Anca Florea: trei (și încă vreo câteva) cărți de citit

Talentata realizatoare radio-TV Anca Florea ne spune despre trei (și încă vreo câteva) dintre cărțile pe care le iubește cel mai mult.

***

Cum vrei tu să-ţi scriu despre câteva cărţi când nu mă pot hotărî care ar fi ele? La vremea asta aş reciti „O iarnă printre coline”, de John Wain. Dar citesc „Roba tibetană”, de Lobsang Rampa (deşi cea mai faină carte a lui Rampa e „Muntele sacru”, cred). Din cauza ta (cauza, zic, nu datorită) am decis să-mi recuperez un vis din liceu.

„Trântorul” lui Emil Botta. O carte (proză fantastică… sau mai mult decât atât) pe care am citit-o cu atâta grijă să nu se termine, că nici n-am parcurs ultimele pagini. Şi mi-a fost furată. Azi am început să caut prin anticariate. O s-o am. Ştii, am mulţi pereţi cu cărţi. Dacă cei care au „împrumutat” le-ar aduce înapoi, aş avea numai pereţi şi tavane cu cărţi.

Nu ştiu dacă să-ţi spun de Cesare Pavese sau de Evgheni Evtushenko. „Dulcele ţinut al poamelor” (ce carte grozavă), despre Ilarie Voronca – „Mic manual de fericire perfectă”… Dar există şi unele poezii mai vechi ale lui Evtusenko… nu le mai ştie nici naiba… dar există şi Omar Khayyam. Dacă nu-l citesc măcar o dată pe an fac alergie la existenţă”. 🙂 Şi mai există Daniela Crăsnaru. Habar n-ai de ce: pentru că a scris cele mai frumoase şi deştepte cărţi cu poezii pentru copii, salvând o generaţie… sau mai multe… de nimicarnițele de texte ale vremii.

Aş putea să-ţi povestesc zile întregi despre cărţile lui Deepak Chopra, dar „Viaţa după moarte” le bate pe toate – cărți şi povești posibile.

Când eşti tristă şi vrei să fugi undeva, să nu cauţi un spaţiu geografic. Caută o poveste. Cât mai adevărată. Toate sunt adevărate… 🙂

Mazo de la Roche – seria „Jalna”, vreo şaisprezece cărţi. Parcurgi sute de vieţi şi mii de peisaje… Trebuie să te şi joci, să laşi mintea să vadă ceea ce un film îţi dă moca şi te împiedică să te dezvolţi.

Poveşti cu bijuterii – Daniela Zeca/„Demonii vântului”, dar eu citesc şi cărţile despre pietre. Mai cu seamă despre cristale. Simţi cum ţi se dilată sufletul, devine foarte încăpător când începi să înţelegi un pic lumea minerală.

Vai, cum era să uit să-ţi spun de cărţile hohot de râs… aproape orice scrie Adrian Lustig, dar votez pentru „Romanţă cu stagiari” şi „Iluminarea pe înţelesul proștilor” – Anne Cusman (sau despre glumele bine documentate).

În rest, sigur că există Kafka. O iubire veche… şi J.J. Rousseau. Și Gide şi Papini şi atâţia alţii. Există genii desăvârşite despre care n-am scris o literă. Şi mici genii pe care le recunoaşte fiecare în casa lui.

Există şi îngeri. Şi cărţi despre îngeri. Şi minciuni. Dar pentru că mi-ai zis să nu fie un articol mare, fie. Îl fac mic. Cu ce vrei să încep?

P.S. Cum adică să vorbesc despre trei cărţi??? Și cum voi trăi în casă cu celelalte după asta?

Semnat de Corina Stoica