vineri , 15 decembrie 2017

„Ascultă cum cântă vântul” și „Pinball, 1973”, de Haruki Murakami

asculta cum canta vantulfoto

Să citești romanul de debut al lui Haruki Murakami, și-apoi pe cel de-al doilea, după ce i-ai citit deja toate celelalte cărți, e o experiență bizară. Deși pe alocuri îi recunoști vocea, ai la fiecare frază sentimentul că te înstrăinezi de povestitor, după ce deveniserăți apropiați ca doi prieteni.

Murakami a refuzat mulți ani traducerea în alte limbi a primelor lui două cărți, „Ascultă cum cântă vântul” și „Pinball, 1973”. A declarat, despre amândouă, că le consideră „imature” și „lipsite de substanță”. Adevărul e că le-am citit cu greutate, mai ales pe prima, abia la „Pinball, 1973” am simțit că începe să-și intre în mână. Dar probabil că a avut nevoie de două cărți de încălzire ca să o scrie pe cea de-a treia – „În căutarea oii fantastice” – un roman extraordinar, ca toate celelalte care au urmat.

Dacă iubiți cărțile lui Murakami, vă recomand să le citiți și pe primele două, publicate într-un singur volum, la editura Polirom. E interesant să te întorci la începuturile unui autor de o asemenea forță și să-i descoperi exercițiile de grație literară.

Câteva fragmente pe care am vrut să le păstrez:

Șobolanul își pierdea după-amiezile trândăvind în șezlongul de răchită. Cu ochii închiși, rătăcit în gânduri, se simțea prins în înlănțuirea timpului ca într-o apă lină, curgătoare. Așa își petrecea ore-n șir, zile, săptămâni…

~

Părea foarte absorbită de gânduri, ca și cum ar fi călărit pe un elefant alb în inima junglei.

 ~

Dacă privești lucrurile detașat, orice pare frumos.

 ~

La urma urmei, scrisul nu înseamnă autoterapie, ci poate doar o încercare firavă de a ajunge la ea.

 ~

Bineînțeles, atâta vreme cât cauți să tragi învățăminte din orice, parcă nu te mai apasă așa rău faptul că îmbătrânești. Lucrul acesta e valabil pentru oricine.

 

Am privit îndelung, tăcuți, oceanul și cerul și vapoarele. Vântul serii mătura apa și unduia ierburile. Crepusculul a cedat treptat locul întunericului și pe cerul de deasupra docurilor au început să sclipească stelele.

 ~

Sunt zile când ne impresionează orice. Lucruri mărunte: un mugur de trandafir, o pălărie pierdută de mai știu eu cine, un pulover îndrăgit în copilărie, discurile vechi ale lui Gene Pitney… O mulțime de mărunțișuri. Ne dau târcoale două-trei zile și apoi se întorc la loc… în beznă. Mereu săpăm fântâni adânci în inimile noastre. Păsările trec în zbor pe deasupra fântânilor.

 asculta cum canta vantul pinball 1973

Din prezentarea celor două cărți:

Ascultă cum cântă vântul a fost ecranizat în 1981 de regizorul japonez Kazuki Omori.

Alcătuind, împreună cu În căutarea oii fantastice, halucinanta „Trilogie a Şobolanului”, romanele Ascultă cum cântă vântul(1979) şi Pinball, 1973 (1980), reunite în acest volum, prefigurează nu numai fascinaţia lui Murakami pentru literatură şi cultura occidentale, ci şi unele dintre temele predilecte ale operei sale: singurătatea individului, nevoia de tovărăşie sau zădărnicia existenţei. Cele două romane păstrează continuitatea anumitor decoruri (pitorescul Bar al lui J) şi personaje (naratorul fără nume, J şi Şobolanul); Ascultă cum cântă vântul urmăreşte peripeţiile unui student la biologie întors în oraşul natal în perioada vacanţei de vară şi complicatele sale relaţii amoroase. Pinball, 1973, cel de‑al doilea roman, se concentrează asupra pasiunii lui obsesive pentru jocul de pinball şi vieţii de zi cu zi în alienantul Tokyo, alături de misterioasele gemene 208 şi 209, ascultând muzică, fumând, bând bere sau mâncând cartofi prăjiţi.

„În romanele lui Murakami nu există chimono, bonsai şi tatami. Proza lui e străbătută de o mare admiraţie pentru cultura occidentală, mai ales cultura pop americană din anii ’50-’60. Lăsând la o parte numele unor locuri, ale unor mâncăruri, personajele sale ar putea foarte bine să trăiască în Santa Monica… Produse ale unei culturi prospere, rafinate, manifesta un soi curios de ennui american şi se plâng întruna de vieţile lor superficiale şi materialiste.” (Los Angeles Times)

„Dispariţii misterioase şi tristeţi la fel de inexplicabile, chiar şi nebunie – aşa arată sumbrul peisaj psihologic în care Haruki Murakami îşi aşază romanele. Geografic, e vorba despre Tokyo, însă ar putea fi oricare dintre oraşele vaste, nemiloase ale lumii, unde oamenii se pierd precum lacrimile în ploaie.” (The Economist)

„Pentru Murakami, adevărul se afla în afara lumii organizate de vorbire. Romanele lui subliniază adesea valoarea muzicii că antidot la îngustimea cuvintelor. Muzica ancorează lumile personajelor sale, dar le şi iluminează, iar discografia cuprinsă în scrierile lui este o cheie de interpretare.” (The Times Literary Supplement)

Puteți găsi romanele „Ascultă cum cântă vântul” și „Pinball, 1973” și la librăria online Libris.

Semnat de

2 comentarii

  1. Nu am citit încă nimic de Murakami, dar am îl tot pun pe liste „obligatorii” cu autori de citit. Sper să reuşesc până la sfârşitul anului.

  2. Eu am inceput cu „La sud de granita, la vest de soare”, si de acolo i-am citit toate cartile. Poate ti-ar placea sa incepi cu o colectie de povestiri – „Salcia oarba, fara adormita” e una care mi-a placut!

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus