sâmbătă , 16 ianuarie 2021

Ana Ularu: „Nu sunt matură artistic sau uman, deloc. Şi consider că e un statut privilegiat”

Te întreb pentru curiozitatea cititorilor, dar şi a mea, recunosc: cum e Bradley Cooper? Şi cum ai interacţionat cu el?

Pot spune din toată inima ca Bradley e un profesionist excepţional şi un coleg de platou extrem de simpatic, grijuliu şi altruist. Are un simţ al umorului excelent şi exact atenţia şi capacitatea de comunicare cu partenerul care fac o scenă să funcţioneze cu adevărat bine. Am discutat şi construit împreună scenele şi relaţia dintre personajele noastre.

Tu eşti artistă de când te ştii, practic, de la vârsta de nouă ani… Este ăsta un avantaj, ajungi la maturitate artistică mai devreme decât alţii?

Nu cred să existe greşeală mai mare decât să cauţi maturitatea artistică sau să o atingi fără să-ţi fi dat seama. Meseria asta nu salvează vieţi şi nu descoperă misterele universului. E un joc, o vânătoare internă de senzaţii, magie, inedit. Trebuie să fii al naibii de viu, şi treaz, şi lipsit de preconcepţii şi rigidităţi ca să o poţi face şi să te şi bucuri. Faptul că am început la nouă ani e o simplă întâmplare – am ajuns mai devreme să ştiu ce-mi doresc să fac în viaţă şi să pornesc în călătorie. Dar nu există spectacol sau zi de filmare în care să nu păşesc cu emoţii uriaşe, nu există rol la care să nu mă „dau cu capul de pereţi”. Nu ştiu niciodată ce urmează să fac sau cum o să rezolv ce am de creat. Nu sunt matură artistic sau uman, deloc. Şi consider că e un statut privilegiat, un cadou de la viaţă.

Ai declarat că eşti o artistă subversivă şi că scopul artei ar trebui să fie unul social. Ce anume îţi doreşti să schimbi în lume, în societate, prin arta ta?

Nu ştiu dacă am fost chiar atât de specifică în declaraţii. Din păcate, uneori se pierde în „traducere” o nuanţă. Cred că scopul artei este și unul social. Cred că arta, de orice fel, reprezintă o istorie alternativă la cea a atrocităţilor. Cred că oamenii se pot modifica, se pot bucura mai mult, îmbunătăţi, redescoperi, trezi spiritual prin muzică, literatură, pictură, teatru, cinema. Arta e o forţă de modelare foarte ciudată, se leagă de real, dar îl distorsionează, îl reinterpretează, îl reinventează. Mă tem să spun că „arta” mea are o misiune sau un impact aparte, dar nu mă tem să spun că mi-aş dori să ajungă să aibă aşa ceva vreodată. Nu îmi doresc să schimb ceva anume, pentru că asta ar însemna să imprim viziunea mea, şi nici aşa nu e corect. Nu pretind să deţin un secret pe care îl voi împărtăşi lumii, şi în general sunt destul de sceptică atunci când văd artişti care au senzaţia că sunt superiori omenirii sau că reprezintă un fel de supraclasă. Mi se pare comic. Nu, ce facem noi doar adăugă alte culori vieţii sau luminează din altă perspectivă. Iar oamenii se modifică subtil şi diferit, atunci când vor ei sau când sunt surprinşi – aici poate interveni arta. Ar fi tare mult de discutat.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus