duminică , 24 septembrie 2023

Bach şi Mendelssohn, în interpretarea Orchestrei de Cameră Radio

Zsolt

Miercuri,  11 martie (19.00), Orchestra de Cameră Radio vă propune la Sala Radio un concert cu doi mari compozitori ai repertoriului simfonic: BACH – „titanul” barocului muzical german, şi MENDELSSOHN, compozitorul romantic pe care Schumann îl caracteriza drept „Mozart al secolului al XIX-lea”, datorită geniului său muzical ce s-a făcut remarcat de la o vârstă timpurie.

Veţi aprecia de altfel talentul compozitorului romantic prin programul serii în care se vor regăsi două lucrări care îi aparţin: Uvertura Hebridele şi Simfonia nr. 1, cea de-a doua fiind compusă la vârsta de doar 15 ani!

Uvertura Hebridele are o geneză inedită: în 1830, artistul a plecat într-o lungă călătorie prin Europa, multe dintre impresiile strânse în acest voiaj fiind reflectate în partiturile pe care le-a compus ulterior. Astfel, în Scoţia, compozitorul a fost marcat de vizitarea grotei bazaltice de pe insula Staffa, ce era înnecată de fiecare maree, dispărând astfel din peisaj. Lucrarea care s-a născut din această experienţă – considerată drept o primă amplă descriere sonoră a mării – a fost transcrisă pe portative într-o versiune iniţială cu titlul „Insula singuratică”, fiind definitivată în 1832, sub numele de Uvertura Hebridele (denumirea arhipelagului scoţian).

Concertul, dirijat de Janko Zsolt

Concertul Orchestrei de Cameră Radio se va derula sub bagheta lui JANKO ZSOLT, dirijor permanent al orchestrelor Filarmonicii din Oradea (din 2005), al Operei Maghiare din Cluj-Napoca (din 2010, unde a fost dirijor permanent invitat încă din anul 2002) şi asistent dirijor al orchestrei Festivalului Budapesta. Până în prezent, tânărul dirijor Jankó Zsolt a fost invitat la pupitrul orchestrelor Filarmonicilor din Sibiu, Braşov, Cluj-Napoca, Satu-Mare, Timişoara, Craiova. De asemenea, a dirijat ansambluri ca: orchestra Academiei de muzică Gheorghe Dima Cluj-Napoca, orchestra din Odorheiu Secuiesc, Tonhalle Zürich, Orchestra de Cameră Radio România, Savaria Orchestra din Szombathely şi Orchestra de Cameră Erdődy de la Budapesta, Orchestra Konzerthaus Berlin ş.a.

Jankó Zsolt a fost invitat să asigure conducerea muzicală şi la festivalurile: Stravinsky Maraton – Budapesta, Primavera Opera Festival – Budapesta, Budapest Spring Festival, Festivalul Internaţional de Operă (Miskolc, Ungaria), Zilele Muzicii din Nyírbátor (Ungaria), Festivalul Bartok din Cluj-Napoca (unde a dirijat toate cele trei compoziţii pentru scenă semnate de Bartók), Festivalul Transilvania al orchestrelor studenţeşti.

În interpretarea CRISTINEI ANGHELESCU (vioară), solistă a Orchestrelor şi Corurilor Radio şi a lui ADRIAN PETRESCU (oboi), veţi aprecia în repertoriul evenimentului şi Concertul pentru oboi, vioară şi orchestră – Bach.

Prezenţă activă pe toate scenele din România încă din perioada studenţiei, Cristina Anghelescu a fost invitată să concerteze în săli renumite ca Schauspielhaus din Berlin; Ceaikovski Hall – Moscova; Teatro Monumental y Auditorium – Madrid; Smetana Hall – Praga; St. John’s Smith Square – Londra; Finlandia Hall – Helsinki. A efectuat numeroase turnee în toate ţările Europei, în Taiwan, America de Sud şi cea de Nord, Africa de Sud etc.

Cu o dublă ipostază în lumea muzicală, Adrian Petrescu este prim oboist al Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti, dirijor invitat în stagiunile orchestrelor simfonice din ţară şi dirijorul permanent al formaţiei camerale de suflători de alamă „Romanian Brass Ensemble“. Începând cu stagiunea 2013-2014, este dirijor invitat permanent al Filarmonicii de Stat „Moldova“ din Iaşi. A concertat în ţară şi peste hotare alături de mari dirijori şi solişti: Seiji Osawa, Gennadi Rozhdestvensky, Sir Neville Marriner, Yuri Simonov, Placido Domingo, Jose Carreras, Angela Gheorghiu, Maxim Vengerov, Vadim Repin.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *