joi , 23 noiembrie 2017

„BANAT“ sau cum să pleci cu dragostea în România

banat calatoriafoto

N-am mai văzut de mult un film european (cele românești, realizate cu mijloace – inclusiv de expresie – precare, dar cu ambiții artistice umflate cu pompa, sunt foarte incluse) care să nu mă plictisească de moarte sau de la care să nu plec din sală după jumătate de oră, pentru că, totuși, viața e prea scurtă și chiar nu am vreme să contemplu cum fumează unul o țigară 20 de minute în „Polițist, adjectiv“.

Cu „BANAT (Călătoria)“, care va avea premiera în România pe data de 1 aprilie, lucrurile au stat altfel, deși, recunosc, mi-am verificat Facebookul și mailul de vreo trei ori. ADHD adult contemporan, n-am ce face.

Subiectul filmului a fost din start, pentru mine, ușor SF: doi tineri italieni, cam bătuți de soartă, ce-i drept, se întâlnesc, se cam îndrăgostesc, și pleacă din țara lor, se dezic de un eventual ajutor de șomaj cât un salariu bunicel la noi și se mută cu tot cu visuri, cu job și cu amorul lor pasional undeva în Banat, într-un sat uitat de lume, unde bărbatul găsește de lucru ca inginer agronom (!).

Trecem peste ironia situației în care, în realitate, satele românești sunt golite de oameni care pleacă la muncă în Italia, și acceptăm povestea din film cu italienii care se stabilesc la noi la țară. Ok. Fata vede păuni în copaci. N-am înțeles de ce, o fi vreo metaforă, ok și asta. Dau ocheiuri la tot ce mi se pare mie (poate altora, nu) absurd în script, pentru că filmul are emoție, are delicatețe, are poezie, și pentru că actorii sunt credibili în toate zbaterile lor interioare și-n debusolarea socială în care orice om de treizeci de ani al zilelor noastre (nici copil, nici pe deplin matur) se poate regăsi, fie că s-a născut pe coasta Adriaticii sau într-o fundătură manelizată de pe la noi.

O notă mai mică are de la mine scena de sex, lungită vizual cam fără miză și c-o tușă un pic grotescă, ca-n majoritatea filmelor „de artă“ contemporane, în care tabloul erotic e musai să fie șocant, agresiv, lipsit de nuanțe. Nota zece însă, pentru schimburile de priviri îmbrăcate dintre cei doi protagoniști – e mai mult eros acolo decât în orice scenă cu țâțele la vedere. Nota zece cu felicitări pentru momentul de playback muzical al Clarei (Elena Radonicich) – un caleidoscop de trăiri exprimate doar prin mimică și gestică, pe acordurile romanțioase ale unui hit pop italian.

Unde ne putem ascunde de cele mai sumbre perspective și unde ne putem trăi liniștiți dragostea? – e întrebarea ce poate fi pusă în orice limbă, iar filmul ăsta oferă, în mod inedit, de aceea și incitant, un răspuns românesc și-o revelație: ceea ce pentru mine, ca român deseori sătul de peisajul derizoriu ce mă înconjoară, poate însemna motiv de fugit în lume, pentru un străin poate fi promisiunea unui început proaspăt. One man’s trash is another man’s treasure.

„Banat (Călătoria)“ a fost proiectat în premieră mondială, în toamna anului trecut, la Festivalul Internațional de Film de la Veneția, în competiția oficială a secțiunii Settimana Internazionale della Critica, a câștigat Silver Award la Luxor African and European Film Festival, Egipt, Premiul „Corso Salani“ pentru cel mai bun lungmetraj la Trieste Film Festival și Premiul pentru cea mai bună imagine la Tirana International Film Festival.

Lungmetrajul de debut al regizorului Adriano Valerio este o coproducție Italia, Bulgaria, România și Macedonia, coproducătorul român fiind Ada Solomon, prin compania Parada Film. Filmul îi are în rolurile principale pe Edoardo Gabbriellini și Elena Radonicich, iar Piera Degli Esposti și Ștefan Velniciuc interpretează rolurile cheie ale poveștii filmului în Italia, respectiv în România.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus