vineri , 15 decembrie 2017

Ce mănâncă Andreea Raicu pentru un ten luminos și o piele fără celulită

Andreea Raicufoto

Admirată pentru silueta ei fină, Andreea Raicu spune că secretul său de frumusețe constă într-un regim alimentar alcătuit din reguli pe care le încalcă, din când în când, în momentele când corpul îi cere anumite alimente altfel absente în dieta sa zilnică.

„Regimul meu se bazează pe legume, cereale, seminţe, peşte. În ultima perioadă am exclus ouăle şi lactatele. Dar cel mai important e că îmi ascult corpul. Astfel simt când am nevoie de ceva sau e un dezechilibru în corpul meu şi îi dau ceea ce îşi doreşte. Nu am făcut niciodată o extremă din meniul meu. Am învăţat cu timpul că dacă te porţi frumos cu corpul şi el răspunde la fel. Astfel, sunt chiar şi moment, o dată, de două ori pe an când mănânc chiar şi carne. Efectiv simt că am nevoie să fac asta şi nu mă forţez să refuz ceva care îmi ajută corpul. De fapt, extremele sunt cele care ne dăunează cel mai mult! Fiind foarte atentă la reacţiile pe care le am la ceea ce mănânc am ajuns să am mai multă energie, o piele care arată mai bine, să nu am celulită şi nici tenul tern, obosit şi încărcat. Şi cel mai important, nu mă simt niciodată vinovată pentru nimic chiar dacă uneori mi se face poftă de cartofi prăjiţi, prăjituri sau mai ştiu eu ce”, a spus Andreea Raicu pentru revista „Ce se întâmplă, doctore?”.

În ultima perioadă, vedeta de televiziune, în vârstă de 38 de ani, a promovat de asemenea exercițiile de yoga și meditația, declarând despre ambele că i-au adus în viață echilibru și bunăstare.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus