marți , 26 septembrie 2017

Ce am aflat despre epilarea definitivă cu IPL

Modelmixfoto

Nu știu ce m-ar putea determina să-mi fac vreodată o operație estetică, pentru că mă înspăimântă ideea că cineva mă taie cu bisturiul în timp ce eu dorm. Dar, mărturisesc, de la unele metode neinvazive de înfrumusețare nu m-aș da deloc înapoi. Și dacă e una la care chiar plănuiesc să apelez, în viitorul cât mai apropiat, aceea e epilarea definitivă. Auzim tot mai des de ea în ultimii ani, am cunoștințe care au încercat-o, dar niciodată n-am citit cu foarte multă atenție despre procedură, până acum. Ce informații am găsit? Haideți să vedem:

⦁ sunt trei modalități prin care se poate face epilarea definitivă (sau de lungă durată): cu laser, cu lumină intens pulsată (IPL) sau prin electroliză.

⦁ după toată documentarea, înțeleg că metoda electrolizei este dureroasă și sunt șanse mai mari să producă iritații puternice și chiar infecții. Cât despre celelalte două, unii specialiști susțin că laserul e mai eficient, alții spun că epilarea cu IPL dă rezultate la fel de bune și că doare mai puțin. În plus, este mai puțin costisitoare și, de aceea, mai populară. Tocmai pentru că e mai accesibilă, din toate punctele de vedere, am vrut să aflu mai multe despre ea.

Ce înseamnă epilarea cu IPL

Lumina intens pulsată elimină părul nedorit acționând foarte eficient la rădăcina lui. În contact cu melanina, ea se transformă în energie termică și distruge celulele care hrănesc foliculii de păr.

⦁ durata tratamentului este stabilită de specialist, în funcție de starea hormonală, vârstă, culoarea pielii, grosimea și adancimea firelor de păr. Numărul de ședinte depinde și de faza de creștere în care se află foliculii de păr, pentru că niciodată nu avem toate firele aflate la suprafața epidermei.

⦁ cei mai buni candidați pentru acest tip de epilare sunt oamenii cu pielea deschisă la culoare și părul închis – iuhuuu, aici mă încadrez perfect! În cazul acestora, numărul de ședințe poate fi de numai patru sau șase, în timp ce la persoanele cu pigment deschis (blonzi sau roșcați, sorry pentru voi), tratamentul va fi de mai lungă durată (între 10 și 12 ședințe).

⦁ esențial este însă că toate tipurile de piele pot fi tratate!

⦁ în plus, epilarea poate fi realizată pe orice suprafață a corpului

30 % dintre firele de păr dispar de la prima ședință

⦁ părul crește apoi foarte lent și nu e nevoie să-l îndepărtăm între ședințe

Ce nu ar trebui să facem înainte de tratament

⦁ e foarte important să nu ne expunem la soare sau solar și să nu folosim produse autobronzante cu patru săptămâni înainte de epilare. Nici între ședințe nu avem voie la soare, deci, simplu: cel mai bine e să facem epilarea iarna sau toamna.

⦁ cu cel puțin trei săptămâni înainte de prima ședință, nu smulgem firele de păr. Deci fără ceară sau epilator, pentru că lumina n-ar mai avea asupra căror rădăcini să acționeze, logic.

⦁ trebuie să evităm consumul de alcool cu cel puțin 24 de ore înainte de tratament.

Cum decurge tratamentul

⦁ aparatul cu IPL e reglat în funcție de pielea noastră, de pigmentul și textura firelor de păr. Alunițele din zona tratată sunt acoperite, la fel și ochii.

⦁ pielea e anesteziată și răcită cu comprese de gheață, iar cei care au apelat deja la această tehnică spun că senzația este aceea de înțepătură de țânțar, deci nu e foarte dureroasă.

⦁ în funcție de suprafața pielii alese, ședința poate dura de la 10 minute la o oră.

Cât costă epilarea cu IPL

Nu atât de mult pe cât ne-am aștepta! În funcție de zonă, prețurile pleacă de la 70 de lei ședința și pot ajunge până la 300, dar există pachete de câte patru ședințe pentru care plătim mai puțin. O listă de prețuri care o să vă ajute să vă faceți o idee găsiți AICI.

Ce mai e important de știut

Deși există în lume specialiști de top în domeniul epilării definitive, știința nu a reușit, încă, să prevaleze în fața aparatului complex care este corpul uman. Astfel, chiar dacă tratamentul poate da rezultate extraordinare pe termen lung, medicii spun că nu pot combate eventualele fluctuații hormonale ce pot apărea în cazul anumitor persoane, fluctuații care pot stimula noi foliculi de păr să transforme părul fin ca un puf în fire groase și pigmentate. Partea bună e că putem scăpa și de ele, în câteva ședințe cu IPL, deci nu ne intimidăm. 😀

Ați făcut epilare definitivă?

Dacă da, de care, cu laser, IPL sau electroliză? Cum a fost pentru voi întreaga experiență? M-aș bucura să-mi spuneți și să mă îndrumați. Am mai găsit AICI o mulțime de alte servicii de înfrumusețare, printre care și masaj! Aici vă pot spune chiar din proprie experiență că efectul e 100 %. Relaxarea ca relaxarea, dar cel anticelulitic și modelator îți poate face niște coapse de zână, în doar câteva ședințe, dacă întâlnești pe cineva priceput!

Semnat de

Un comentariu

  1. Foarte bun articol, lucruri interesante, este esential sa ne ingrijim de aspectul nostru prin aceste tratamente pentru a incetini procesul de imbatranire.

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus