joi , 14 decembrie 2017

Anda Docea: „Aș vrea să pot fi un om mai bun”

anda-doceafoto

E unul dintre acei oameni a căror amprentă o recunoști dintr-o mie, înainte să-i vezi numele, fie că e vorba de articolele sau cărțile pe care le semnează sau de răspunsurile pe care le oferă într-un interviu. Scrisul ei e curat, lipsit de zorzoane obositoare, ajustat în linii drepte, precum croiala unei haine care va fi mereu la modă. Cum reușește să-ți transmită atâta emoție, păstrându-și totodată acest minunat stil minimalist – asta nu înțeleg eu despre ANDA DOCEA și pentru asta o admir cel mai mult, profesional vorbind. Altfel, o mai admir pentru că e o excelentă parteneră de discutat la o cafea, știe să aprecieze un croissant bun și cunoaște perfect magia unei nopți în care lucrezi până târziu, ca să adormi apoi la loc, dimineața, după ce sună alarma.

Cartea ei, „Camere de hotel”, publicată acum un an și jumătate, la Editura Herg Benet, s-a epuizat deja, așa că o nouă ediție, revizuită și adăugită, a ieșit de curând din tipar și poate fi găsită în librării. Ce pretext mai bun puteam găsi pentru a o invita pe Anda la un interviu-portret, în care s-o întreb lucruri pe care nu le știam, încă, despre ea.

Care sunt primele lucruri pe care le faci dimineața?

Una dintre cele mai mari temeri ale mele este că adorm la loc după ce sună alarma. Mi s-a întâmplat de câteva ori, dar nu am ratat nici o întâlnire importantă. Prin urmare, îmi încep ziua sărind din pat. Îmi prepar un ness foarte, foarte tare și verific notificările de pe telefon și postările de pe Facebook ale prietenilor apropiați, de regulă mai matinali decât mine.

Cum arată pentru tine o zi perfectă?

Începe cu o lumină prietenoasă de toamnă-devreme sau primăvară-târziu, într-o cameră primitoare de hotel, cu un om drag lângă mine, cafea și croissante. Ieșim să ne plimbăm sau nu, vorbim sau tăcem, citim sau ne uităm la filme, râdem tare sau ne înduioșăm în gând, ca și când n-am mai avea nimic de pierdut, nimic de câștigat. Zilele de felul acesta au mereu mai mult de 24 de ore. Uneori, țin cât un anotimp întreg.

Ce înseamnă luxul pentru tine?

De o vreme, luxul înseamnă să nu fiu într-una dintre mașinile care blochează străzile Bucureștiului în fiecare dimineață, îndeosebi lunea, sau seară, mai ales vinerea. Sper să mi-l pot permite întreaga viață.

Dar sărăcia?

Sărăcia înseamnă să fii nevoit să faci compromisuri ca să supraviețuiești. Multe, până te pierzi sub povara lor și nu mai știi cine ești cu adevărat.

Care a fost cel mai crunt moment de sărăcie pe care l-ai trăit?

Probabil, când trebuia să ajung undeva sau să plec de undeva și nu aveam bani de taxi, iar autobuzele nu mai circulau. Au fost mai multe astfel de momente de când sunt în București.

Care crezi că e cea mai bună idee pe care ai avut-o vreodată?

Să renunț la prima facultate, Informatica, și să dau la Jurnalism, crezând că pot schimba realul cu umanul peste vară numai pentru că ăsta voiam să fie drumul meu, în viață. Și eram sigură și curajoasă cum numai la 20 de ani poți fi.

Și cea mai proastă?

Să aleg povestea și nu omul real.

Care sunt lucrurile fără de care viața ți-ar fi mai grea?

Sunt o mare iubitoare de confort, la care pot renunța numai pentru scurt timp și cu un motiv întemeiat, cum ar fi o călătorie. Viața mi-ar fi grea fără telefon, calculator, internet și cafea. Dar nu imposibilă.

Care crezi că e cel mai mare mit despre jurnaliști?

Că putem schimba cu adevărat lumea. Uneori, îl credem și noi. Și, uneori, se-ntâmplă.

Care e slăbiciunea pentru care te critici cel mai mult?

Mă afectează părerea altora. Nu sunt receptivă la critică. Mă bosumflu.

Daca ai putea locui într-o carte, care ar fi aceea?

Aș vrea să fiu unul dintre personajele din „Dulcele bar”, cartea lui J.R. Moehringer. Să-l ascultăm împreună pe Sinatra, să-mi împletesc poveștile de dragoste cu cele ale romanticilor din barul lui Steve, încercând să-mi mențin, totuși, un echilibru. Să-mi fie teamă sau să sper, să-mi pierd și să-mi regăsesc încrederea în mine. Să mă străduiesc să am grijă de inima mea, să ajung să-mi fie frântă repetat și să supraviețuiesc de fiecare dată.

Când ți-a fost ultima oară rușine și de ce?

Mi-e rușine în situațiile în care constat că m-am gândit numai la mine, fără nici o urmă de altruism sau empatie. Aș vrea să pot fi un om mai bun.

Care a fost cea mai frumoasă dovadă de dragoste pe care ai primit-o vreodată?

Poate faptul că, mulțumită părinților mei, am dus mai bine de 37 de ani de viață bună, în care nu mi-a lipsit nimic. Nu aș putea alege un moment anume, dragostea lor e constantă și necondiționată.

Care e cel mai groaznic lucru pe care l-ai face pentru bani?

Probabil că aș putea promova un om, o inițiativă, o idee în care nu cred. Până acum nu a fost nevoie, dar, dacă n-aș putea supraviețui altfel, aș face și asta.

Care ți se pare cel mai reușit cuplu literar?

O să-ți spun un cuplu de scriitori care au fost, cu adevărat, niște personaje: Anaïs Nin și Henry Miller. Mult înaintea timpului lor, trecând peste convenții sociale, ghidați de pasiune, mai presus de toate. Așa cum ar fi frumos să poți trăi.

camere-de-hotelfoto: Costin Lăzărescu

De ce ai neapărată nevoie, atunci când scrii?

Doar ca ziua să fie spre final, să nu mai am nimic altceva de făcut, să pot zăbovi în voie.

Care e forma de artă care te emoționează cel mai mult?

Baletul. L-am studiat câțiva ani în copilărie, dar nu cred că eram suficient de talentată. Mă sensibilizează însă, încă de atunci, combinația de forță și fragilitate din corpul balerinelor. O poveste întreagă se poate crea din câteva mișcări.

Care e tabietul tau favorit?

Îmi fac liste cu toate treburile de rezolvat, pe categorii: la serviciu, la cumpărături, acasă. Le bifez rând pe rând, apoi fac altele și tot așa.

Cum îți bei cafeaua?

Cu puțin lapte și îndulcitor sau un vârf de linguriță de zahăr. Cea de dimineața tare, celelalte, de peste zi, cu mai mult lapte.

Care e cel mai prețios secret de frumusețe pe care l-ai descoperit?

Laptele de corp cu aplicare sub duș. Neprețuit.

Care e scena de film la care plângi întotdeauna?

Finalul de la „Love Story”. Poate pentru că prima dată l-am urmărit cu mama, imediat după Revoluție, ea plângea de rupea, eu aveam 10 ani și nu prea înțelegeam de ce atâta tragedie. De atunci însă, de câte ori îl revăd, înțeleg.

În ce te-ai costuma dacă ai merge la un bal mascat?

În Bonnie, partenera de jafuri a lui Clyde. Îmi place moda anilor `30.

Dacă ai putea fura ceva, fără să fii prinsă, ce ai fura?

Aș fura un diamant dintr-un muzeu. Un diamant prețios, regal, cu poveste. M-aș uita la el din când în când și mi-aș imagina diverse scenarii.

Care e calitatea pe care o admiri cel mai mult la un bărbat?

Capacitatea de a spune ce trebuie, când trebuie, cu minimum de cuvinte.

Ce te enervează cel mai mult la oameni?

Că nu se țin de cuvânt și îți încurcă planurile.

Care sunt marile tale extravaganțe?

Am reușit să îmi organizez cumva munca încât să nu fie nevoie de prezența mea la prima oră a dimineții. Prefer să stau mai mult seara, oricât de mult. Așa că la extravaganțe aș trece dormitul dimineața și o oarecare libertate, pe care absența unei familii mi-o oferă. Țin mult să fiu stăpâna programului meu. Nici nu știu cum e altfel, de fapt.

Care e marele tău viciu?

Îmi plac foarte mult produsele de patiserie, fast-food-ul și dulciurile. Fac mari eforturi să nu le consum zilnic.

Care e marea ta dezamăgire?

Că n-am făcut mai multe, profesional vorbind. Pentru cineva dispus să-și sacrifice mult din viața personală pentru așa ceva (altfel nici nu m-aș fi mutat în București), nu mi se pare că am realizat mare lucru. Altfel m-aș fi văzut, până la vârsta asta.

Care e cel mai surprinzător lucru pe care l-ai aflat despre tine, grație profesiei tale?

Că emoțiile, temerile și neîncrederea în mine pot să nu se vadă.

Când te gândești la viața ta de acum, pentru ce ești recunoscătoare?

Sunt extrem de recunoscătoare, chiar dacă mă port de parcă mi se cuvine asta, că părinții mei pot să mă ajute în continuare. Și, cel mai important, că suntem sănătoși.

Descrie Paradisul.

Să poți iubi și să fii iubit necondiționat. Restul e invenție.

Ce faci în fiecare seară, înainte să adormi?

Urmăresc un film sau, mai nou, doar o jumătate și încerc să nu mă gândesc la nimic altceva. Sau citesc câteva pagini dintr-o carte și, când sting lumina, mă rog să nu adorm la loc dimineața, după ce sună alarma de trezire.

***

andadocea.ro

Anda Docea pe Facebook

Comandați noua ediție a cărții „Camere de hotel”!

V-a plăcut acest interviu? Abonați-vă LaRevista.ro și la pagina noastră de Facebook!

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus