Călătoria speranței: „Venit pe lume”, de Margaret Mazzantini

foto

E atata liniște și atâta frumusețe în cărțile lui Margaret Mazzantini, încât îți vine greu să te desparți de ele. Am citit „Venit pe lume” cu lentoarea savuroasă cu care sărbătorești o mare întâlnire. Și cu așteptarea conștientă a unei rare intimități.

Sunt puțini scriitorii care te responsabilizează astfel. Doar cei aleși te pregătesc pentru bucuria asta tacită a lui „tu și eu”, în care „tu” ești cel care primește șansa de a (mai) trăi o viață, citind-o.

„Călătoria speranței. Mă gândesc din nou la cuvintele acelea care mi-au căzut sub ochi din întâmplare. Mă gândesc la Pietro. Speranța le aparține copiilor. Noi, adulții, am sperat deja, și aproape întotdeauna am pierdut”.

O călătorie de 600 de pagini, din care îmi voi aminti totul. Scaunul de copil al lui Diego. Iubirea lui pentru Gemma. Casa lor improvizată de la râu. Cina aceea. Motocicleta. Fotografiile. Visul maternității. Copiii nenăscuți. Sacrificiul. Sarajevo. Războiul. Adevărul. Și copilul care a venit pe lume. Salvarea. Copilul prin care mama lui a refăcut, după șaisprezece ani, drumul unui destin pe care l-a acceptat cu toată nebunia și absurdul lui.

A fost o lectură extraordinară pentru mine, acum câțiva ani. Un pod peste o prăpastie, așa cum cărțile bune pot fi.

Romanul „Venit pe lume” a fost ecranizat, în 2012, în regia talentatului regizor Sergio Castellitto, soțul scriitoarei Margaret Mazzantini, același care a semnat și regia ecranizării cărții „Nu te mișca”. În ambele filme, rolul principal e interpretat de Penelope Cruz.

*** 

V-a plăcut acest articol? Abonați-vă LaRevista.ro și la pagina noastră de Facebook!

Semnat de Corina Stoica