Ballet Flamenco de Madrid, una dintre cele mai prestigioase trupe de flamenco din lume, va demonstra pe viu spectatorilor că flamenco este o artă, este viața în sine, un univers de pasiune, un dans al senzualității, seducției, suferinței și al bucuriei.
Sub conducerea directorului artistic Luciano Ruiz, peste 30 de artiști de notorietate internațională, muzicieni și dansatori, vor putea fi admirați pe scena Sălii Palatului, în data de 24 noiembrie, începând cu ora 19:30, evoluând într-un spectacol de o frumusețe vizuală impresionantă, „Carmina Burana”.
„Carmina Burana”, cea mai strălucitoare cantată scenică de Carl Orff, a cărei premieră a avut loc în anul 1937, fascinează și astăzi publicul din întreaga lume. De-a lungul anilor, în jurul acestei ample lucrări a compozitorului german au fost montate numeroase spectacole, dar cea mai expresivă și cea mai aplaudată punere în scenă a fost realizată de Compania de Dans „Ballet Flamenco de Madrid”.
„Carmina Burana” este un spectacol expresiv și îndrăzneț. Sub conducerea directorului artistic Luciano Ruiz, artiștii Ballet Flamenco de Madrid au creat un melanj între 21 de poeme profane și sacre din epoca medievală și le-au îmbinat armonios cu dansul flamenco. Succesul lor este uriaș peste tot în lume.
Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate de la Sala Palatului, sau prin intermediul rețelelor Bilete.ro, Bilet.ro și Eventim.ro. Prețurile biletelor variază în funcție de categoria de loc, după cum urmează: VIP – 199 lei, Categoria I – 160 lei, Categoria a II-a – 120 lei și Categoria a III-a – 80 lei.
Semnat de LaRevista.ro