vineri , 11 august 2017

Ce am învățat căutându-mi un job în America

foto

A doua zi după ce am primit permisiunea de a lucra legal în Statele Unite, m-am și dus să-mi caut un loc de muncă. Eram liberă de contract de vreo opt luni, așa că entuziasmul meu, ca să nu zic disperarea, m-a scos din casă imediat ce m-am văzut cu cardul ăla pe care scrie „work permit”. Pentru că nu am mașină, am luat-o pe jos, în orașul mort în care locuiam pe atunci – Winder, la o oră distanță de Atlanta – și m-am oprit în toate locurile în care mi-am zis că m-aș potrivi, cât de cât. N-am avut baftă atunci, dar, după câteva zile, m-au angajat imediat, într-un restaurant.

Aveam să aflu mai încolo de ce nu m-au întrebat nici de experiență, nici de altceva: pentru că erau la fel de disperați ca mine. Eu voiam neapărat să lucrez, ei voiau neapărat pe cineva să-i ajute, pentru că oamenii plecau pe capete, de bine ce le era acolo. Lecția numărul unu: nu te bucura prea mult când obții cu mare ușurință un loc de muncă. Întreabă-te, mai degrabă, de ce ți s-a dat așa ușor.

Am plecat de acolo după o lună și jumătate – eu zic că am rezistat enorm, la ce condiții aveam! – și m-am mutat în alt restaurant. Interviul a decurs, de data asta, cam cum știți că decurg interviurile de angajare – apropo, AICI găsiți lucruri folositoare pe tema asta. Iar AICI citiți despre cât de mult contează să spuneți din start ce vă doriți atunci când aplicați pentru un job.

Acum, nu vă imaginați că mi-am găsit de lucru într-un alt restaurant și gata, m-am liniștit. Între timp, am aplicat pentru nenumărate locuri de muncă, toate în afara industriei alimentare, din care-mi doream să ies. Și toate, foarte greu de obținut, cel puțin pentru mine. Mă întreba fratele meu, tot auzindu-mă vorbind despre încercările mele: cum naiba e așa de greu să-ți găsești job, în America aia plină de joburi? Nu e greu să-ți găsești job în America, i-am spus, e greu să-ți găsești un job bun. Nu l-am găsit, încă, dar acum cred că sunt mult mai aproape de el. Cu toate cele pe care mi le-am dorit și nu le-am luat am făcut pace. Lecția numărul doi: nu te întrista prea mult când nu obții ce-ți dorești. Buddhiștii ne învață cea mai frumoasă perspectivă: să nu primești ce-ți dorești e uneori un noroc fantastic!

Adevărul e că am avut parte de o mulțime de noroace din astea! Unul după altul, refuz după refuz. Asta se întâmplă în cel mai bun caz! De cele mai multe ori, nu auzi nimic și, credeți-mă, puține lucruri pot fi mai triste decât liniștea, într-o situație ca asta. Am bătut la atâtea uși (reale și virtuale, pe site-urile specializate), am trimis în neant atâtea scrisori de intenție, mi-am confecționat cinci-șase tipuri diferite de CV, care să pună în lumină experiența potrivită, în funcție de locul de muncă la care aplicam. Ce să vă mai spun? Am devenit expertă în a căuta, niciodată în a găsi… Până la urmă, după câteva luni de uși trântite în nas, m-am rătăcit și am renunțat, pentru o perioadă. Ba chiar am început să-mi spun niște tâmpenii colosale, cum că ăsta ar fi destinul meu, ce mare lucru, doar nu mor dacă lucrez într-un restaurant, poate că atâta pot eu, altfel m-ar angaja altcineva. Nu m-a ținut prea mult adormirea în prostie, m-am trezit destul de repede. Lecția numărul trei, valabilă în multe alte momente din viață: nu te resemna, nu te mulțumi cu puțin, nu renunța. Și nu-i lăsa să te pună la pământ. Pentru că te vor pune! Chiar dacă nu mai crezi, insistă. Insistă, insistă, insistă. Fă o pauză și insistă din nou!

Lecția numărul patru: păstrează-ți ochii mereu deschiși, vei vedea oportunități acolo unde nu te-ai fi gândit că există. Când le vezi, acționează, fă un pas către ele, nu ezita, nu-ți fie frică.

Lecția numărul cinci: întotdeauna oferă mai mult decât primești.

Lecția numărul șase: nu vorbi prea mult despre tine când încerci să convingi pe cineva că-i vei fi de folos. Încearcă tocmai contrariul: explică-i cum îi vei fi LUI de folos, spune-i ce poți face pentru EL și biznisul lui. Asta e una dintre cele mai importante lecții. Aplic-o și vei vedea diferența.

Lecția numărul șapte: relaxează-te. Știu că e greu, pentru că uneori vrei sau ai neapărat nevoie de jobul ăla, dar dacă-ți vor citi disperarea în ochi, asta îi va îndepărta pe toți de tine. Oamenii iau decizii bazate pe ce le spune inteligența emoțională. Cu cât ești – sau măcar pari – mai detașat, cu atât te vor vrea mai mult. E ca-n dragoste! Testat și verificat.

Toate astea sunt, poate, clișee, dar ne sunt de folos nu doar când ne căutăm un loc de muncă. Păstrez lista deschisă, cu siguranță o să mai am lucruri de adăugat. Voi ce ați învățat, despre voi și despre ceilalți, în căutările voastre profesionale? Spuneți-mi, nu fiți zgârciți! 🙂

Semnat de

6 comentarii

  1. Am început și eu să caut de lucru de zici că eram și sunt în priză. Ca și tine, am devenit expertă în a face cv-uri în care pun în lumină ce cred c-ar vrea angajatorul respectiv să audă și …. atât! Eu n-am nimic de adăugat față de ce ai spus, însă din toate sfaturile, cel cu disperarea mi s-a părut în top, pe același loc cu perseverența. L-am învățat pe propria-mi piele după ce am terminat facultatea, căutându-mi un loc de muncă. Atunci am înțeles că disperarea are efect de recul!
    Am auzit zilele trecute nu mai știu unde că e o mare greșeală că nu se predă în școală și educație emoțională. Pentru că aproape totul începe de aici.
    Succes, Corina!

    • Maria, iti tin toti pumnii din lume, sa reusesti si sa-ti mearga bine! Sa fii tare, sa nu te lasi – cand te simti rau, ia o pauza, dar nu renunta! 🙂
      Te pup.

  2. Eu stiti ca vin din lata zona, dar e la fel de greu.Cu diferenta ca e acasa ceea ce face ca gustul amar sa fie si mai si. Ce vreau sa tti este ca ai dreptate, mai ales la primul punct-a fost simplu, prea usor sa fie asa, o pleasca pe capul meu. Va doresc succes, iubitele mele plecate in lume. Mi-e dor de voi, dar gindul ca sinteti mai bine decit aici ma ajuta. Va imbratisez!

    • Nuami, nu stiu daca suntem mai bine decat acolo, dar ne place sa credem asa.
      Te pup si iti doresc si tie sa ai macar atat cat meriti!

  3. foarte bune sfaturile care, asa cum zici, se pot aplica si in alte actiuni ale vietii.
    se pare ca nici acolo nu fug cainii cu covrigi in coada cum ne imaginam noi de aici. sau probabil ca mai depinde si de domeniul in care esti specializat. stiu si persoane care au reusit foarte usor pentru ca aveau pregatire tehnica, inginereasca, erau si barbati, si le au iesit pasentele din prima.
    dar eu sunt sigura ca vei reusi si tu. esti hotarata si nu vei renunta. CNN inca te asteapta desi nu stie inca :).

    • Vavaly, nici nu asteptam caini cu covrigi in coada, n-am vazut niciodata, pe nicaieri. Bine ar fi sa fie! 🙂
      Cred ca cel mai mult conteaza in ce oras nimeresti, in ce fel de mediu, cine te sprijina, cine te vede si-ti da o sansa… O sa fie mai bine, in timp, sunt mai increzatoare acum.

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus