miercuri , 15 august 2018

Angelina Jolie și Brad Pitt s-au căsătorit, în Franța

Brangelinas

Angelina Jolie și Brad Pitt s-au căsătorit, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la castelul lor din Franța, a anunțat reprezentantul celor doi actori.

Angelina și Brad s-au logodit în anul 2012, iar de atunci, au declarat în mai multe rânduri că toți cei șase copii ai lor așteaptă cu nerăbdare ziua căsătoriei. Aceasta a avut loc, sâmbătă, pe proprietatea celor două staruri, Chateau Miraval, din sudul Franței, în prezența familiei și a celor mai apropiați prieteni, anunță presa internațională. Angelina, în vârstă de 39 de ani, a fost condusă la altar de fiii săi Maddox și Pax, iar Zahara și Vivienne au aruncat în urma miresei petale de trandafiri. Shiloh și Knox au fost purtătorii de verighete, a dezvăluit purtătorul de cuvânt al cuplului Jolie-Pitt, citat de The Independent.

Nici locul și nici momentul căsătoriei nu au fost alese întâmplător: în urmă cu câțiva ani, înainte ca mama ei Marcheline Bertrand să moară, Angelina i-a promis acesteia că se va căsători în Franța. Cât despre ziua aleasă, ea se leagă de filmul care i-a adus împreună pe Angelina și pe Brad, ziua de sâmbătă marcând aniversarea de zece ani de la începerea filmărilor.

Cei doi actori au obținut mai întâi o autorizație de căsătorie emisă de un judecător din California, care a oficiat apoi ceremonia în Franța.

Brad Pitt, în vârstă de 50 de ani, a mai fost căsătorit cu actrița Jennifer Aniston, de care s-a despărțit, în urmă cu nouă ani, pe când filma pentru pelicula „Mr.&Mrs.Smith”, alături de Angelina Jolie. Deși nu au confirmat inițial că între ei exista o relație sentimentală, Pitt și Jolie au recunoscut, ulterior, că s-au îndrăgostit unul de celălalt pe platourile de filmare.

Angelina a mai fost căsătorită de două ori, cu Johnny Lee Miller și Billy Bob Thornton.

Anul acesta, Pitt și Jolie lucrează din nou împreună pentru un film, de data aceasta o poveste scrisă chiar de Angelina și intitulată „By The Sea”. „Va fi un film independent, o mică operă de artă. Pentru că nu prea reuşim să jucăm în astfel de filme pe cât de des ne-am dori să o facem. Este un film mic şi experimental”, a spus actrița.

Cei doi actori au împreună șase copii: trei adoptați (Maddox, Zahara și Pax) și alți trei copii biologici – Shiloh și gemenii Knox și Vivienne.

Foto: eonline.com

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus