duminică , 17 decembrie 2017

“Ana. Portretul Reginei”, un dar regal la început de primăvară

Coperta_carte_tablou de Ned Murray_1943

Curtea Veche Publishing lansează vineri, 1 martie, volumul bilingv româno-englez “Ana. Portretul Reginei/ Anne. The Queen’s Portrait”, semnat de ASR Principele Radu al României. Lansarea va avea loc la Muzeul Naţional de Istorie a României, în Sala Lapidarium, începând cu ora 18.00.  

Volumul fiind dedicat Reginei, iar perioada 1-8 martie având o însemnătate specială, Alteţa Sa Regală Principele Radu le va invita să ia cuvântul pe trei doamne apropiate Familiei Regale: Sandra Gătejeanu-Gheorghe, Director de Protocol al Casei Regale, Iren Arsene, Managing Partner Curtea Veche Publishing, Georgeta Filitti, istoric.

Majestatea Sa Regina Ana a României împlineşte anul acesta nouăzeci de ani, devenind astfel cea mai longevivă consoartă de voievod sau rege din istoria României, iar volumul de faţă este un dar pentru soţia Majestăţii Sale Regelui Mihai I, figură emblematică a istoriei naţionale contemporane.

Cartea este un album cu fotografii de familie înfăţişând-o pe Regină. Aşa cum editura Curtea Veche şi-a obişnuit cititorii prin colecţia “Casa Regală”, informaţiile ce însoţesc fotografiile sunt foarte personale: nici literatură, nici istorie, textul ce însoţeşte fotografiile Reginei, din copilărie şi până astăzi, sunt însemnări de familie ce scot la iveală frumuseţea şi  farmecul, spontaneitatea şi eleganţa, dar şi firea energică a Majestăţii Sale, toate sfidând parcă destinul ce nu a ferit-o de suferinţă.

„Frumuseţea lor fără vârstă nu este numai una a chipului, ci şi una a sufletului.”

În cele 177 de pagini, veţi putea citi despre copilăria şi adolescenţa Reginei, viaţa de familie, devotamentul faţă de Ţară. „Regina Ana este soldatul Regelui, cel mai devotat, cel mai simplu, cel mai puţin pretenţios. Este omul pe care Regele l-ar găsi, la întoarcere, aşteptând în acelaşi loc şi o sută de ani, dacă e nevoie. Serviciul ei faţă de Rege este necondiţionat. Regina este nerăbdătoare, uneori subiectivă, alteori îşi pierde cumpătul, are un ascuţit spirit critic de care nu scapă nimeni, dar devotamentul ei faţă de Rege şi, prin el, faţă de Ţară este absolut. (…) Ca şi Regele, Regina a avut norocul de a i se aşterne pe chip anii cu frumuseţe şi eleganţă. Deşi nonagenare, Majestăţile Lor sunt frumoase încă. Iar frumuseţea lor fără vârstă nu este numai una a chipului, ci şi una a sufletului. Aceste două trăsături constituente ale fiinţei lor sunt modelul nepreţuit pentru societatea românească de astăzi.”, declară Princepele Radu al României.

Lansarea de pe 1 martie va fi urmată de o prezentare specială a cărţii, chiar pe data de 8 martie.

Volumul poate fi găsit în librării şi pe site-ul www.curteaveche.ro la preţul de 41 lei.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus