sâmbătă , 22 septembrie 2018

Camera de hotel, locul ideal pentru reaprinderea pasiunii în cuplu

Cuplu1

Camerele de hotel pot reprezenta locul ideal în care un cuplu să-și împrospăteze viața sexuală, arată un studiu citat de CNN. Spațiul intim, asemănător cu cel de acasă, dar lipsit de inconvenientele existente într-un cămin, este locul potrivit pentru reaprinderea pasiunii în cuplu, au declarat cei mai mulți dintre respondenții la acest studiu.

Rutina este cel mai mare dușman al vieții sexuale, iar ea poate apărea relativ devreme într-un cuplu, dacă cei doi parteneri neglijează detaliile de atmosferă. Unul dintre trucurile la care pot apela este acela de a închiria, din când în când, o cameră de hotel, care are acea undă de mister ce stimulează fantezia și induce senzația de lipsă de obligații și libertate. O cameră intimă, frumos decorată, cu lenjerie proaspătă și draperii care o protejează de lumina supărătoare, poate reprezenta un cadru perfect pentru o noapte departe de ritmul cotidian monoton. De asemena, somnul într-o cameră de hotel poate fi foarte profund și odihnitor, iar deșteptarea – foarte dulce, având în vedere că în multe hoteluri, micul-dejun este servit la ușă, alături de o cafea aburindă ce poate fi savurată în tihnă alături de partener.

Foto: tsminteractive.com

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus