marți , 23 ianuarie 2018

„Chappie” vine în cinematografele din România pe 6 martie

Poster CC.indd

Neill Blomkamp revine la invitația pe care ne-a făcut-o în filmele sale anterioare, District 9 şi Elysium, aceea de a ne reimagina lumea în care trăim. Blomkamp a combinat acţiunea cu conştiinţa socială, iar această combinaţie a stârnit o reacţie de neuitat, rămânând în memoria spectatorilor. În filmul actual, Chappie, Blomkamp abordează din nou acest subiect sensibil. 

Acţiunea din Chappie se petrece doar la câţiva ani de momentul actual, când lumea se află sub controlul unor poliţişti androizi robotizaţi, denumiţi Străjeri/ Scouts. Acum, oamenii se opun acestui lucru. Când androidul Chappie a fost furat de la Poliţie, el a primit o nouă configuraţie şi noi programe, care l-au transformat în primul robot  cu abilitatea de a gândi şi de a trăi sentimente proprii. Forţele distructive  văd în  Chappie un pericol la adresa ordinii actuale, aşa încât vor face orice pentru a menţine actuala stare de lucruri şi pentru a se asigura că Chappie este primul şi ultimul robot cu astfel de abilităţi.

Printre oameni se află cei ca Vincent Moore (Hugh Jackman), care văd în robotul gânditor sfârşitul omenirii, pentru că atunci când o maşină ajunge să gândească, omul nu-şi mai găseşte utilitatea.  Dar alţii, cum este creatorul lui Chappie, Deon Wilson (Dev Patel), îl văd pe Chappie ca pe o creatură vie, care respiră şi trăieşte ca orice altă formă de viaţă – fiind ultima speranţă a umanităţii, chiar dacă nu este pe de-a întregul om.

În rolurile principale îi regăsim pe Sharlto Copley (District 9, Oldboy, Elysium), Dev Patel (Slumdog Millionaire, The Newsroom, The Best Exotic Marigold Hotel) și Jose Pablo Cantillo (CSI, Bones, Cleaner), secondați de Hugh Jackman (X-Men, Rise of the Guardians, The Wolverine) și Sigourney Weaver (Avatar, Red Lights, Exodus: Gods and Kings ).

Chappie va putea vizionat din 6 martie în toate cinematografele din România. Distribuit de InterComFilm Distribution.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus