duminică , 17 decembrie 2017

Ce este Reiki şi ce spun studiile despre această terapie alternativă

reikifoto

Reiki este numele dat unui sistem de vindecare naturală a trupului şi minţii, dezvoltat de dr. Mikao Uşui, care a trăit în Japonia, în secolul al XIX-lea. Pe scurt, Reiki reprezintă o tehnică japoneză de vindecare cu mâinile aplicate pe corp, foarte sigură, plăcută, neagresivă şi care utilizează energia pentru a trata dureri fizice fără să apeleze la apăsare, manipulare sau masaj. Este un sistem folosit pentru redarea echilibrului, pentru refacerea şi armonizarea tuturor dimensiunilor fiinţei: trup, minte, emoţii şi spirit.

Numele Reiki vine de la Rei (univers, spiritual) şi ki sau chi, care înseamnă energia forţei vitale. Ideea de bază a acestei terapii este că energia poate fi direcţionată pentru a susţine forţa naturală a corpului de a se vindeca, conform Centrului Naţional de Sănătate Compelementară şi Integrativă din Statele Unite.

„Ştiinţa este acum de acord că tot ceea ce ne înconjoară este energie vitală. În interiorul corpului această energie curge prin meridiane. Când aceste căi sunt blocate, de exemplu în urma stresului sau a unor blocaje emoţionale, atunci apar bolile. Aici intervine Reiki, prin armonizarea circuitului interior. Reiki poate fi perceput ca cea mai pură formă de energie, care poate avea un efect profund asupra sănătăţii şi bunăstării, reechilibrându-ne. Reiki reprezintă o cale spirituală, dar nu este singura”, explică Andreea Lada, fondator al Şcolii Iubirii şi maestru Reiki.

În ultimii ani, tratamentul Reiki a fost integrat în mai multe centre de sănătate din Statele Unite, inclusiv în spitale. Studiile realizate cu participarea pacienţilor arată că, într-adevăr, aceasta terapie are un rol în reducerea anxietăţii şi durerii, în inducerea relaxării, îmbunătăţirea simptomelor depresiei, aşa cum arată datele Centrului de Spiritualitate şi Vindecare al Universităţii din Minnesota.

Originile spirituale

Reiki a apărut în secolul al XIX-lea prin cunoaşterea lui Mikao Uşui, profesor şi călugăr japonez. Metoda lui Uşui are la bază o descoperire proprie şi o iniţiere personală pe care acesta a primit-o în timpul unei retrageri. Fiind crescut de misionari creştini în Japonia, Uşui a studiat în copilărie Biblia şi învăţăturile lui Iisus. După ce a încheiat studiile de Teologie, a devenit director la o şcoală de băieţi. În timpul cursurilor sale, elevii l-au întrebat cum reuşea să vindece Iisus oamenii cu palmele. Neştiind răspunsul la această întrebare, Uşui a hotărât să-şi dea demisia şi să-şi petreacă restul vieţii aprofundându-şi credinţa şi descoperind cum puteau fi făcute miracolele. După mai mulţi ani de căutări literare, cu precădere în buddhism, Mikao Uşui s-a retras într-un sanctuar de pe un munte, unde a meditat timp de 21 de zile. La finalul retragerii a primit iniţierea vindecării, trezindu-se conştient de culori subtile şi de simbolurile buddhiste de vindecare. A coborât apoi în satul de la poalele muntelui, făcând minuni şi vindecând oamenii.

La rădăcina terapiei Reiki se află conceptul conform căruia boala este cauzată de dezechilibrele energiei vitale din corp, iar armonizarea acesteia aduce cu sine sănătatea. Uşui este considerat a fi descoperit acest concept străvechi al sursei energei inepuizabile care poate fi folosită pentru vindecare. Prin procesul de iniţieri, un maestru Reiki (Uşui fiind primul) poate învăţa şi pe alţii această cunoaştere. În 1937, Hawayo Takata aduce Reiki în Occident şi începe să popularizeze acest tratament, conform Centrului Internaţional de Reiki.

Cum funcţionează

Tratamentele Reiki sunt făcute de o persoană care are o iniţiere în această tehnică dată de un maestru, fie pe gradul I, II sau maestru. Cu cât gradul iniţierii este mai mare, cu atât energia transmisă este mai puternică. În timpul tratamentului pacientul stă culcat pe patul de masaj, iar terapeutul îşi mişcă palmele deasupra corpului acestuia în diferite puncte (cele corespondente centrilor de forţă). Reiki poate fi făcut altora, dar şi sub formă de auto-tratament.

„Fiecare tratament Reiki este diferit de la o persoană la alta. De obicei, pacienţii aflaţi într-un dezechilibru mai puternic simt cu precădere armonizările la nivelul fiinţei, fie prin senzaţia de căldură sau de frig, prin furnicături sau frisoane în locurile pe care terapeutul lucrează. Se poate simţi de asemenea energia cum străbate corpul, pot apărea şi dureri de cap, dar, indiferent de senzaţii, nu trebuie să ne agăţăm prea mult de ele. Fiecare om este diferit şi fiecare tratament este diferit. Reiki poate fi transmis inclusiv la distanţă, cu aceleaşi efecte. Acest lucru se datorează câmpului electro-magnetic al fiecărei persoane, care prin intenţia Reiki interacţionează”, adăugă Andreea Lada.

Ce spun studiile

Majoritatea terapiilor medicale sunt testate folosindu-se testul placebo. Printre cele mai extinse studii despre Reiki, există o lucrare sistematică ce a apărut în Jurnalul Internaţional de Practici Clinice, în 2008. Cercetătorii au ajuns la concluzia că majoritatea studiilor aveau hibe metodologice precum mărirea panelului, raportări imprecise, care nu aduceau suficiente date pentru a considera eficient tratamentul Reiki.

Pe de altă parte, însă, există studii care arată că Reiki reduce anxietatea în cazul femeilor care au trecut prin histerectomii şi reduce durerea pacienţilor care suferă de boli cronice. Alte cercetări punctuale, realizate de cercetătorii Universităţii din Pennsylvania, arată că Reiki are rezultate pozitive în reducerea anxietăţii şi durerii atât la pacienţii cu cancer, cât şi la cei suferinzi de HIV. Un alt studiu realizat pe pacienţii care au avut atacuri de cord şi care au primit Reiki a indicat o creştere a capacităţii de funcţionare a inimii şi semne de vindecare.

Unde poţi practica

„Este important de înţeles că Reiki nu vindecă direct o afecţiune. Reiki este lumina interioară, energia care ne tranzitează, iar accesarea ei ne aduce pacea interioară şi liniştea, care sunt de fapt cei mai importanţi indicatori ai sănătăţii – acea stare în care te afli în completă pace cu tine, indiferent de circumstanţe. Aşadar, este important ca pacientul să creadă în acest tratament şi să aibă intenţia de a se vindeca. Un alt aspect de luat în calcul este faptul că Reiki nu are nici un fel de efect secundar. La Şcoala Iubirii noi oferim gratuit iniţierea în Reiki gradul I, moment în care se face un acordaj, iar persoana iniţiată poate începe să-şi facă auto-tratament. Ulterior, pentru cine doreşte şi merită, se poate face şi acordajul în gradele următoare”, spune Andreea Lada.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus