marți , 17 octombrie 2017

Cărțile potrivite

cartifoto

Probabil că aşa e, cum se spune, că există un timp potrivit pentru fiecare carte. Sau o carte pe potriva fiecărui timp pe care-l traversăm. Acum vreo şapte ani, n-am putut citi mai mult de 50 de pagini din Absalom, absalom, aşa că mi-am spus că-l las pentru mai târziu pe renumitul domn Faulkner, fără să revin asupra scrierilor lui nici până astăzi. 

În liceu, când profa de engleză ne băga pe gât The Grapes of Wrath, a lui Steinbeck, aş fi făcut orice altceva, numai să NU citesc Steinbeck. Între timp, i-am dat gata aproape toate cărţile, şi-l ador cu mâna pe inimă.

În două perioade diferite, aflate la un interval de timp destul de mare una de cealaltă, am început să citesc Roşu şi negru. N-am reuşit să mă lipesc de poveste nicicum, aşa că nici până în prezent nu e bifata în lista mea de lecturi, deşi sunt convinsă că nu în zadar e trecută în colecţia marilor cărţi ale literaturii universale. Pe de altă parte, nici nu-mi mai pasă prea mult să bifez cărți mărețe pe vreo listă de lecturi.

Am păţit acelaşi lucru cu Maestrul şi Margareta, iarăşi, o carte celebră, nu? Probabil că mulţi dintre voi aţi citit-o. Eu am abandonat-o după vreo 70 de pagini, mă chinuia peste măsură! Şi nu mai am răbdarea de altădată, când mă străduiam să termin o carte începută, chiar dacă era proastă. Fără să vreau să spun că Maestrul şi Margareta ar fi o carte proastă, evident. De fapt, cred că nu există cărţi proaste, există doar cărţi care nu ni se potrivesc.

O poveste diferită am cu Idiotul lui Dostoievski – am început cartea şi n-am putut-o continua, şi-am amânat-o până câţiva ani mai încolo, când m-am reîntâlnit cu ea şi am devorat-o. Venise timpul ei, aşa cum va veni, cred, şi timpul celorlalte. Sau poate nu va veni niciodată, şi-atunci înseamnă că, vorba aia, nu trebuia să ne întâlnim. De unde să ştim dacă nu cumva există nu doar oameni, ci şi cărţi care nu ne sunt destinate, pur şi simplu? De unde să ştim dacă nu cumva există o rânduială şi în aceste întâlniri, o chimie sau o lipsă a ei, într-un moment sau altul, cu rostul ei?

Semnat de

4 comentarii

  1. asa cred si eu ca exista o chimie intre noi si carti. iar daca ea nu se produce niciodata inseamna c anu a fost sa fie. am si eu cateva carti incepute si abandonate, carti clasice chiar.

  2. Ma simt mai putin singura, Vavaly 🙂

  3. Eu nu am reuşit să înghit deloc Un veac de singurătate deşi e considerată deja o carte clasică şi lăudată aproape în unanimitate. Am promis că o să revin la ea, dar acum nu mai sunt aşa sigură. Nu ar trebui să ne simţim vinovaţi pentru propriile gusturi.

  4. Nu, categoric, nu ar trebui sa ne simtim vinovati!
    Dar zic sa mai incerci o data cu „Un veac de singuratate”, poate fi cam greoaie, insa e superba.
    Eu am citit greu de tot „Toamna patriarhului”, mi s-a incalcit mintea – dintre toate cartile lui Marquez, a fost cea care mie-a placut cel mai putin.

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus