sâmbătă , 18 august 2018

Ce-aș fi pus în bagaj, când am plecat de acasă

corina stoicaAcasă, în pădurea de la Vulcan, unde zăpada nu lipsește în nicio iarnă

În afară de ai mei, de cei mai importanți oameni ai mei – mama, Harry și Ștefi – și de prietenii mei buni, aș putea face o listă enormă cu tot ce-mi lipsește aici, în America. Duc dorul multor lucruri, inclusiv chestii pe care și voi, și eu le-am considera superficiale. Doar când nu-ți sunt la îndemână ajung să ți se pară dintr-o dată foarte importante.

De exemplu, n-aș fi crezut vreodată că o să caut cu insistență praf de copt și zahăr vanilinat, ca să pot face un chec cu cacao, și că n-am să le găsesc aici decât într-un magazin specializat în produse europene. Apoi, mozzarella di bufala, de care aș mânca toată ziua, dar n-am găsit-o decât acum – după luni de zile de când sunt aici – într-un magazin la care ajung rar, că e departe, și la un preț de trei ori mai mare față de cum o cumpăram în Germania. Să vă mai zic de lapte și de pâine…? Nu vreau să mă plâng iar, vă spun doar că n-am băut nicăieri, aici, un pahar cu lapte adevărat, iar pâinea bună, care să nu semene cu un cozonac pufos și dulceag, e rara avis. Însă, cum netul e plin de rețete pentru orice, plănuiesc să fac chiar eu, acasă, ciabatta cu măsline, cât de curând, o să vă spun cum mi-a ieșit!
Un alt lucru care mi-a lipsit mult, în ultimele săptămâni, a fost tinctura de propolis, de care am cam devenit dependentă de câțiva ani. Am o dermatită care se acutizează din când în când, în situații de stres fizic sau sufletesc, și propolisul e singurul care o calmează. Îmi adusesem cu mine, în august, când am venit, două sticluțe, care între timp s-au terminat. Nu mi-am făcut griji, m-am gândit că o s-o găsesc, că doar nu căutam de cumpărat ouă de fazan. Numai că aici, pe unde am fost și am întrebat, nimeni n-a auzit de propolis. Am căutat tinctura în mai multe magazine naturiste, dar oamenii ridicau din umeri, nici măcar nu știau despre ce vorbesc. Am avut însă noroc, întâmplător am descoperit într-un magazin un spray cu propolis, nu e tinctură, dar își face treaba bine.

Un sirop de brad făcut de mama e mai bun decât cinci aspirine

Observ că oamenii pe care i-am cunoscut aici nu au o preocupare pentru produse naturale, mănâncă fără griji supe la conservă și la plic sau aruncă în cuptorul cu microunde câte un prânz congelat, semi-preparat, care-i gata în cinci minute. Când sunt bolnavi, fug la farmacie și ies de acolo blindați cu medicamente, nu se gândesc să-și facă un ceai, să înghită puțină miere pentru calmarea gâtului și pentru imunitate, să mănânce o portocală ca să-și ajute corpul să lupte contra bolii. În fine, remarc atât de acut diferențele dintre noi pentru că, asta e, eu vin dintr-o altă cultură. Când eram răcită, primul lucru pe care mi-l dădea mama nu era o cană de Coldrex, ci un pahar cu sirop de brad făcut chiar de ea. Îl îngroapă în grădină, ca un șaman, și-l scoate după o vreme, când zice ea că-i bun de băut, și nu știu ce vrăji îi făce, dar, vorba ei, îți ia cu mâna tusea și durerea de gât. Așa am crescut și așa am rămas până azi, cu un respect extraordinar față de natură și puterea plantelor. Sunt unul dintre oamenii ăia „nebuni” care se feresc de medicamente și se dreg prima dată cu leacuri naturale, chimicalele încerc să le evit. Iar la noi chiar găsești la tot pasul produse din plante, nu le cauți ca pe vreo raritate și nici nu plătești pentru ele ca pentru un lux.
Cea mai bună miere am mâncat-o în România, făcută la țară de apicultori care-o vând, așa, pe la cunoscuți. Cea mai bună mască de argilă e pentru mine tot aia românească, pe care o cumperi cu câțiva lei din orice magazin naturist de la colțul străzii. Ceaiurile cele mai bune sunt fie alea din plante culese de maică-mea din pădure, sau cele vărsate, pe care le iei tot de la magazinele naturiste. Ca să nu mai spun ce minuni poate să facă unguentul de gălbenele, la noi o banalitate pe care aici cred că o cumperi la preț triplu – apropo, pentru spray-ul cu propolis am plătit 15 dolari, când la noi o sticluță cu tinctură e în jur de 10 lei. Iar cea mai bună cremă de față nu e de la vreo mare firmă – le-am încercat și pe alea, crezând că dacă au o siglă celebră și-s mai scumpe, o să-mi facă bine. Nu, cea mai bună cremă de față e cea făcută în casă, de cosmeticiana mea din Brașov, numai din plante, uleiuri și esențe naturale. Ah, și ghiciți ce mi-am mai luat cu mine în America, înainte să plec? Crema Apidermin! O folosesc doar seara, în jurul ochilor, ca anti-rid, alternându-o cu uleiul de cocos. O găsiți și voi în prăvăliile noastre cu produse din plante, inclusiv pe sedi.ro, un magazin 100 % românesc.

***
Urmăriți jurnalul meu american și pe Facebook, sub hashtag-ul #corinainamerica!

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus