Sunt departe de a fi o specialistă în chestiuni de frumusețe, din moment ce nici până în ziua de azi n-am fost în stare să-mi găsesc un fard de obraz potrivit și nu știu nici să trasez dunga aia perfectă de-a lungul pleoapei superioare, esența machiajului cat eye, care transformă aproape orice femeie într-o mini-divă. Un lucru am învățat, totuși, după mulți ani de greșeli: că dacă ai grijă de sprâncene, întreaga față o să arate bine, chiar și atunci când nu folosești machiaj.
Mi-a luat însă mulți, mulți ani ca să înțeleg ce tot citeam prin reviste, că sprâncenele sunt un fel de „ramă” a fizionomiei noastre și că forma lor determină alura feței noastre. Prima oară m-a pensat o prietenă, când aveam vreo 15-16 ani, iar de atunci am fost personal responsabilă pentru nenumărate dezastre cosmetice. Mi-aduc aminte că, la un moment dat, mi-am făcut și eu măsurătoarea aia cu creionul, o știți? Ce să vă zic, concluzia a fost că nu se poate, e creionul defect, n-are cum să arate numai aiurea, adică sprânceana mea e în China, iar el indică spre America, nu, nu, e clar că-și bate joc de mine. 🙂
În fine, am impresia că abia acum, după 30 de ani, m-am mai deșteptat și eu un pic și-am învățat despre mine, pe toate planurile, ce ar fi trebuit să învăț de mult. Cea care m-a luminat, la capitolul beauty, a fost Sonia, cosmeticiana mea favorită din întreaga lume, Anastasia Soare a mea, care mi-a conturat cele mai frumoase sprâncene pe care le-am avut vreodată, acum vreun an și ceva.
Sonia știe anatomie și are un simț al proporțiilor fantastic, adică se uită la geometria feței tale, la tipul de sprânceană cu care te-ai născut, și știe exact cum să lucreze cu cele două elemente ca să obțină cel mai bun rezultat. Acum, sigur că e foarte important și ce prostioare ai făcut tu înainte, cât de mult timp te-ai pensat aiurea și cât de mari sunt suprafețele în care părul refuză să mai crească. Multe femei se jumulesc excesiv, iar în timp sprâncenele lor învață să crească așa, prost, și-atunci, oricât ai vrea, nu mai poți reveni la forma inițială, ca să ai cel mai bun punct de start. Slavă Domnului că nu mi-am distrus sprâncenele complet, dar totuși, am și eu zone pe care nu le mai pot reface, orice-aș încerca. Cu toate astea, Sonia a făcut minuni cu penseta, forfecuța și un strop de vopsea. Acum, pentru că ea e în România și din păcate n-o mai pot vizita pentru câte un refresh, mă străduiesc să mențin mica ei opera de artă și să n-o dau iar în bară! Sunt trei trucuri relativ simple:
- merg pe linia dată de Sonia și, deși nu-mi iese 100 %, sprâncenele sunt oricum mai frumoase decât erau înainte s-o întâlnesc.
- folosesc întotdeauna un fard de sprâncene și vă recomand chestia asta cu tot entuziasmul, dacă nu cumva ați descoperit și voi deja ce efect nemaipomenit are! Încă nu am o cosmeticiană aici, în America, și singură nu știu să-mi vopsesc sprâncenele. Și încă ceva: vopseaua se duce cam într-o săptămână! De tatuat nici nu vreau să aud, așa că pentru mine, cel mai util rămâne fardul. Sunt și mai ieftine, și mai scumpe, dar nu cred că e ca la mascara, unde firma chiar contează, eu mi-am luat unul destul de ieftin și e foarte bun. Important e să găsiți nuanța potrivită, a mea e un maro închis.
- a treia regulă e că le tund cam o dată pe lună. Nu în exces, că nu vreau să arăt ca o păpușă de plastic, câteva fire mai sălbatice arată natural și interesant, dar totuși, tunsul le regrupează și le conturează frumos. De regulă folosesc un pieptene mic și o forfecuță, dar puteți folosi și un aparat special conceput pentru așa ceva, cum e cel de la Philips. Nu l-am încercat, deci nu știu cât e de eficient, dar cred că-i bun de avut în casă, căci poate fi folosi și de femei, și de bărbații cu barbă și mustață, cum e al meu. 🙂
Altfel, un pic de ulei de ricin aplicat când stați prin casă sau seara, înainte de culcare, se zice că încurajează părul să crească. Eu nu m-am ținut de obiceiul ăsta, dar am prietene care spun că le-a ajutat.
Voi vă pensați singure sau la cosmeticiană? Ce „secrete” ați descoperit?
Semnat de Corina Stoica
Si pe Sonia unde o putem gasi? 🙂
Buna, Diana 🙂
Sonia locuieste in Brasov. Daca ai drum si vrei sa mergi la ea, iti dau numarul de telefon. E foarte talentata! Garantez pentru ea. Si face cea mai buna crema de fata din lume, fara conservanti, 100 % naturala, homemade.
Sigur ca vreau.Eu stau in Bucuresti dar imi fac cumva drum pe acolo 🙂
Diana, te rog mult, trimite-mi un mail la contact@larevista.ro, si intre timp eu iti fac rost de numarul ei. Telefonul meu romanesc e acasa, nu-l am cu mine, dar aflu numarul si ti-l spun. 🙂