miercuri , 28 iunie 2017

Ce-mi place în America

foto

Am scris, la rubrica asta, mai multe articole în care m-am plâns de America și de stilul de viață de aici, pe fondul lipsurilor mele afective legate de acasă, de familia și prietenii mei și de toată existența mea de dinainte. Trebuie să spun că toate m-au enervat în primul an, de la faptul că aici nu poți fuma nici măcar pe terase, până la aspectul aspiratoarelor americane – ilar, știu, să fac caz dintr-un nimic. În fine, m-am mai obișnuit cu toate și, mai mult decât atât, vă scriu azi despre lucrurile care-mi plac în Statele Unite. Și de care mi-ar fi dor, dacă aș pleca de aici.

Diversitatea etnică

V-am mai spus, ăsta e lucrul care-mi place mie cel mai mult aici. Faptul că, dacă ieși din casă, în zece minute poți întâlni oameni din zece țări, una mai diferită ca cealaltă. În State am cunoscut oameni din toată lumea, pe care, altfel, aș fi avut șanse limitate să-i întâlnesc. Pentru prima oară în viață am vorbit cu cineva din Vietnam, cu altcineva din Guatemala, din Peru, din Indonezia, din Senegal, Etiopia, Antigua, Puerto Rico, Libia… Nu e nimic mai plăcut pentru mine decât să ajung să-i descopăr!

Diversitatea gastronomică

Tocmai datorită acestui melanj etnic care s-a format în America, găsești aici toate mâncărurile la care te-ai putea gândi. Dacă vrei mâncare braziliană, nu-i nevoie să ajungi la Rio, pentru că, la doi pași de tine, vei găsi un restaurant brazilian. Dacă te întrebi oare ce gust are bucătăria jamaicană, vietnameză, filipineză sau coreeană, poți afla cu ușurință, iar dacă ești un om al amănuntelor și vrei, să zicem, un loc unde se mânâncă vegan în stil thailandez, nici o grijă, găsești și asta! Și încă ceva: pentru că sunt atât de mulți imigranți, veniți de peste tot, concurența e mare și nu supraviețuiesc în biznis decât cei mai buni, așa că slabe șanse să dai greș. Nu-mi amintesc de vreo experiență gastronomică nefericită aici – poate doar când am mâncat la vietnamezi, care, la fel ca mexicanii, pun cilantro în mâncare, și au ruinat în felul ăsta un deliciu de orez cu creveți… Eu detest coriandrul, nici o plantă nu mi se pare mai dezgustătoare ca asta. Dar n-a fost vina lor și nici a mea – nu știam că orezul avea cilantro, nici nu știam ce naiba e aia, de fapt, atunci am aflat și sunt acum atentă să-l evit.

Găsiți, deci, bunătăți din lumea întreagă, rarități pe care nu le-ați încercat niciodată, ca să nu mai vorbesc de mâncărurile mai populare și mai comune, cum ar fi cea mexicană, indiană, chinezească sau japoneză. Sushi? Pe toate drumurile, făcut de cei mai pricepuți bucătari, numai pe strada mea sunt vreo patru!

Bogăția de fructe și legume

Mă scuzați că mai insist un pic cu mâncarea, un lucru foarte important în viața mea: tot așa, pentru prima oară, de când sunt, am văzut în America fructe și legume de care nici nu știam că există. Yucca, de exemplu, care se poate tăia și prăji ca pe cartofi și e atât de bună! Persimmon, un fruct pe care-l iau de la un supermarket asiatic. Și multe alte bogății ale pământului pe care încă le descopăr, mă uit la ele ca și cum aș fi venit de pe altă planetă, ceea ce, într-un fel, chiar e adevărat.

Știu că se spune despre mâncarea de aici că e „rea”. Este, dar numai pentru cei care nu știu, din păcate, să mănânce. Este rea pentru cei care au crescut crezând că e normal să arunci un semi-preparat la microunde, că e normal că prăjești niște burgeri congelați sau să pui repede la cuptor o pizza înghețată. Aș spune că e nocivă cultura nutriției aici, căci mâncare superbă se găsește! Vă spun sincer că nicăieri n-am mâncat fructe și legume mai bune, mai proaspete, mai adevărate ca aici. Pentru că Mexic și Caraibele sunt la doi pași, vin în State toate minunățiile naturii, și sunt de cea mai bună calitate – știți deja că toate lucrurile sunt diferite în funcție de piața de desfacere, a fost chiar de curând o discuție pe tema asta, legată de produsele (mai proaste) destinate Europei de Est. Americanii, la fel ca nemții sau britanicii, au o piață foarte exigentă, așa că primesc cele mai galbene și frumoase banane, cele mai proaspete salate, cel mai zemos ananas, cele mai aromate fructe de mango, un Paradis!

Nu-ți place, îl duci înapoi

Iar dacă se întâmplă cumva să nu-ți placă un lucru pe care l-ai cumpărat, nu e nici o problemă, îl poți duce înapoi și fie îți primești banii, fie îți poți alege altceva în schimb. Mă refer la orice produs pe care-l cumperi – că e mâncare, detergent, fond de ten sau ruj, chiar dacă le-ai desfăcut ambalajul și le-ai încercat (că altfel n-aveai cum să te prinzi că nu-ți plac sau nu ți se potrivesc). Nu mi-a venit să cred că aici se poate returna orice, mi-a luat ceva timp să mă obișnuiesc cu asta, încă mă simt cam prost să duc înapoi vreo chestie pe care mi-o cumpăr și nu-mi place, pentru că știu că e un produs compromis, compania nu-l pune iar la vânzare, ci îl numără la capitolul „pierderi”. Reacțiile sunt însă pozitive, n-am fost refuzată niciodată, dimpotrivă, ești servit cu zâmbetul pe buze.

Sigur, principiul conform căruia satisfacția clientului e mai presus decât orice e frumos, problema e că mulți oameni abuzează de el. N-ar recunoaște, dar sunt persoane care fac mutre într-un restaurant și se plâng de mâncare (după ce o mănâncă!) doar ca să nu achite nota de plată și să primească și un voucher cadou pentru următoarea vizită! Dar, mă rog, face fiecare ce știe cu bunul simț.

Casele. Nu-ți mai vine să ieși din ele!

Deși natura e demnă de văzut, că e o splendoare, mai ales aici, în Atlanta – supranumit „orașul din pădure” – vă spun sincer că, uneori, nu-mi vine să ies din casă de bine ce mă simt în ea. 🙂 Exagerez un pic, dar casele de aici sunt extraordinar de plăcute. N-aș putea să vă explic în ce fel, dar îți creează un sentiment de confort pe care nu l-am întâlnit în alte părți. În toate locuințele în care am intrat, până acum, domnește aceeași atmosferă: îți vine să te așezi imediat pe canapea și să dai drumul la un film bun, sau să-ți chemi prietenii la cină. O să vă scriu mai pe larg ce presupune să închiriezi aici un apartament și cum sunt ele utilate, de obicei.

Varietatea statelor

Eu n-am vizitat decât vreo șapte dintre ele, dar cred că există câte un stat potrivit pentru fiecare. Georgia, Tennessee și Florida sunt asemănătoare, dar dacă ajungi mai în nord, în Massachusetts, Rhode Island sau Connecticut, diferența se simte imediat, aproape crezi că ești în altă țară. N-am stat în zona New England decât vreo două zile, dar am avut senzația că m-aș potrivi mai bine acolo, decât aici, în sud. Iar coasta de vest habar nu am cum o fi, cine știe, poate dacă aș fi ajuns din prima într-un altfel de loc, m-aș fi acomodat mult mai ușor.

Las articolul deschis la completări, și ale mele, dar și ale voastre! M-aș bucura să-mi spuneți, cei care trăiți în State sau cei care ați vizitat, ce vă place aici.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus