sâmbătă , 25 noiembrie 2017

Antonio Banderas: Soția mea, Melanie, îmi cumpără toate hainele. Are gusturi bune

ABMG

Antonio Banders a mărturisit, într-un interviu acordat de curând, că soția sa, Melanie Griffith, îi cumpără toate hainele pe care le poartă, adăugând despre aceasta că are gusturi bune și să îl ajută să se mențină în pas cu moda.

„Melanie îmi cumpără aproape tot ce îmi trebuie. Are gusturi bune şi mă cunoaşte foarte bine. Eu cumpăr doar articole individuale, cămăşi şi pantaloni”, a spus Banderas, citat de contactmusic.com. Actorul, care este căsătorit de 17 ani cu Melanie Griffith, recunoaște că a avut parte de câteva episoade nefericite în ce privește modul de a se îmbrăca. El a povestit cum, în urmă cu câțiva ani, a suferit pe scena Oscarurilor din cauza unor pantofi prea strâmți. „Urma să înmânez un premiu alături de Sharon Stone şi purtam smoching. Însă am făcut greşeala să port pantofi complet noi. Mi-am cumpărat o mărime nepotrivită şi erau prea mici. Mi s-a spus să îi dau jos, dar eu i-am ţinut în picioare. Am urcat pe scenă şi am înmânat acel premiu, dar în acele momente mă gândeam doar la picioarele mele. Mă dureau foarte tare!”, a declarat Antonio Banderas pentru revista S Moda.

Starul a mai spus că se simte jenat când privește fotografii cu el din anii ’80, când purta piese de îmbrăcăminte total neinspirate. „Acum mi-e ruşine când văd fotografii cu mine din anii ’80 în care purtam pantofi roşii, pantaloni albi şi o cămaşă transparentă. Pe atunci credeam că era o ţinută minunată!”, a declarat Antonio Banderas.

Foto: www.diariofemenino.com

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus