Să fie clar, n-am talent la pozat. Și nici nu mă omor să fac poze – de câte ori plec pe undeva, prefer să îi las pe alții să se manifeste, iar eu pozez direct pe propria retină, să-mi tihnească și mie locul respectiv. Dar uneori n-am încotro, mă îmbie contextul, peisajul sau mă înghiontește nervul jurnalistic – Bre, fă și tu o poză, să punem la gazetă – și atunci click/ clack, ce să fac?
Iar acum, când e perioada vacanțelor și Facebookul e ticsit de poze însorite și decoltate, mi s-a făcut brusc dor de pozele mele, poze făcute cu mânuța mea prin locuri în care am ajuns și, mamăăă, ce aș mai ajunge din nou!
Cel mai bun loc de fotografiat – de departe, Marocul. În țara aia, cum să zic, te învârți de zece ori în jurul propriei axe până amețești, închizi ochii, scoți aparatul sau telefonul, apeși pe buton, la întâmplare, și-ți iese o poza de catalog turistic. Chiar dacă ai mașinăria proastă și setată prost, pe rezoluție de 5 MP, chiar dacă ești obosită-frântă, de atâta hurducănit într-un microbuz fără suspensii sau pe un cămiloi așișderea.
Vă las, așadar, spre vizionare, câteva fotografii dragi mie, cu care zic că nu mă fac de râs. Și care-mi aprind aprig dorul de fugit din nou în lume.
Oceanarium, Lisabona, Portugalia 2013
Sărut la castel, Cascais, Portugalia
Parc Gaudi, Barcelona, Spania, 2011