marți , 23 octombrie 2018

Black, autorul hitului „Wonderful Life”, a murit în urma unui accident de mașină

blackfoto

Muzicianul Colin Vearncombe, cunoscut mai ales sub numele Black, autor și interpret al hitului „Wonderful Life”, a murit, marți, după ce-și petrecuse două săptămâni în comă, în urma unui accident de mașină în care fusese implicat. Black avea 53 de ani și urma să cânte în România în luna mai.

Vestea decesului a fost anunțată pe pagina de Facebook a artistului. Cu aproximativ două săptămâni în urmă, Black a suferit răni serioase în urma unui accident rutier. El a fost plasat în comă indusă, dar starea lui s-a deteriorat, au anunțat medicii care-l îngrijeau, la un spital din sudul Irlandei.
Pe 10 ianuarie, când a avut loc accidentul, Black se îndrepta, la volanul mașinii sale, către aeroport, urmând să se îmbarce într-o cursă spre Edinburgh, unde avea programat un concert. Vestea că artistul a fost grav accidentat a fost dată publicității de reprezentantul lui, care a adăugat că lângă Black s-au aflat, în această perioadă, soția lui, Camilla, și cei trei copii ai lor.
Colin Vearncombe s-a născut la Liverpool, dar trăia de multă vreme în Irlanda. A lansat primul single, „Human Features”, în 1982, dar a cunoscut celebritatea mondială abia spre sfârșitul anilor ’80, cu hitul „Wonderful Life”. Deși nu a mai reușit să atingă succesul comercial cu niciuna dintre melodiile sale, Black a avut o activitate muzicală bogată, lansând nu mai puțin de 15 albume și, în plus, câteva volume de poezii.
Black avea programat un concert și în România, pe 17 mai 2016.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus