LaRevista.ro Priveste lumea altfel
O poză care le-a plăcut mult amicilor mei americani. Brașov, martie 2017 / Instagram
Am revăzut aseară un episod din „Seinfled” în care Jerry are una dintre relațiile lui pasagere, de data asta, cu o gimnastă româncă. Infantil cum e personajul, nu se gândește decât la cât de flexibilă e tipa și cum l-ar putea servi pe el chestia asta. Altfel, zice, „despre ce să vorbesc cu ea, despre Ceaușescu?”.
„Seinfeld” e o comedie la care râd de multe ori, dar de data asta n-am prea râs. Ei, nu-s nici nebună, să mă supăr pentru că singurele două repere românești menționate în serial au fost o gimnastă și Ceaușescu. Doar m-am întrebat, cam amar, dacă se vor schimba vreodată lucrurile pentru care suntem cunoscuți în lume, sau dacă o să rămânem, pe veci, o nație fost-comunistă, căreia îi mor copiii în orfelinate și bătrânii prin spitale sordide.
Ironia a făcut să dau azi și peste acest articol, pe un blog foarte citit în lumea-ntreagă, care, încă o dată, află despre noi cât de oprimați și de prăpădiți am fost sub comunism. Autoarea spune că imaginile o duc cu gândul la Coreea de Nord de azi. Un PR de țară pe care și l-ar dori oricine, nu…?
În State, reacțiile pe care le-am întâlnit au fost în majoritate pozitive. Aproape toți oamenii cărora le-am spus de unde sunt știau unde e România. Chiar dacă nu știau nimic despre țară, auziseră că e în Europa, iar unii chiar au localizat-o în Europa de Est. Îmi vine să râd (sau să plâng?) că spun lucrul ăsta ca și cum ar fi ceva notabil, dar cu asta defilăm.
Ce știau cei care auziseră de noi? „Nadia Comăneci!” a exclamat o doamnă din Mexic când i-am spus de unde sunt. Un american care m-a servit la Dunkin’ Donuts mi-a spus: „Aaa, știu unde e, lângă Bulgaria, nu?”. Un alt american auzise că avem peșteri frumoase și zicea că ar vrea să le viziteze. O fată din Puerto Rico știa chiar multe despre România, pentru că-și dorea mult să ajungă acolo, mai ales ca să vadă Castelul Bran. Dracula e probabil cel mai popular cuvânt legat de țara noastră, după Nadia. Destul de puțini cunoșteau numele lui Ceaușescu – știau că a fost (sau este? nu erau siguri) o țară comunistă, dar detaliile le-au scăpat. În orice caz, toată lumea a vrut să știe despre țara mea, mi-au pus întrebări cu sinceră curiozitate și mi-au spus că i-am convins să meargă în vizită.
Două excepții am întâlnit: un francez care s-a abținut de la orice reacție, a scos doar un „Hm”, dar vibrația aerului din jurul nostru s-a schimbat subit, am simțit-o. Vă amintesc că asta e America, tărâmul corectitudinii politice, unde adevărul adevărat despre ce gândești se rostește în șoaptă, altfel te poți alege chiar cu un proces.
A doua excepție, de data asta tragi-comică, a fost o tipă care, după ce i-am povestit tot felul de lucruri despre locul de unde vin, m-a întrerupt contrariată: „Stai puțin, de ce vorbești de România și Europa ca și cum ar fi două lucruri diferite?” 😂 Cum să te superi pe ea…? A fost, repet, excepția bună de dat la Vox Populi, cu hăhăieli în fundal. Altfel, apropo de preconcepții care se perpetuează la nesfârșit, până devin stereotipuri: nici noi nu suntem toți niște amărâți de (foști) comuniști, nici americanii nu sunt toți niște ignoranți, cum îi place lumii să spună despre ei. Unii te pot surprinde până la lacrimi, mi s-a întâmplat: o doamnă de culoare, care avea o prietenă bună româncă, știa nu doar o mulțime de lucruri despre noi, ci știa să facă și salată de boeuf. Doar maioneza zicea că nu i-a ieșit și că o tot cumpără de la magazin, dar i-am dat eu rețeta, cu toate secretele aferente, și abia aștepta să o încerce. 🙂 Iar la sfârșit mi-a spus, în românește, cu un puternic accent american, dar perfect corect: „Mă bucur foarte mult că te-am cunoscut!”. 💙
Citește și
Semnat de Corina Stoica
