duminică , 24 septembrie 2017

Ce opere de artă avea în casă Claude Monet

O nouă expoziție, abia deschisă la Paris, ne oferă o perspectivă asupra gusturilor lui Claude Monet, prin prisma operelor de artă pe care le-a colecționat de-a lungul vieții.

„Părintele impresionismului” nu doar că a creat el însuși picturi care au schimbat lumea, dar a fost un avid colecționar de artă, notează revista Smithsonian. Printre preferații lui se număra bunul său prieten Pierre-Auguste Renoir, de la care a adunat 14 lucrări. Într-una dintre ele, apar soția lui Monet, Camille, și fiul lor Michel (foto sus). Alte picturi din colecția personală a lui Monet denotă gustul său eclectic: de la printuri ukiyo-e semnate de artiști japonezi precum Ando Hiroshige și Katsushika Hokusaiand, până la peisaje de la începutul secolului al 19-lea, realizate de Jean-Baptiste-Camille Corot, pe care Monet îl considera „singurul maestru” din rândul pictorilor vestici.

Expoziția „Monet Collectionneur” („Monet, colecționarul”) a fost deschisă, pe 14 septembrie, la Muzeul Marmottan Monet din Paris, și va putea fi vizitată până pe 14 ianuarie 2018. Ea cuprinde 77 dintre operele care au decorat locuința lui Claude Monet.

Citiți și:

Data exactă a nașterii impresionismului: când a pictat Monet „Impression, Soleil Levant”

Macii lui Monet

„Zăpadă în Argenteuil”, de Claude Monet

O fotografie: Claude Monet și soția lui, Alice

Fragmentarium: „Dragă Theo”, scrisorile lui Vincent van Gogh

V-a plăcut acest articol? Abonați-vă LaRevista.ro și la pagina noastră de Facebook!

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus