Rareori în viaţa mea m-am simţit mai proastă decât în seara vizionarii producţiei hollywoodiene „Brokerii Apocalipsei”, adică „The Big Short”, în original.
N-am priceput nimic din film, o afirm nu fără ruşine. Cum mi se părea că încep să intuiesc o fărâmiţă de idee, pierdeam iar firul acţiunii şi mi se făcea părul creţ de la toţi termenii ăia din domeniul bancar. Parcă mă uitam la un film unguresc subtitrat în germană. Ăia de pe rândul din fața mea scrollau pe Facebook pe telefoane, iar ăia din spate hăhăiau la replici ca și cum ar fi pătruns toate subtilitățile scenariului. Cred că erau colegii din presa de business.
Filmul e despre criza pieţei imobiliare în SUA, criză pusă la punct cam din 2005 (de unii care s-au prins că o să câştige, printr-o fraudă abil orchestrată, foarte mulţi bani) şi declanşată plenar în 2008, când am început s-o resimţim şi noi, că de-aia putem admira acum şi la munte, şi la mare, atâtea schelete de clădiri începute şi lăsate în paragină. Asta am priceput. Și am mai înțeles că toți cei care lucrează în brockeraj sunt absolut demenți, iar dacă nu sunt, devin. A, şi mi-a plăcut de Brad Pitt, cum îmi place mai tot timpul de el în filmele în care joacă fără nevastă-sa.