sâmbătă , 25 noiembrie 2017

Artista canadiană Keri-Lynn Wilson dirijează premiera „Otello”, la Opera Naţională Bucureşti

Kery

Vineri, 6 septembrie, de la ora 19.00, la Opera Naţională Bucureşti are loc premiera spectacolului „Otello” de Giuseppe Verdi, după tragedia lui William Shakespeare. Spectacolul este dirijat de artista canadiană Keri-Lynn Wilson și regizat de Vera Nemirova, artistă de origine bulgară care a pus în scenă titluri importante din repertoriul liric în numeroase ţări. Următoarea reprezentaţie a acestui spectacol va avea loc luni, 9 septembrie.

Conducerea muzicală pentru cele două reprezentaţii îi aparţine dirijoarei de origine canadiană Keri-Lynn Wilson, invitată a Festivalului „George Enescu”. Keri-Lynn Wilson, dirijoare de operă și de muzică simfonică, a condus orchestre de prestigiu internațional și a susținut concerte în importante săli de teatru liric. Recent, artista a dirijat „Dama de pică” la Stockholm (Suedia), „Olandezul zburător” la Montreal (Canada) și „La Traviata” la Salerno (Italia).

Scenografia spectacolului „Otello” este semnată de Viorica Petrovici, artistă care a creat decoruri şi costume pentru zeci de spectacole de operă şi balet, cel mai recent titlu fiind „O scrisoare pierdută” de Dan Dediu, la Opera Naţională Bucureşti. „Costumele sunt contemporane, cu trimiteri spre diferite zone geografice. Nu am dorit să creez o lume artificială, ci o lume care există şi trăieşte şi astăzi”, a declarat Viorica Petrovici.

Rolul titular va fi interpretat de Marius Vlad Budoiu

Ca urmare a faptului că tenorul Peter Seiffert, invitat al Festivalului „George Enescu”, nu va mai putea face parte din distribuţia celor două reprezentaţii din motive independente de Opera Naţională Bucureşti, rolul titular va fi interpretat de Marius Vlad Budoiu, tenorul român cu un vast repertoriu şi printre puţinii solişti din România care a reușit cu succes să intre în repertoriul de tenor dramatic, abordând roluri ca Otello, Samson sau Lohengrin. Rolul principal feminin, Desdemona, va prinde viaţă în cadrul reprezentaţiei din 6 septembrie graţie sopranei Iulia Isaev, laureată a mai multor concursuri internaţionale de canto, printre care „Loire Atlantique” din Nantes (Franţa, 1990), „George Enescu” din Bucureşti (1991) şi „Madama Butterfly” din Barcelona (Spania, 1992).

Expoziţie de fotografie „Otello”

Opera Naţională Bucureşti marchează premiera spectacolului „Otello” prin expoziţia de fotografie intitulată „Otello” la Bucureşti, de-a lungul timpului, deschisă publicului până în 24 septembrie, zilnic între orele 10.00-17.30 (acces liber).

Printre personalităţile lumii muzicale, care au facut parte, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, din echipa artistică a diferitelor montări ale spectacolului „Otello” pe scena lirică bucureşteană se numără dirijorul Egizio Massini şi soliştii Mihail Arnăutu, Octav Enigărescu, Arta Florescu, Teodora Lucaciu, David Ohanesian, Ludovic Spiess, Petre Ştefănescu Goangă, Garbis Zobian.

În cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, Opera Naţională Bucureşti prezintă:

PREMIERĂ

OTELLO de Giuseppe Verdi

Libretul de Arrigo Boito după tragedia lui William Shakespeare

6 şi 9 septembrie, ora 19.00, Opera Naţională Bucureşti

Dirijor: Keri-Lynn Wilson (invitată a Festivalului „George Enescu”)

Regie: Vera Nemirova

Scenografie: Viorica Petrovici

Maestru de cor: Stelian Olariu

Maestru de cor copii: Smaranda Morgovan

Lighting design: Daniel Klinger

Vineri, 6 septembrie 2013, ora 19.00

Otello – Marius Vlad Budoiu

Iago – Ştefan Ignat

Cassio – Cristian Mogoşan

Roderigo – Andrei Lazăr

Ludovico – Mihnea Lamatic

Montano – Iustinian Zetea

Un araldo – Ionuţ Gavrilă

Desdemona – Iulia Isaev

Emilia – Mihaela Işpan

 Luni, 9 septembrie 2013, ora 19.00

Otello – Marius Vlad Budoiu

Iago – Ştefan Ignat

Cassio – Liviu Indricău

Roderigo – Andrei Lazăr

Ludovico – Marius Boloş

Montano – Iustinian Zetea

Un araldo – Ionuţ Gavrilă

Desdemona – Nicoleta Ardelean (invitată a Festivalului „George Enescu”)

Emilia – Mihaela Işpan

Foto: www.lapresse.ca

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus