LaRevista.ro Priveste lumea altfel
Ador serialele. Pe alea bune, bineînţeles, şi sunt, ohoo, destule de adorat. Le găsesc, de multe ori, mai profunde, mai sofisticate, cu personaje mai bine conturate decât cele din filme. Într-un serial, personajul are timp să crească, să-şi reliefeze pe îndelete toate însuşirile, trăirile şi contradicţiile, să interacţioneze convingător cu alte personaje. Acţiunii i se dă voie să se dezvolte, suspansului să capete proporţii, iar privitorul are timp să intre în poveste şi să se aşeze confortabil acolo… spre disperarea celor din jur. 😀
Dacă eşti începător în domeniul acestui “drog” sau ai intrat în sevraj că nu mai ştii cu ce aventuri în serie să-ţi omori timpul, iată cinci dintre recomandările mele, într-o ordine destul de discutabilă a preferinţelor, conform toanelor de azi. Mâine ar arăta probabil altfel topul, poate între timp descopăr vreun titlu care răstoarnă clasamentul, deşi nu cred că în cazul lui No.1 se mai poate schimba ceva – e pur şi simplu genial!
1. Breaking Bad
E povestea unui profesor de chimie, bolnav de cancer, care pătrunde, din disperare, în lumea periculoasă a producătorilor şi traficanţilor de metamfetamină. Disperarea lui Walter White se va transforma, în ritmul lent în care scenariul picură otrava, în sete de putere, în plăcerea de-a avea controlul, în patima mistificării. Frica de moarte şi sentimentul de ratare părăsesc treptat scena pentru a face loc unei vieţi duplicitare, cu valori morale amorţite. Nu e un serial care să te ia de la început pe sus în iureşul acţiunii – dă-i timp să te prindă şi dă-ţi timp să te familiarizezi cu tablourile uneori statice, caricaturale, cu dilogurile ce te obligă să citeşti printre rânduri, cu umorul subtil. Cam de la sezonul 2 încolo n-o să mai ai stare până nu dai gata toate cele cinci sezoane.
2. Ally McBeal
Nu ştiu dacă se mai găseşte pe undeva de pira… de vizionat serialul acesta, eu l-am văzut pe când se dădea la televizor un episod pe săptămână, de mi se lungeau urechile până la următoarea doză de poveşti despre mine. Pentru că Ally eram eu – cu nevrozele ei, cu complexele ei, cu geloziile ei, cu sensibilităţile ei, cu țicnelile ei, cu frica ei de fericire. Cu umorul ei – ca să fie şi ceva de bine.
Nu pot uita scena dintre ea şi Biscuitele (John Cage), în care Ally, în sfârşit îndrăgostită şi iubită, privea pierdut în gol, cu o morgă tristă. Iar John a întrebat-o ce a păţit. “Sunt fericită”, i-a răspuns Ally. “Da, înţeleg, e un sentiment greu de suportat”, i-a replicat prietenul şi colegul ei la fel de ciudat ca şi ea.
3. House MD
O să ziceţi că am o aplecare spre persoanjele anticarismatice şi bine faceţi, pentru că aşa e. Îl ador şi pe medicul genial, dus cu pluta şi totuşi mai realist decât toate celelalte personaje la un loc. Mi-a fost uşor să-l admir de la distanţă şi recunosc că nu ştiu dacă aş rezista mult, în viaţa reală, lângă un asemenea bărbat: briliant, înţepător, alunecos, singuratic, dificil, dureros de franc, în faţa căruia nu rezistă nedezavuată nicio tentativă de ipocrizie. Iar cazurile medicale prezentate în serial pot transforma pe oricine într-un mic ipohondru, într-atât sunt de fascinante şi de minuţios disecate de echipa de diagnosticieni condusă cu mâna fermă şi deseori neortodoxă de dr. House.
4. Downton Abbey
Schimbăm registrul, pătrundem pe teritoriul serialelor englezeşti excelent jucate, filmate, costumate, regizate şi ajungem la cronica unei familii din aristocraţia britanică a sfârşitului de secol 19, începutului de secol 20. Vedem cum se schimbă moda, cum se relaxează uzanţele, cum se îmblânzesc viziunile şi cum, încet, încet, conservatorismul scorțos pierde teren în faţa unei lumi moderne pline de oportunităţi, dar şi de valori volatile, la care cei de viţă nobilă cu greu se pot adapta. Dialogurile sunt sclipitoare, imaginile – superbe, şi intriga construită cu eleganță de filigran. Personajul meu preferat? Lady Violet – contesa bătrână, ţicnită, maliţioasă şi cu un umor nebun! (Ce credeaţi, că nu găsesc pe nimeni pe gustul meu într-o poveste clasică?)
5. Homeland
M-am tot gândit cu ce titlu să ocup locul codaş din top 5 şi vă mărturisesc că s-au bătut mai multe pe el, printre care The Mentalist, The Walking Dead, Fringe, Gray’s Anatomy, In Treatment, Lie to Me, Boss, The Good Wife, Elementary, Game of Thrones şi alte seriale minunate, fiecare în felul lui. M-am oprit la Homeland pentru că tratează un subiect din păcate la modă: contraofensiva serviciilor secrete americane împotriva terorismului islamic. Personajul principal – de fapt, personaja principală nu are toate ţiglele pe casă şi e foarte pricepută în meseria ei de agent CIA (deja v-am obişnuit cu acest tipar), dar nu ea e importantă în ecuaţia alegerii mele, ci suspansul bine dozat, intriga ce copiază realitatea înspăimântătoare, şi gândul că dacă adevăratele servicii secrete şi instituţii responsabile cu securitatea ar avea măcar jumătate din eficienţa de contracarare a atacurilor teroriste dovedită de cele din serial, am trăi într-o lume mai puţin însângerată. Viaţa însă, ca întotdeauna, snopeşte filmul în bătaie.
Semnat de Alina Grozea
