luni , 26 iunie 2017

Alexia Udriște: „Îmi pun ambiția să fiu fericită”

alexia udriste

Mă uit la ilustraţiile ei şi văd – probabil ca și voi – o mie de lucruri pe care le iubesc şi de care îmi amintesc tot mai rar. Văd copilărie, deci inocență, capacitatea ei de a se minuna şi un spirit ludic extraordinar. Multă delicatețe. Și liniște, deși ea spune că trăiește într-o lume interioară zbuciumată. Am invitat-o pe Alexia Udriște să vorbească despre lumea ei și despre cum se vede ea în ilustrațiile de care tot mai mulți oameni se atașează de la prima vedere. Un dialog care o să vă scoată din ritmul nebun al zilei, alături de imaginile care-l însoțesc – pură delectare pentru ochi și inimă.

Cum arata lumea ta interioară, dacă ce emană din ea e atât de frumos?

Lumea mea interioară e foarte zbuciumată. Trăiesc intens fiecare emoție, fie ea de bucurie, tristețe ori nervi. Sunt o fire foarte tumultoasă. Dar încerc să găsesc zi de zi echilibrul acela care să îmi permită să filtrez ce las deoparte și ce iau cu mine pentru ziua de mâine. Mă educ să fiu pozitivă, învăț să mă minunez și să-mi păstrez oleacă de naivitate la purtător. Nu-mi reușește întotdeauna, dar îmi dau silința.

Din ce cauză e tumultoasă lumea ta?

Nu am avut sentimetul de siguranță foarte bine împământenit. Nu îl am.

Îţi aminteşti care au fost primele tale schiţe? Ce ai desenat?

Cred că sunt undeva pitite bine pe la părinții mei prin casă. Desenam haine și interioare de apartamente. Aveam o căsuță pentru păpuși pe care o redecoram zilnic. Era parte din zi să dau „mobila” jos, să mut bucătăria de aici acolo și cam așa îmi trecea jumătate din zi. Probabil de aici și nevoia de a nu mai depune efortul de a sta câteva ore să aranjez efectiv lucrurile, am ales varianta mai simplă.

alexia 1foto: Ioana Bîrdu

Cum era atmosfera la tine acasă, în copilărie? Cum şi unde ai crescut şi ce crezi că te-a format cel mai mult?

Perioada timpurie a copilăriei mi-am petrecut-o cu bunicii. Am avut de mică animale în jur, am crescut cu un cățel destul de mare, un ciobănesc german, apoi am mai adunat ba o pisică, ba un al doilea cățel. A fost interesant. Am rămas cu un atașament greu de detronat după tot ce înseamnă vietate.

Toate astea au precedat plecării mele la părinți, într-un orășel extrem de mic (plecasem din Craiova) de pe marginea Dunării. Nu am avut prieteni când am fost mică. În detrimentul jocului afară am ales mereu desenatul, coloratul sau bricolatul cu mama, iar mai apoi lectura. Bunicul mi-a cumpărat mereu o groază de cărți, mi-a recitat o mulțime de poezii, mereu altele, mereu alte povești. Acolo s-a născut pofta de lectură și s-a sădit intriga față de literatură. Totul pleacă dintr-un hol întunecos unde trona biblioteca, o cameră în care îmi ascultam povestea fragmentată de somn.
Pe mine statul în casă m-a ajutat. La școală am dat de o lume cu care nu m-am înțeles niciodată bine. Am vrut mereu mai mult, nu neapărat mai dificil, ci pur și simplu altceva. În primii patru ani am avut, ce-i drept, un coleg de bancă ideal. Făceam întrecere la capitolul „citit” și țineam pasul cu „Cronicile Wordstone”, pe care ne cheltuiam și ultimul bănuț din alocație.

Când ai început să faci ilustraţie „oficial”? Cum a venit primul proiect şi cum s-au legat următoarele?

Primul proiect a venit în august 2015. Până în punctul ăla ajunsesem să vând deja ilustrațiile pe care le pictam, dar nu era nimic constant ori de amploare.

Am primit un mesaj pe Facebook – așa au început primele mele povești de dragoste într-ale meseriei – și să spun drept, am crezut că e o glumă. Ei bine, n-a fost. Am gestionat toată situația cum m-am priceput mai bine la momentul respectiv. A fost interesant caruselul de emoții, predominantă presiunea de a ieși totul ok. A ieșit. De atunci au curs majoritatea propunerilor pentru proiecte din ce în ce mai faine. Am avut un zvâc de noroc, iar apoi am muncit fără să mă uit la ceas, ca să-l păstrez.

alexia 2

Deci e important e să fii prezentă în social media, să te promovezi, să cunoști oameni noi, care să vadă ce poți să faci.

Pentru mine a fost esențial. De când am descoperit Facebook, acum vreo șase ani, am fost fascinată. Nu pricepeam eu foarte bine cum stăteau lucrurile, dar în timp i-am înțeles puterile.

Poate sunt și alte metode, pe altă tărâmuri, unde există agenți care se ocupă de părțile logistico-administrative, de promovare, dar suntem în România, așa că aloc timp zilnic și pentru social media ori pentru un rapid update la portofoliu.

Cum găseşti proiecte noi? Cred că mulţi artişti vor să ştie – care s-a dovedit a fi, până acum, cea mai eficientă metodă?

Eu nu am găsit niciodată, nu am căutat. M-au găsit ele pe mine. Și da, m-au găsit pe Facebook sau pe Instagram, ca mai apoi să ajungă oamenii întâia oară la website, Behance ori LinkedIn.
Cea mai eficientă metodă e să dai tot ce poți, oamenii vor veni.

alexia 3

Avem în România o cultură a ilustraţiei, crezi? Cât de departe suntem în privinţa asta?

În momentul ăsta cred că ilustrația începe să-și depășească starea de sfială. Încetișor, și suntem pe drumul cel bun, vom depăși etapa de a desconsidera ilustrația în favoarea picturii ori a fotografiei. Sensul ei trebuie găsit de societate. Va fi bine. Oamenii trebuie educați și par dispuși să descopere. Părerea mea e că în ultimii câțiva ani s-a văzut o evoluție sănătoasă în zona asta.

Ce calităţi crezi că ar trebui să aibă un bun ilustrator?

Cred că trebuie să fii perseverant și să muncești, să înveți, să cauți.

Care a fost cel mai dificil proiect la care ai lucrat?

Primul. Primul proiect serios la care am lucrat. Mi-a pus mari probleme. E foarte dificil să gestionezi situații, să te faci înțeles, să prezinți concepte, să dai oferte și alte nebunii care au venit la pachet cu ilustrarea unei identități vizuale pentru o piesă de teatru.

The Wonderboom„The Wonderboom”, de Alexia Udriște

Ce faci când ai senzaţia că imaginea pe care ai pus-o pe hârtie nu e bună şi-ţi vine s-o arunci la gunoi?

Rup pagina, o pun la vedere și încep o altă schiță încercând să îmi evit greșelile. Ori, pur și simplu, apelez la un liner gros peste bramburelile trasate cu creionul inițial. Mă ajută să nu greșesc în același punct de două ori, cum creierul e tentat să facă.

Şi ce faci când n-ai nici măcar o singură idee despre cum o să ilustrezi un proiect?

Iau o pauză. Citesc o carte, dorm un pic, ies afară. Orice nu are legătură cu proiectul. Îmi fac un reset, apoi mai încerc o dată, și înc-odată, și înc-odată. Se pare că dă roade.

Cât de multă libertate artistică ai, când lucrezi pentru o comandă?

Variază în funcție de proiect. Îmi place să am guidelines, mai ales când lucrez cu o echipă de oameni care manageriază un proiect. E bine să știi unde te afli. Ce-i drept, detest să fiu totalmente îngrădită și evit lucrul acesta. Dacă întâmpin situații de genul ăsta, în general, prefer să găsesc măcar o cale de mijloc.

Klonkan - Spaima Zmeilor, TIC„Klonkan – Spaima Zmeilor”, de Alexia Udriște

Ai avut şi cerinţe cu totul absurde din partea clienţilor? Ai refuzat proiecte care nu ţi se potriveau?

Da. Am avut. Am refuzat.. În momentul în care simt că este o problemă de comunicare, ori, pur și simplu, de viziune, prefer să spun. Dacă persistă, prefer să mai spun o dată. E în joc timpul fiecăruia. De când fac asta full-time, o lecție am învățat precis, și anume că timpul e cea mai valoroasă variabilă aici.

Ce nu ai face în ilustraţiile tale?

Nu m-aș abate de la principiile pe care le am. În rest, în ilustrațiile care nu părăsesc cei patru pereți, pot face absolut orice. Aici e tot farmecul. Nu?

Care sunt principiile tale?

E un cuvânt tare general. Cred că orice lucru pe care îl fac cu intenția de a face din mine un om mai bun, de a mă ghida eu pe mine pe o cale corectă, e un principiu. Principiul de a nu dormi 12 ore pe noapte, de a fi productivă. Încerc să fiu cât pot de sinceră, cu mine în primul rând, și să nu fac compromisuri.

Dacă ai putea locui într-o ilustrație, care ar fi aceea?

Aici:

ilustratiefoto

Și cam în toate ilustrațiile lui Matt Robertson.

Şi din cele făcute de tine?

ideal planetarium alexia udriste„Ideal Planetarium”, de Alexia Udriște

O fi clișeu, n-o fi. Mie pe planeta asta mi-ar fi cel mai bine!

Care e tema ta predilectă, când ilustrezi pentru pura ta plăcere?

Ambițiile-mi personale? Cred că asta. Ce întrebare grea!

Și care sunt marile tale ambiţii?

Ambiții? Să reușesc ce-mi propun pentru etapa următoare. Momentan mi-am pus ambiția să mă organizez mai bine. Am în plan niște proiecte personale care îmi vor cere foarte mult timp.

Una peste alta, cred că îmi pun ambiția să fiu fericită. Să mă bucur de ce am, de ce pot face și de a încerca să dau mai departe din surplusul de bucurie. 😊

alexia 4

Cum ar arăta ilustraţia care ar surprinde cel mai bine natura umană?

Natura umană mă face să mă gândesc la pictura lui Ștefan Câlția. Un amalgam de senzații, puritate, violență, fad, viață, moarte, tot. Acolo găsești de toate, și uneori îs toate la un loc.

Și dragostea?

Tot acolo. Mai ales!

Ce-ţi place mult să faci, atunci când nu trebuie să faci nimic?

Să citesc. Tot timpul. Să fiu în aer liber, undeva unde să mă copleșească liniștea.

alexia 5

Ce-ţi doreşti cel mai mult?

Revenind la prima întrebare, îmi doresc să nu mai am o lume interioară zbuciumată. Îmi doresc o casă luminoasă și un câine. Un arici, o veveriță, cam orice animal m-ar suporta alături. Pe mine și pe cele patru pisici pe care le am.

Fotografii: galeria personală a Alexiei Udriște / Cătălin Olteanu

alexiaudriste.com

Alexia pe Facebook

Alexia pe Instagram

Alexia pe LinkedIn

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus