luni , 25 septembrie 2017

Când „acasă” e nicăieri și pretutindeni, poți visa măcar la o casă frumoasă

HOMEFoto: susatalan.com

(P) Mi-am dat seama că nu mai am de mult un loc pe care să-l numesc, cu adevărat, „acasă”. De mai bine de 15 ani de când mă tot mut din loc în loc, acasă, pentru mine, e nicăieri și peste tot.

Când aveam 14 ani, a trebuit să plec la liceu; nu departe de casă, doar la 15 kilometri distanță, dar, totuși, a fost prima ruptură de locul în care m-am născut și am crescut, chiar dacă mă întorceam la părinți în fiecare weekend. Patru ani mai târziu, m-am mutat la Cluj ca să merg acolo la facultate. Veneam rar acasă – era departe, iar biletul de tren era scump -, așa că ruptura a fost mult mai profundă atunci. Iar de la Cluj, am ajuns să lucrez în București, unde am rămas mai bine de opt ani, timp în care la Brașov, unde trăiesc ai mei, mergeam doar în vizită, destul de rar. Vă imaginați că, în toți anii aceștia, am locuit în nenumărate locuri, am schimbat zeci de paturi și am învățat să dorm oriunde și să mă adaptez multor situații dificile. Iar asta mi-a prins tare bine, m-a transformat într-un soldat gata să-și ia ranița-n spate și s-o pornească la drum de fiecare dată când e necesar. În timp, schimbând atâtea case și exersând atât de mult capacitatea de a-ți crea un sentiment de apartenență, îți și reușește. Eu chiar m-am simțit acasă în fiecare locuință care m-a găzduit. Dar, de când am plecat la liceu și până azi, știu că, pentru mine, acasă e doar o invenție cu efect temporar, care să mă facă să mă simt mai bine. Care îmi face așternuturile mai moi și înstrăinările mai ușoare.

Ce e ciudat, însă (și trist, poate?), este că nici măcar acasă, adică în casa părinților mei, nu mă mai simt acasă. Nu mai am rădăcini nicăieri, nici măcar în locul unde am crescut. Mă poți planta undeva o vreme, fără griji, căci rădăcinile mele nu se mai prind. Imediat le scot din pământ, mă scutur de nostalgii și plec mai departe. Dar recunosc că aș vrea ca, într-o zi, să nu mai plec nicăieri. Să găsesc un loc frumos și liniștit, care să mă primească și să-mi spună să rămân. O casă nici prea mică, nici prea mare, unde să-mi pot despacheta valizele și-apoi să le depozitez, goale, într-un pod unde să uit de ele.

Cărți peste tot, pături pufoase și o sufragerie în culoarea mierii

Am învățat să nu mă agăț de bucurii materiale, dar, ca noi toți, am visat cel puțin o dată la cum mi-ar plăcea să arate casa mea. O bucătărie vintage, în care să pot coace prăjituri și biscuiți pentru familie și prieteni. O sufragerie cu o canapea imensă, cea mai confortabilă canapea din lume. O baie caldă și luminoasă, pe care să mi-o transform în sanctuar de evadat când lumea de afară mă obosește. Un dormitor cu ferestre înalte și cu un pat cât mai jos, cât mai aproape de pământ – am această credință, poate bizară, că în timpul somnului energiile rele ni se scurg în pământ, așa că ar fi bine să ne întindem la îndemâna lui, să ne revigoreze. Mi-ar mai plăcea o verandă tipic americană, un porch unde să-mi beau cafeaua dimineața. Cărți peste tot, nu doar în bibliotecă. Dulapuri încăpătoare. Pături și perne pufoase.

Cât despre nuanțele în care aș vrea să îmbrac pereții, încă nu m-am hotărât. Cu siguranță neutre în majoritatea casei, cu excepția sufrageriei, unde știu exact cum mi-ar plăcea să decorez: în culoarea mierii, cu pereții vopsiți în tehnica impasto împrumutată din pictură – în tușe groase, cu mișcări de pensulă rotunde și aparent neglijente, care să creeze acea senzație vizuală pe care o produc unele tablouri ale lui Van Gogh. Pe unul dintre pereți, aș ruga un pictor să aștearnă un desen – o schiță naivă care să-i confere unicitate. Am deja una în minte, chiar dacă nu am nici cea mai mică idee despre cum aș putea face rost de-o casă, mai întâi! 🙂

Dacă voi sunteți în acea perioadă a vieții în care vă așezați la casa voastră, sau dacă tocmai ați închiriat un loc care are nevoie de o împrospătare, Arabesque e gata să vă inspire cu idei și să vă pună la dispoziție lucrurile necesare. De la oțel beton și cărămidă, până la sisteme de acoperiș, instalații, articole electrice și finisaje, dar și parchet, uși, pal melaminat, feronerie și vopsele pentru zugrăvit. Aruncați o privire la ei pe site. Eu, între timp, mă orientez după o vopsea de culoarea mierii, în ideea că poate așa îmi grăbesc puțin norocul de a câștiga o casă la vreun concurs sau de a o primi drept moștenire!

Semnat de

2 comentarii

  1. eu zic ca acasa e acolo unde ti sunt oamenii dragi. poate intr o zi vei gasi si tu acel cuib din care sa nu mai vrei sa zbori decat insotita 🙂

  2. Vavaly, categoric, ai dreptate. Tocmai de aceea am reusit sa-mi fac cate un „acasa” peste tot pe unde am fost. Si sper sa zbor curand spre cuibul acela, de unde sa nu mai plec muuuult, mult timp 🙂

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus