joi , 14 decembrie 2017

Andreea Gotcă: „Am învăţat să fiu mândră de originile mele”

andreea gotca 1

Pe Andreea Gotcă o cunosc de când eram amândouă adolescente. Mergeam la același liceu din Brașov și făceam meditații cu aceeași profesoară de franceză. Când am reîntâlnit-o pe Andreea, după mulți ani, într-o plimbare pe Republicii, era bronzată, radiantă, toată numai un zâmbet. Venise doar în vacanță în România, pentru că trăia deja în Grecia. Nici când a lovit criza cumplită, care încă are ecou la Atena, nu s-a întors acasă. Locuiește în continuare în țara însorită a caselor alb-albastre, la malul Mării Egee, unde spune că vrea să îmbătrânească. Am invitat-o să stăm de vorbă despre felul în care s-a așezat viața ei și despre ce înseamnă să pleci, pur și simplu, în lumea largă, pentru că așa simți. 

Cum ai spune că e viaţa ta în Grecia?

Eu în Grecia mereu m-am simţit bine. E ceva ce mă atrage, mai mult decât marea, soarele şi vremea caldă, chiar şi iarna. Eu, venind din Braşov, nu simt că aici e iarnă.

Îmi place cultura grecilor, îmi plac obiceiurile lor, mă simt bine când văd că la orice oră ies din casă şi în orice zi a săptămânii, grecii sau petrec, sau savurează o băutură la tavernă. Sunt plini de viaţă, gata să cânte şi să danseze oricând. Simt că trăiesc aici!

Când și în ce oraș te-ai mutat? De ce ai ales să rămâi acolo, mai ales având în vedere problemele din ultimii ani?

Primul job l-am avut în insula Creta, în 2010, iar în Atena m-am mutat exact când criza era în floare, în 2013. Și am rămas, în pofida problemelor financiare și în ciuda faptului că aici, stresul pentru ziua de mâine e mai mare decât în România. Am ales așa pentru sentimentul pe care îl am când merg cu maşina şi văd marea de o parte şi cafenelele pe cealaltă parte, când aud muzica grecească şi văd oameni dansând. Stresul legat de criza financiară e preţul pe care îl plătesc pentru decizia de a locui într-o ţară în care, chiar şi în timpul saptamanii, după muncă, iau autobuzul şi în 15 minute ajung la mare, unde am de ales între cel puţin zece beach baruri şi plaje.

Când ai fost prima dată în Grecia şi care a fost prima ta impresie?

Prima dată am fost în vacanţă, în Katerini, o staţiune din nordul Greciei, ocazie cu care am vizitat şi Salonic. Asta s-a întâmplat acum 10 ani. Îmi amintesc că am fost impresionată de arhitectură şi de culorile caselor, culori deschise. Pentru mine, vizualul contează foarte mult. Acolo m-aş fi mutat a doua zi, dacă puteam, atât de mult mi-a plăcut! Ăsta a fost chiar primul contact cu Grecia. Apoi am lucrat în insule, şi acolo pot spune că am gustat din plăcerea de a locui şi munci în Grecia.

andreea 2

Unde te-ai născut, unde ai studiat?

Sunt născută în Braşov, unde am şi terminat Facultatea de Litere. Imediat după aceea, am lucrat la o școală privată de limbi străine, unde am predat engleza câţiva ani.

Și ai simțit că puteai face tot ce-ți doreai, profesional?

Da, de job eram cât de cât mulţumită. Practic, nu partea profesională m-a determinat să emigrez, ci ceva în interiorul meu care îmi spunea că locul meu nu e în România.

De ce?

Gândul de a emigra l-am avut încă de când eram mică. Eram în şcoala generală şi le spuneam părinţilor că eu nu voi locui în România, în viitor. Nu aş putea explica ce m-a determinat, ci pur şi simplu, pentru mine era o certitudine că urma să plec, o simţeam. De altfel, o simţeam şi o ziceam cu atâta tărie, încât părinţii mei se obişnuiseră deja cu gândul că într-o zi urma să plec.

Ai mai fost în alte țări, cu intenţia de a rămâne, înainte de a te stabili în Grecia?

Da, prima ţară a fost Canada, partea anglofonă, în 2008. Am emigrat singură, prin programul „Emigrare via Quebec”. La scurt timp, m-am întors, Canada nu era ce-mi doream. Apoi, am stat câteva luni în Franţa, pentru că mă înscrisesem la un Master de Interpretariat pe română – engleză, care, în fine, nu s-a mai organizat din lipsă de canditați, deci m-am întors în România. În anul următor, am început munca în Grecia, în insule.

Ce job era şi în ce insulă?

Era un job de animator de fitness, într-un hotel club pentru francofoni, unde am fost recomandată de un amic care lucra de mulţi ani în domeniu. Am început în insula Creta, în vara lui 2010, în staţiunea Elounda, şi am continuat în 2011, tot în Creta, în staţiunea Agios Nicholaos, într-un hotel internaţional.

În 2012 am lucrat în insula Rodos. A fost o experienţă foarte interesantă şi plăcută, cu multe provocări legate de ore prelungite de muncă, de diferenţe culturale (eram în Grecia, aveam colegi de diferite culturi, atât în animaţie, cât şi staff-ul hotelului), iar clienţii erau din diferite ţări. Am învăţat ce înseamnă să fii tolerant față de alte naţionalităţi, ce înseamnă să zâmbeşti, indiferent de starea de oboseală sau de problemele personale, şi să găseşti un subiect de discuţie cu persoane de diferite vârste (de la copii de trei ani, până la adulţi de 80 de ani), toate astea în condiţii de muncă de mai mult de 15 ore pe zi, cu activităţi sportive, ziua, şi spectacole de dans şi teatru, seara.

Cum e viaţa din insule, comparativ cu Atena?

În insule (şi aici pot vorbi despre experienţele mele din Creta, Rodos şi Thassos), ritmul e diferit: lunile de vară se lucrează între 12 și 16 ore pe zi, sunt supra-aglomerate, e multă animaţie. În lunile de iarnă oamenii stau acasă şi se întreţin din banii câştigaţi pe timp de vară. Majoritatea magazinelor şi tavernelor sunt închise, e o atmosferă liniştită şi destul de tristă, chiar deprimantă, aş zice.

În privinţa oamenilor, aş putea spune că-i simt mult mai sociabili, mai calzi şi mai dispuşi să te ajute, în insule, faţă de cei din capitală. Însă, din ce am discutat cu atenienii, şi în capitală grecii obişnuiau să fie mai amabili, mai zâmbăreţi, mai pozitivi, dar se pare că a fost o schimbare la 180 de grade în momentul în care s-a instalat criza. Oamenii din capitală au devenit mai egoişti şi mai reci, profund afectaţi de situația financiară.

Ce joburi ai avut până acum?

Am avut diverse joburi, de la profesoară de engleză, la animator de fitness în hotelurile din Creta şi Rodos, la agent şi responsabil de calitate într-un contact centre în Braşov, până la angajată la un cafe – beach bar în Thassos şi reprezentant clienţi call-centre, în prezent, în Atena.

Şi care a fost cel mai neplăcut dintre ele?

Cel mai solicitant şi stresant e clar cel pe care îl am momentan, în call centre. Mi-ar fi plăcut să rămân pe partea de calitate sau chiar back office, gestiune de dosare.

În ce domeniu ţi-ar plăcea cel mai mult să lucrezi?

Jobul pe care mi-l doresc mult este în comunicare şi PR, dar problemele din Grecia nu mă lasă să visez, situaţia joburilor e alarmantă, sunt foarte mulţi şomeri şi mulţi investitori s-au retras.

Altfel, cum ai resimţit criza financiară? Şi ce schimbări observi în jurul tău, la oameni, la atmosfera generală în societate?

Criza am resimţit-o încă de acum trei ani, când am venit în Atena, în primul rând, pentru că salariul pe care îl primesc este destul de mic comparativ cu prețul chiriilor și al mâncării. Însă, în iunie 2015, o dată cu criza, am trăit pentru prima dată experienţe stresante şi disperate din cauza controlului financiar. Oamenii erau disperaţi, nu vorbeau decât despre asta, stăteam la cozi lungi la bancomat şi alergam la 8-10 bancomate în oraş până găseam unul care să elibereze cash. În general, acum, e o atmosferă apăsătoare din cauza taxelor impuse pe venit şi proprietăţi, care cresc de la an la an, în condiţiile în care majoritatea atenienilor câştigă în jurul salariului minim pe economie.

Ce-ţi place cel mai mult la greci? Şi cât de importantă crezi că e chimia cu oamenii locului, ca să te simți bine într-o societate nouă?

Îmi place muzica lor, îmi place limba lor, îmi place că ei chiar ştiu să se distreze, îmi place că păstrează tradiţiile, îmi place atmosfera de sărbătoare pe care aici o simţi, o guşti, o îmbrăţişezi. M-am integrat aici, şi asta este datorită faptului că am relaţionat cu toată cultura grecilor, ceea ce nu s-a întâmplat în Canada sau Franţa. Aşadar, sunt convinsă că dacă nu ai o chimie cu ţara şi locuitorii, îţi va fi foarte greu să rezişti într-un loc străin.

Când ţi-a fost cel mai greu şi ce crezi că te-a ajutat cel mai mult să te adaptezi acolo?

Cel mai greu mi-a fost în primele șase luni, când am venit aici şi când nu cunoşteam pe nimeni, nu ştiam deloc limba, nu cunoşteam nici alfabetul. Și-apoi, nu exista nici măcar o persoană în Atena care să se intereseze de mine, în caz că mi s-ar fi întâmplat ceva. Nu m-am adaptat, după șase luni am venit trei luni acasă şi apoi am revenit și am schimbat proiectul pentru care lucram.

Aici mi-am făcut mulţi prieteni, am comunicat extrem de mult cu colegii, am întâlnit pe cineva cu care sunt de doi ani şi care m-a făcut să descopăr Grecia şi grecii cu adevărat.

andreea 3

Ai prieteni adevăraţi în Grecia?

Da, pot spune că am doi-trei prieteni adevăraţi aici, care m-au ajutat în momente dificile şi cu care relaţionez destul de bine, având în vedere că aparţinem unor culturi diferite.

Ai învăţat limba?

Încă vorbesc în engleză şi franceză cu colegii şi prietenul meu, însă pot întreţine mici conversaţii în greacă. Deocamdată, studiez greaca, atât cu o profesoară, cât şi pe cont propriu. E o limbă destul de grea, dar pe care mereu am îndrăgit-o şi sper să o pot vorbi la nivel avansat, în câţiva ani. Altfel m-aş simţi dacă aş vorbi limba, mult mai sigură pe mine. Consider că mă voi integra complet în societatea grecească în momentul în care voi şti limba.

Ce locuri ne recomanzi să vedem neapărat în Grecia?

Aş putea recomanda Cetatea Rodosului, iar în Creta mi-au plăcut oraşele Chania şi Rethimno. Aş putea adăuga Cetatea Monevasia, insula Kefalonia. Dacă vreţi o vacanţă mai scumpă, mergeţi în faimosul Santorini sau în Mykonos – dacă vă doriţi o vacanţă mai libertină, plină de distracţie noaptea, shopping de marcă, nebunii. În general, în orice insulă sau insuliţă uitată de lume mergeţi, peisajele sunt superbe.

În România cât de des mergi?

Merg cam o dată pe an. Merg pentru că mi-e dor de părinţii mei şi de bunicile mele, mi-e dor de prietenele mele şi de aerul curat din Braşov.

De ce ţi-e cel mai dor, când te gândeşti la „acasă”?

Când mă gândesc la „acasă”, îmi vine în gând ciorba de tarhon sau cea de văcuţă.

Te gândeşti vreodată să te întorci în România, la un moment dat?

Sincer, nu. Nu aş vrea să mă întorc în România pentru mai mult decât o vacanţă. M-am detaşat de România, m-am obişnuit în Grecia şi simt că aici e „acasă”.

Până la urmă, te mai întreb o dată: de ce ai plecat?

Am vrut să plec din România în primul rând din cauza climei. Am o intoleranţă la frig. Deşi sunt născută în Braşov, nu îmi place vremea toamna şi iarna. În al doilea rând, nu mi-a plăcut niciodată mentalitatea românească. Simt că românii sunt închişi la nou, sunt pesimişti, bârfitori, le pasă mult prea mult de ce face vecinul şi cu cine face.

Și cum vezi România acum, aşa, de la distanţă?

O văd la fel ca înainte, cu părţi bune şi rele. Nu m-a influenţat în niciun fel faptul că locuiesc în altă ţară. De altfel, distanţa e mică. Poate, dacă rămâneam în Canada, vedeam România altfel.

Care crezi că sunt cele mai importante lucruri pe care le-ai învăţat emigrând, despre tine însăţi, despre viaţă, în general?

Pentru că am emigrat singură, am avut parte de multe provocari – că e vorba de cultură, mentalitate, discriminare sau de limba diferită şi lipsa confortului de acasă. Toate astea mi-au arătat că sunt o persoană puternică şi independentă. Mi-am dovedit mie că, deşi sunt tentată să renunţ în prima fază, în timp perseverez şi reuşesc. Înainte renunţam uşor când întâmpinam greutăţi, acum simt doar dorința de a o lua de la început.

Totodată, am învăţat să accept şi să respect diferite culturi şi tradiţii, nu doar pentru că locuiesc într-o ţară străină, dar şi pentru faptul că, în compania în care lucrez, sunt oameni din toate colţurile lumii. Un lucru important: am învăţat să fiu mândră de originile mele și de educaţia mea, deşi simt efectele discriminării din partea grecilor zi de zi.

Serios? Te-ai simţit defavorizată pentru faptul că vii din altă ţară?

Grecii sunt foarte deschişi la străini, atâta timp cât vin în vacanţe. Dar situaţia e alta când vorbim de străini care lucrează şi locuiesc aici. M-am simţit discriminată în diverse situaţii: când am căutat un apartament de închiriat şi auzeau că e pentru o româncă, nu mai era disponibil apartamentul. Sau în relaţia pe care o am cu prietenul meu – părinţii lui nu sunt de acord că fiul lor să aibă o iubită româncă. Şi servirea la restaurant e diferită în momentul în care ospătarii observă că nu sunt grecoaică.

Îmi pare rău să aud asta, trăiam cu impresia că grecii sunt cei mai ospitalieri oameni din lume…

Exact, ai dreptate, sunt extrem de ospitalieri cu străinii turiști, îți sunt cel mai bun prieten în vacanțe, însă au reticențe mari în a te primi în comunitatea lor pe termen lung. În general – cu anumite excepții, evident – nu sunt învățați sau deschiși să accepte outsideri.

Ce alte lucruri îți displac acolo?

Un lucru cu care nu mă pot obişnui, şi nu ştiu, sincer, dacă voi putea vreodată să-l accept, e felul grecilor de a discuta afaceri, de a nu respecta regulile şi de a nu se ţine de cuvânt. Aici vorbesc chiar şi de companii mari sau de instituţii bancare, unde chiar se fac greşeli, se omit lucruri legale, şi pentru a le repara, trebuie să insişti şi să începi să strigi sau, după caz, să te prezinţi cu avocatul, doar pentru că lucrurile nu s-au făcut corect şi nu eşti băgat în seamă când îţi ceri drepturile. La nivel mai mic, în relaţiile interpersonale, este ceva comun să discuţi, fără să se pună pe hârtie, să ţi se promită multe, discuţia să-ți lase de înțeles că celălalt abia așteaptă să colaborați, și când să treci la treabă, să nu ţi se mai răspundă la telefon, să nu te mai salute, să ţi se spună că ai înţeles tu greşit sau să ţi se ceară mult mai mulţi bani decât s-a convenit. Mi-este greu să mă adaptez unei societăţi în care cuvântul nu este cuvânt, iar contractele să le fac doar din vorbe.

Celor care se gândesc să emigreze ce le-ai spune?

Hmm, sfaturile ar depinde de motivul pentru care ar vrea să emigreze, cât şi de ţară și de zonă. De exemplu, dacă ar emigra în State sau Canada, le-aş recomanda să nu emigreze singuri, adică să o facă sau cu partenerul, sau cu cineva din familie. Este extrem de greu să te pui pe picioare și să te integrezi pe continentul american, cel puţin eu asta am simţit în experienţa mea.

Dacă e Europa, aici e mai uşor un pic. Le-aş recomanda să înveţe limba, cât pot de bine, înainte să plece, şi să se intereseze cât mai mult ca să afle cum e, în realitate, viaţa economică şi socială în acea ţară. E de preferat să meargă într-o vizită de măcar o lună, iniţial, pentru a-şi face o idee pertinentă.

Ce-ţi doreşti cel mai mult acum?

Îmi doresc să am un business. Îmi doresc să am un beach bar select, pe o plajă în afară Atenei, unde să organizez activităţi de aquagym şi zumba, ziua, şi evenimente, seara. E un vis pe care îl am de câţiva ani și la care nu vreau să renunţ, în ciuda situaţiei de criză din ultimii ani.

Te vezi îmbătrânind în Grecia? Descrie-mi imaginea asta – tu, la vreo 80 de ani, să zicem, unde eşti şi ce faci?

Da, aici vreau să îmi trăiesc viaţa şi să îmbătrânesc alături de viitorul meu soţ, cu copiii noştri, într-o vilă din afara Atenei, cu o grădină mare cu multă iarbă şi brăduţi. Mă văd, însă, încă activă la bătrâneţe, nu stând acasă şi aşteptând să treacă ziua şi să vină cea de mâine. În Grecia, oamenii vârstnici încă au grijă de afacerea familiei, încă supraveghează angajaţii, sunt încă prezenţi. Așa aș vrea să fiu și eu.

***

V-a plăcut acest interviu? Abonați-vă LaRevista.ro și la pagina noastră de Facebook!

Semnat de

3 comentarii

  1. Iti multumesc mult, Corina, pentru sansa de a-ti impartasi experientele mele.

  2. Si eu iti multumesc, Andreea! Si tuturor celor care au citit. 🙂

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus