Andreea Esca susține că atât ea, cât și soțul său, Alexandre Eram s-au străduit să-și crească cei doi copii, pe Alexia și pe Aris, în așa fel încât „să nu piardă legătura cu adevărul”. Prezentatoarea principalului jurnal de știri de la ProTV spune că și-a învățat copiii să nu prețuiască prea mult obiectele și să-și construiască un sistem de valori în care contează dragostea și respectul față de oameni.
Pentru o ediție a emisiunii cu totul specială, de sâmbătă, 1 iunie, gazda emisiunii Weekend cu Monica Dascălu a invitat-o în platou pe Andreea Esca, alături de copiii săi. Întrebaţi de Monica ce cadouri îşi doresc şi dacă au făcut o listă, Alexia a spus că “avem tot ce ne trebuie, nu ne dorim decât să fim sănătoşi”. Şi cum Monica a fost foarte surprinsă de acest răspuns, Andreea a adăugat: „Am încercat să îi creştem cât mai simplu cu putinţă și să nu piardă legătura cu adevărul. Pentru că atunci când ai noroc să îți dea Dumnezeu o viaţă mai fericită decât a altora, să pierzi legătura cu ce este esenţial e cel mai periculos lucru, mai ales în cazul unor copii. Sunt multe cazuri în care, din dorinţa de a le oferi copiilor tot ce este mai bun, părinţii nu se gândesc de fapt la ce e mai bun sufleteşte, ci mai degrabă la obiecte – poate la telefoane, maşini sau haine. Eu am încercat să le explic faptul că aceste lucruri sunt trecătoare, nu sunt esenţiale în viaţă, ci mai degrabă să îi respectăm pe cei mai vârstă, să respectăm munca altora şi să avem prieteni”.
Emisiunea poate fi urmărită sâmbătă, de la 17.30, pe ProTV Internațional.
Semnat de LaRevista.ro