Cântec de iarnă

Ești atât de frumoasă, iarnă!
Câmpul întins pe spate, lângă orizont
și copacii opriți din fuga crivățului…
Îmi tremură nările
și nici o mireasmă,
nici o boare,
doar mirosul îndepărtat, de gheață,
al sorilor.
Ce limpezi sunt mâinile tale, iarnă!
Și nu trece nimeni
doar sorii albi se rotesc liniștit, idolatru
și gândul crește-n cercuri
sonorizând copacii
câte doi,
câte patru.

„Cântec de iarnă”, de Nichita Stănescu

Semnat de LaRevista.ro