, pentru că au reuşit două lucruri la care şi eu lucrez zi de zi – creaţia literară şi cinematografică de prim rang, în limba engleză, la Hollywood. Ascult cu mare plăcere muzica lui Enescu. Sunt foarte atras de semnificaţiile operei lui Brâncuşi. Găsesc un nesfârşit prilej de umor şi revoltă în rândurile lui Eugen Ionesco, şi mai recent în textele lui Matei Vişniec. Admir talentul de artist al scenei şi de antreprenor cultural al lui Marcel Iureş. Sunt mândru de realizările tatălui meu, Eugen Rotaru, în domeniul dramaturgiei de teatru muzical original românesc, şi de marii muzicieni români care umplu scenele şi sălile lumii, de la soprana Angela Gheorghiu la violonista Irina Mureşanu. Îl citesc cu uimire de fiecare dată pe Eliade – un filozof esenţial pentru înţelegerea religiilor, şi un prozator enigmatic, plin de mister. Am absorbit cu religiozitate în adolescenţă vorbele lui Caragiale (senior şi junior), Eminescu, Voiculescu şi Sebastian… Ar mai fi mulţi, şi multe – să nu uităm de marii oameni de ştiinţă români, şi de numeroasele realizări recente ale cinematografiei române la cunoscute festivaluri de film, şi să sperăm că vor putea fi considerate curând emblematice – şi îl admir bineînţeles, pe maestrul Sergiu Celibidache, a cărui înţelepciune este egalată numai de extazul muzical pe care l-a dăruit lumii.

Dar din cultura mondială?

Din fiecare domeniu îmi plac câteva figuri care au combinat răspunderea faţă de operă cu cea faţă de a trăi cu faţa către soare – deşi talentul uriaş nu se combină de fiecare dată cu un caracter fără pată. William Shakespeare; Leonardo Da Vinci; Albert Einstein; Ludwig van Beethoven; Carl Gustav Jung; Thomas Mann; Lawrence Olivier; Ingmar Bergman şi Billy Wilder sunt doar câteva exemple date la repezeală.

Din punctul tău de vedere, sunt românii patrioţi?

Depinde de definiţia patriotismului. Din experienţa mea în diaspora, aş zice că românii au o atitudine sceptică şi negativă faţă de societatea şi clasa politică română, dar iubesc cu îndârjire noţiunile ideale de „român” şi „România”. Iar, din câte am văzut, spre deosebire de diaspora, românii de acasă simt… exact la fel (aici, în limbaj de SMS aș insera un emoticon cu o față zâmbitoare, sau un „lol”.)

Dacă ar fi să facem o paralelă între România şi alte ţări, care crezi că este profilul cultural al României?

Românii – cel puţin cei din primul rând de asalt în cultura mondială – sunt foarte talentaţi, perceptivi şi au o extraordinară viziune de ansamblu combinată cu o inteligenţă ascuţită. Mulţi au condus adevărate revoluţii în domeniile lor. Testul de turnesol al împlinirii culturale arată, însă, fără tăgadă, că România rămâne, la nivel de imagine, o cultură cu amprentă globală de dimensiuni reduse, deoarece majoritatea valorilor ei de vârf s-au realizat peste hotare, şi în cele mai multe cazuri sunt consideraţi oameni de cultură numai de origine română, dar aparţinând de fapt culturilor mari care i-au adoptat. Să sperăm că asta se va putea schimba.

Cum crezi că va evolua cultura în România, în următorii ani, ţinând cont de contextul social, economic, politic şi educaţional de astăzi?

Eu rămân un optimist, deoarece, din fericire, într-o societate în care domină libertatea de expresie, cultura nu este condiţionată integral de social şi de politic. E nevoie doar de câteva faruri călăuzitoare pentru a genera curente…

Profesional vorbind, care a fost prima ta iubire?

În adolescenţă mi-aş fi dorit să fiu pianist sau cântăreţ de muzică clasică, apoi am fost foarte atras de actorie. N-am avut suficientă disciplină, sau viaţa m-a condus pe alte cărări, însă încă de la cea mai timpurie vârstă la care se poate vorbi serios despre „profesional”, prima mea iubire a fost, într-adevăr, regia de film.

Cum ai descoperit pasiunea pentru film?

Cum aş fi putut să nu descopăr plăcerea filmului şi a teatrului, când asta am văzut de mic în familie, şi când mi-am petrecut jumătate din copilărie prin teatre şi pe platouri de filmare? Mama mea îmi povesteşte cum, pe la șapte ani, când am văzut la televizor pe o casetă VHS adusă „la negru” prima mea ceremonie de decernare a premiilor Oscar, m-am suit pe toaletă şi am „acceptat” şi eu premiul, cu discurs cu tot, substituind statuia cu o sticlă de şampon… Vai, vai, vai… Iar, mai târziu, rolul „Dan” din seria de filme „Cireşarii” m-a convins că vreau să fac cinema.

Când ai simţit că ești cel mai mândru de tine, în profesie?

Când a apărut articolul despre „Shakespeare High” în New York Times, vorbind despre cum un film poate schimba viaţa celor din el, sau celor care-l văd. Deşi nu mi-e ruşine nici de faptul că acest documentar, deşi de dată recentă, este deja folosit în programa universitară pentru actori, regizori şi scriitori la câteva facultăţi de top din America şi SUA, sau când, de curând, am aflat că, într-o discuţie la un curs de cinema din Los Angeles, se vorbea de tehnicile stilistice folosite în el.

De asemnea, momentul în care „They Came to Play” a câștigat trofeul pentru cel mai bun documentar la B-EST Film Fest la București, iar părinții mei se aflau în sală. Sper să mai am prilejul să absorb multe astfel de momente în care să văd efectul de durată pe care filmele mele îl au asupra spectatorilor şi cineaştilor.

Care sunt cele mai valoroase, cele mai de preţ lucruri pentru tine, ca individ?

Familia, dragostea şi abilitatea de a spune „da” şi „nu”.

Români pentru o lume, campania Fundației Sergiu Celibidache

Pentru astfel de români, ca Alex Rotaru, a luat naştere Români pentru o lume, campania naţională de responsabilitate socială iniţiată de Fundaţia Sergiu Celibidache. Români pentru o lume reprezintă un omagiu adus marilor personalităţi româneşti ce au adus mândrie şi glorie României, peste tot în lume şi aduce în atenţia fiecăruia dintre noi pe co-naţionalii noştri care, prin activitatea lor, rămân nemuritori. Finalitatea acestei campanii o constituie organizarea unui concurs naţional online – www.romanipentruolume.ro  şi pe pagina de Facebook – de tribut adus culturii sau unei personalităţi anume, prin care oameni din domenii diferite ale culturii se vor putea înscrie astfel încât să dedice o pictură, o compoziţie, o sculptură, un poem, etc. În urma unui vot de specialitate şi prin votul sponsorilor, cei selectaţi vor merge în finală, unde vor fi jurizaţi de către un juriu de specialitate şi de către public. Câştigătorii vor primi burse de studiu în România şi în străinătate.

Semnat de Simona Cristea