LaRevista.ro Priveste lumea altfel
În 1921, păcatul lui Jimmy Gralton (personajul principal din Jimmy’s Hall) a fost să construiască o sală de dans la o răscruce de drumuri rurale, într-o Irlandă la un pas de război civil (iunie 1922 – mai 1923). Salonul era un loc unde tinerii puteau veni să înveţe, să danseze, să viseze, dar mai presus de toate să fie liberi. Pe măsură ce popularitatea sălii a crescut, reputaţia de spirit liber a adus-o în atenţia Bisericii şi a politicienilor care l-au obligat pe Jimmy să fugă, iar salonul să fie închis.
Un deceniu mai târziu, în 1932, Jimmy se întoarce şi redeschide salonul. Războiul Civil a trecut, dar Biserica a rămas. Irlandezul Barry Ward, actorul din rolul principal, explică: „Unul dintre lucrurile pe care Jimmy le-a adus din Harlem a fost acest tip de dans provocator: stiluri precum Lindy Hop şi Charleston, care implică o apropiere fizică între oameni mai mare decât cea cu care lumea era obişnuită. Când biserica şi guvernul au venit să vadă, au interpretat ca fiind doar sex, sălbăticie, băutură şi prosteală. Asta fără să participe vreodată la cursurile propriu-zise. Era ceva ce simţeau că nu pot controla”. Preoţii au văzut în salonul lui Jimmy o insurecţie comunistă, iar în iniţiatorul său, un ateu cu o agendă ascunsă.
Ken Loach – libertate de exprimare versus cenzură
Regizorul Ken Loach (79 de ani) are în spate, la rândul lui, un bogat palmares de filme, pe cât de apreciate şi premiate, pe atât de controversate şi chiar cenzurate, în special din motive politice. În cei 37 de ani de activitate a realizat circa 50 de titluri (lungmetraje, scurtmetraje, documentare, filme de televiziune, docudrame, seriale tv), o parte importantă nominalizate sau premiate la festivaluri de referinţă: BAFTA, Berlin, Cannes, Veneţia, Locarno etc. De-a lungul timpului, Ken Loach a auzit diverse acuzaţii, mai mult sau mai puţin voalate: socialist, misogin, anti Israel, împotriva propriei patrii (Marea Britanie) sau împotriva bisericii.
În 2011, întrebat despre filmele sale cenzurate, regizorul răspundea într-un interviu pentru The Guardian: „Mă deranjează, evident. Dar e deranjant nu atât pentru mine personal, cât pentru vocile acelor oameni care nu au fost lăsate să se audă.”
Filme retrase, cenzurate, negativul distrus
Deşi Kes, al doilea lungmetraj al lui Ken Loach, realizat în 1969 a fost şi încă mai este considerat unul dintre cele mai bune filme britanice, filmele sale au avut un parcurs controversat. În 1971, un documentar comandat de fundaţia Save the Children a fost retras imediat după lansare. Mai mult decât atât, lui Ken Loach i s-a cerut chiar distrugerea negativului. Filmul, The Save the Children Fund Film, a fost proiectat, totuşi, în urmă cu câţiva ani la o retrospectivă Ken Loach de la British Film Institute, cu ocazia împlinirii vârstei de 75 de ani.
În 1982, Channel 4 i-a cerut lui Ken Loach să facă o serie de filme documentare despre mişcarea sindicală din Marea Britanie versus noile măsuri economice ale guvernului Margaret Thatcher. Documentarele n-au mai fost difuzate niciodată de Channel 4. Loach a acuzat atunci motive politice.
Which Side Are You On? a fost un film făcut în 1985 despre cântecele şi poeziile interpretate în timpul grevei minerilor din UK. Şi acesta a fost retras de la difuzare. Ulterior, după ce filmul a obţinut un premiu la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, Channel 4 s-a răzgândit şi l-a transmis.
Între ‘80 şi ‘90, Ken Loach realizează o serie de filme precum Hidden Agenda, despre problemele politice din Irlanda de Nord, Carla’s Song, filmat în Nicaragua şi Land of Freedom, despre rezistenţa republicană din Războiul Civil Spaniol.
În 2006, Ken Loach câştigă Palme d’Or-ul la Cannes pentru The Wind That Shakes the Barley, un film despre Războiul de independenţă irlandez. Bread and Roses din 2000, cu Adrien Brody, tratează greva gunoierilor din Los Angeles. Ae Fond Kiss (2004) este despre o poveste de dragoste interrasială imposibilă. În My Name Is Joe (1998), personajul principal este un alcoolic care se chinuie să stea departe de viciul său.
Măsura dificultăţilor pe care Loach le-a întâmpinat în a-şi distribui filmul este reprezentată de profitul obţinut în urma peliculei Looking for Eric (2009), în care un poștaş deprimat are o serie de conversaţii cu ex-vedeta clubului Manchester, fotbalistul Eric Cantona (jucat chiar de Cantona). Profitul acestei producţii a fost de… 12.000 de lire sterline.
În iunie 2009, Ken Loach îşi retrage filmul Looking for Eric de la Festivalul Internaţional de Film de la Melbourne, din cauză că unul din sponsorii festivalului este Ambasada Israelului. Regizorul britanic declara pe atunci: “E de datoria noastră să ţinem cont de acei care trăiesc în teritoriile ocupate. Nu cineaştii israelieni sunt ţinta acestui boicot, ci implicarea statului respectiv.
Cauţiune pentru Assange, funeralii ieftine pentru premierul Margaret Thatcher
Ken Loach se numără printre cele şase persoane care, în 2010, la tribunal, s-au oferit să-i plătească cauţiunea lui Julian Assange (scandalul WikiLeaks) când acesta a fost arestat în Londra. “E clar ce i se pregăteşte. Americanii îl vor înapoi pentru a-l încarcera pentru ani buni sau chiar mai rău. Trebuie să manifestăm un pic de solidaritate cu cineva care ne-a dezvăluit ceea ce ne-a dezvăluit”, a spus atunci Loach. Ulterior, banii de cauţiune au fost pierduţi – mai precis, confiscaţi – când Assange s-a hotărât să scape de sub jurisdicţia britanică, adăpostindu-se în ambasada Ecuadorului la Londra.
După ce Margaret Thatcher a murit în aprilie 2013, Loach a propus ca funeraliile să fie scoase la licitaţie publică şi să fie organizate de firma care oferă cel mai mic preţ, asta ca lumea să-şi amintească de politicile ei economice.
Când a izbucnit războiul ruso-cecen, Ken Loach şi-a exprimat susţinerea puternică pentru independenţa Ceceniei faţă de Rusia.
În noiembrie 2012, Ken Loach a refuzat un premiu la Festivalul de Film de la Turin, Italia, după ce a aflat că Muzeul Naţional al Cinematografiei din Turin tocmai a tăiat salariile şi ulterior a dat afară o mare parte din personalul care se ocupa de curăţenie şi pază.
Jimmy’s Hall intră din 6 martie în cinematografele din România.
Semnat de LaRevista.ro
