vineri , 17 noiembrie 2017

Ce-mi doresc cel mai mult

„Ce-ți dorești cel mai mult?” E o întrebare pe care o adresez frecvent în interviuri, dar eu niciodată n-am răspuns serios la ea, nu mi-am dat niciodată timp și răbdare să-mi verbalizez cea mai mare dorință, s-o pun pe hârtie, ca să-i dau o formă mai concretă, mai palpabilă.

Până de curând, când mi-am dat seama care e sursa celei mai mari nefericiri ale mele, și-atunci am înțeles perfect antidotul ei – ce m-ar face fericită cu adevărat. Să știu că pot pleca oricând lăsând în urmă ceva real, ceva ce a îmbunătățit și va continua să facă mai frumoase viețile oamenilor, mult timp după ce eu nu voi mai fi aici. Știu că sună a răspuns de candidată la Miss Univers, bine că n-am spus și că-mi doresc pace în lume, nu?

Mi-am dorit, și nu doar că mi-am dorit, am fost convinsă, dintotdeauna, că trebuie să fac ceva cu totul extraordinar în viață. Nu mi-a insuflat nimeni ambiția asta, n-am avut niște părinți care să mă tortureze cu standarde greu de atins, dimpotrivă, au fost buni și mulțumiți de mine – mai ales mama – în majoritatea timpului, orice am ales să fac. Cunosc puțini oameni care să fi avut libertatea pe care am avut-o eu de la ai mei, m-au cam lăsat în pace, să fac tot ce-am vrut, s-au abținut de la a face pe deștepții, chiar și când circumstanțele le-ar fi permis, și-ncă cum! Habar n-am, deci, unde, când și cum a încolțit în mintea mea gândul ăsta – că trebuie să fac în viață ceva grandios și de neuitat, care să trăiască vreme lungă după mine.

Nu e o aroganță, să știți. Nu caut nemurirea ca să-mi ostoiesc vreun ego hiberbolic, nu caut eternități ca să-mi flatez mândria, cu toate că, sigur, aș zâmbi mulțumită de-acolo, de undeva de Sus, de printre galaxii, să văd că cineva încă se bucură de ce-am creat pe Pământ. Dar, în esență, e vorba de altceva: cum un lucru absolut grandios nu mi-a ieșit până acum, aș vrea măcar să știu că am fost de folos cuiva, că am ajutat pe cineva, că am făcut pe cineva fericit, că ce las în urmă va conta.

Când sunt deprimată, asta e sursa majoră a tristeții mele, de care pomeneam mai sus: cel mai tare simt că nu pot fi nimănui de folos, simt că nimeni nu are nevoie de mine, și-atunci ce sens are să mai fiu? Kurt Vonnegut a pus în cuvinte ideea asta cu mult timp înainte să ajung s-o trăiesc: „Cel mai rău lucru care i se poate întâmpla cuiva este să nu fie folosit de nimeni, pentru nimic.” Am fost în acel punct și Doamne, ferește să mă mai întorc acolo, deși în perioada asta îmi dă târcoale același sentiment de inutilitate, de nimic, nimeni, niciodată. Mă înspăimântă gândul că o să ajung bătrână și n-o să pot privi înapoi fără să-mi spun că n-am făcut destul, că nu rămâne după mine mai nimic și că nici timp nu mai am să îndrept lucrurile. E o spaimă cu care lupt permanent să mă împac și s-o întorc în favoarea mea și a altora, altfel aș rătăci prin viață disperată, năucă de îngrijorare și de neastâmpăr. Sindromul drobului de sare oglindit într-un ciob de sticlă, în care, ia uitați, îmi citesc viitorul deja ratat, deșteapta de mine.

Dar mai am timp, nu?

Semnat de

2 comentarii

  1. MIHAELA GRIGORAS

    Acestea sunt ganduri de domnisoara/tanara doamna 😀 , pe care mi le amintesc asa cum le simteam si eu pe vremea tineretii mele. Vei vedea, fiecare varsta iti ofera o cu totul alta perspectiva asupra lumii, asupra propriilor dorinte si realizari. Contar placerii mele de a comenta sunt o persoana un pic introvertita si constat ca mi-e greu sa imi verbalizez propriile dorinte in asa fel incat sa fiu multumita de forma si continutul acelei idei.
    23 de oameni deja au citit si apreciat articolul tau, deci ai bucurat deja 23 de oameni doar azi ! – cati reusesc asa ceva ?

    • Mihaela, cum stii tu sa pui pansament pe rana! Iti multumesc foarte mult… Desi nu ne-am intalnit vreodata, tu esti aici in fiecare zi. Asta inseamna mult pentru mine.
      Sper sa ti se implineasca dorintele si sa fii fericita!

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus