duminică , 21 octombrie 2018

Ceaiuri care ne aduc buna-dispoziție

ceai

Se spune că viața nu e întotdeauna numai lapte și miere; problemele de zi cu zi, stresul profesional, întâmplările neplăcute prin care trecem cu toții și chiar simplele astenii provocate de trecerea de la un anotimp la altul, ne pot alunga buna-dispoziție. Tocmai pentru astfel de zile, există remedii naturiste ce ne pot fi de ajutor. Iar viața ni s-ar putea părea numai… ceai și miere!

Passiflora, floarea pasiunii

Originară din regiunile tropicale ale Americii Centrale, această plantă este recunoscută pentru efectele sale extraordinare asupra stării psihice. Prin acţiunea uşor sedativă asupra sistemului nervos central, ţine la distanţă stresul şi scade irascibilitatea. În plus, s-a demonstrat că stimulează secreţia de endorfine, conferind în scurt timp o stare plăcută.

Sunătoarea

Reprezintă un remediu pentru cel puţin 80 de afecţiuni, printre care şi cele de natură emoţională. Diminuează frecvenţa stărilor de panică sau tristeţe inexplicabilă şi tocmai de aceea este recomandată împotriva depresiilor şi anxietăţii.

Busuiocul

Îl foloseşti deja în bucătărie, căci are darul de a aroma o mulţime de preparate culinare, dar busuiocul constituie un aliat al celor care se confruntă cu stări de proastă dispoziţie. Consumat consecvent, te păzeşte de neliniştile specifice perioadelor stresante, pentru că are efect calmant şi te va ajuta să zâmbeşti mai des.

Roiniţa

Are frunze dulci, cu aromă de lămâie, aşa încât reprezintă sarea şi piperul salatelor de fructe, în timp ce infuzia din aceste frunze poate fi consumată cu gheaţă, în zilele de vară. Roiniţa acţionează pozitiv asupra nervilor, calmează tensiunea şi îţi aduce bună dispoziţie.

Hibiscus

Planta cultivată în Sudan, la temperaturi extem de ridicate, are menirea de a ne ridica şi nouă moralul şi de a ne îmbunătăţi starea de spirit. În plus, este o binefacere pentru persoanele care suferă de probleme circulatorii sau cardiace.

Rozmarinul

Este foarte popular în arta culinară, aducând savoare în diverite mâncăruri, dar efectele lui sunt excelente şi în cazul dispozițiilor mohorâte. Starea de spirit ţi se va schimba imediat după o cană cu ceai de hibiscus, aşa încât fă-ţi rezerve de mai multe pliculeţe pentru zilele fără soare.

Rădăcina de ginseng

Este un remediu natural împotriva îmbătrânirii şi un extraordinar potenţator de energie, motiv pentru care consumul său trebuie atent măsurat. Pe de altă parte, tocmai pentru că stimulează nivelul energetic, ginsengul te va trezi din amorţeală şi îţi va schimba în bine starea emoţională.

Maghiranul

Consumul lui regulat întăreşte sistemul imunitar, dar maghiranul este şi printre cele mai recomandate tratamente împotriva depresiilor. Este un bun tonic nervos, combate insomniile, agitaţiile şi migrenele.

Florile de lavandă

Dacă le foloseşti pentru a-ţi înmiresma hainele în dulap sau pentru a-ţi parfuma locuinţa, ştii deja că au efect liniştitor. Ceaiul din flori de lavandă îţi alungă starea de oboseală fără să te agite, conferindu-ţi o stare de mulţumire şi relaxare pe care vei doi s-o păstrezi cât mai multă vreme.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus