duminică , 24 septembrie 2017

Charles Bukowski: despre femei, băutură și alte vicii

CharlesFoto: elsilenciero.com

Motto: 

„now lighting

new cigarettes

pouring more drinks

it has been a beautiful fight

still is.”

Cunoașteți senzația pe care o aveți atunci când vă place atât de mult opera unui scriitor, încât îi citiți cărțile fără grabă, pentru că știți că la un moment dat se vor termina și-o să vă fie dor de el? Mie asta mi s-a întâmplat doar cu Haruki Murakami, care, din fericire, e încă în viață și scrie pentru mine, și-i aștept fiecare nou volum ca pe o sărbătoare. Și cu Charles Bukowski, pe care-l citesc, cum spuneam, cu țârâita, încercând să amân ziua în care am să-i termin de citit toate, absolut toate cărțile. Din cele pe care le-am sorbit lent, până acum, am adunat fragmentele de proză și poezie care mi-au plăcut cel mai mult. E un fel de a mi-l pune în ramă pe Bukowski, pentru mai târziu, să-mi țină de dor. Și, bineînțeles, de a vă face poftă de niște lecturi memorabile și, oh, atât de decadente…

~

Băutul e o treabă emoțională. Te scoate din viața cotidiană standardizată, din tot ce e mereu la fel. Te smulge din propriul corp și din propria minte și te aruncă de perete. Am senzația că băutul e o formă de suicid prin care îți este permis să te întorci la viață și s-o începi din nou în ziua următoare. E ca și cum te-ai sinucide, iar apoi ai renaște. Cred că am trăit cam zece sau cinsprezece mii de vieți până acum.

~

Am simțit un gol în stomac. Mă simțeam bolnav, nefolositor, trist. Mă îndrăgostisem de ea.

 ~

Nu era așa de greu să trăiești – trebuia doar să o lași mai moale. Și să ai ceva bani. Lasă-i pe alții să se ducă la război – sau la închisoare.

 ~

Scrisul te alege pe tine, și nu invers.

 ~

Rasa umană m-a dezgustat întotdeauna. În esență, ceea ce-i făcea dezgustători era boala asta a relațiilor familiale, care includea căsătoria și schimbul de putere și de sprijin, și care, ca o lepră, ca o pecingine, devenea apoi: vecinul meu de alături, cartierul meu, zona mea, orașul meu, județul, țara, poporul meu… toți pupându-se reciproc în cur, în același mușuroi, dintr-o frică și o stupiditate animalică.

 ~

N-o să mai cer ca

până acum, totul

doar puțină căldură

și puțin sex și

foarte puțină dragoste.

~

Una dintre cele mai mari opere de artă ale lumii: o femeie cu picioare frumoase, coborând din mașină.

~

Diferența între a trăi bine și a trăi prost e doar o chestiune de puțin noroc.

~

Mai luă o cafea și fumă o țigară mexicană, dulce ca zahărul. Țigările astea mexicane erau altfel – ardeau fierbinte, de parcă ar fi fost vii.

~

Unele femei vin cu teorii despre cum să salveze lumea, dar nu sunt în stare să spele o ceașcă de cafea. Dacă le zici ceva, îți vor spune: „spălatul ceștilor de cafea nu e important”. Din păcate, este. Mai ales pentru un bărbat care a stat opt ore la lucru, plus două ore suplimentare, la strung. Începi să salvezi lumea salvând câte un om; restul e romantism pompos sau politică.

~

Ăsta e un mare defect al intelectualilor sau scriitorilor – sunt insensibili la o grămadă de lucruri, mai puțin propria durere sau bunăstare. Ceea ce e normal, dar de căcat.

~

E plăcut să admiri pe cineva, să ai eroi, să ai pe altcineva care să mai ducă din povară.

~

Scrisul prost e ca femeia proastă: nu prea mai ai ce să-i faci.

~

Dintre milioanele de femei de pe lumea asta, din când în când apare una care te scoală și din morți. Au ceva, constituția lor, felul în care sunt construite, o rochie specială, căruia nu-i poți rezista.

~

Motivul pentru care majoritatea psihiatrilor se fac psihiatri e că le e teamă că au ceva la cap. Și să-ți analizezi propriul cap e cel mai rău lucru pe care poate să-l facă un nebun.

~

Eu sunt mai degrabă un singuratic, un bețivan bătrân care preferă să bea singur, sperând eventual să asculte niște Mahler sau Stravinski la radio.

~

Când mă aflu printre oameni, nu mă simt deloc în largul meu. Vorbesc și se entuziasmează de niște lucruri care nu mă interesează.

~

cred că dacă o femeie nu și-a desfăcut picioarele

niciodată în 35 de ani

e prea târziu și pentru

dragoste și

pentru poezie.

~

Nu cred în politică. Sunt doar un observator.

~

mi-a spus:

suntem căsătoriți de 30 de ani.

și cum vă explicați succesul acesta

marital? l-am întrebat.

Amândoi scoatem pasta de dinți

din tub apăsând pe partea lui de jos,

mi-a explicat.

~

Existau vremuri când era mai bine să te ții departe de mașina de scris. Un scriitor bun știa când nu e cazul să scrie. Oricine putea bate la mașină. Nu că aș fi fost bun la așa ceva; nu puteam nici ortografia corect și nici gramatică nu știam. Dar știam că nu e cazul să scriu. Era ca și cu fututul. Trebuia să-mi odihnesc zeul din când în când.

~

Asta e problema cu băutul, m-am gândit, în timp ce-mi turnam o băutură. Dacă se întâmplă ceva rău, bei ca să uiți; dacă se întâmplă ceva bun, bei ca să sărbătorești; iar dacă nu se întâmplă nimic, bei ca să se întâmple ceva.

~

– Cred că am nevoie de o băutură.

– Toată lumea are nevoie, dar nu știe încă.

~

Uite cum stă treaba, Jon, dacă mi-aș face griji despre ce cred oamenii, n-aș mai scrie niciodată nimic.

~

Poate că ar fi trebuit să i-o trag? Cum era să știe un bărbat ce avea de făcut? În general, m-am hotărât eu, era mai bine să aștepți, dacă aveai oarecare sentiment pentru respectiva. Dacă o urai de la început, era mai bine s-o fuți imediat. Dacă nu, era mai bine să aștepți, apoi s-o fuți și s-o urăști mai târziu.

~

Eu respect întotdeauna două reguli. Una e să n-ai niciodată încredere într-un om care fumează pipă. Cealaltă e să n-ai niciodată încredere într-un om cu pantofi lustruiți.

~

mi-a scris dintr-o cămăruță

de pe malul Senei.

mi-a spus că ia lecții de

dans.

că se trezește la 5

și dactilografiază poeme

sau pictează

și când simte că-i vine să plângă

are o bancă preferată pentru

asta

la malul râului.

~

Omenirea ajunsese cumva prea de tot și nu mai era așa de ușor să faci o faptă bună, pur și simplu pentru că așa îți venea. Cu toții aveam de lucru la capitolul ăsta.

~

Acum, după decenii întregi, devenisem un scriitor cu birou. Da, mi-era frică, mi-era frică să nu devin la fel ca ei. Și mai rău chiar, trebuia să scriu un scenariu.

~

„Sufletul liber e un lucru rar, dar ușor de recunoscut – de obicei, pentru că aparține acelor oameni în compania cărora te simți bine, foarte bine.”

~

Părerea mea despre toată treaba era că majoritatea oamenilor nu erau alcoolici, numai credeau că sunt. Chestia asta nu se face așa, la repezeală. Îți lua cel puțin douăzeci de ani ca să devii alcoolic. Eu eram în cel de-al patruzeci și cincilea an și nu regretam nimic.

~

și întotdeauna mă trezeam lângă

altcineva

și soarele strălucea

numai pentru mine.

~

Pentru mine, scrisul n-a fost niciodată o muncă propriu-zisă. Așa a fost de când îmi aminteam: dădeam radioul pe un post de muzică clasică, îmi aprindeam o țigară sau un trabuc, îmi deschideam sticla. De restul se ocupa mașina de scris. Nu trebuia decât să fiu acolo. Întregul proces îmi dădea puterea să merg înainte atunci când viața avea prea puține de oferit sau când ajungea un spectacol de groază. Întotdeauna aveam lângă mine mașina de scris să mă aline, să-mi vorbească, să mă distreze, să-mi salveze curul. În mare, de-asta scriam: ca să-mi salvez curul, să-mi salvez curul de balamuc, de străzi, de mine însumi.

~

Scrisul era o chestie ciudată. Aveam nevoie să scriu, era ca o boală, ca un drog, ca o dependență, dar totuși nu-mi păcea să mă consider scriitor.

~

Avocați, doctori, instalatori, cu toții fac bani. Scriitorii? Scriitorii mor de foame. Scriitorii se sinucid. Scriitorii înebunesc.

~

Omul nu are nevoie decât de trei lucruri: credință, antrenament și noroc.

~

M-a întristat puțin că nu mai eram tânăr, s-o iau de la capăt, să beau, să mă bat și să mă joc cu cuvintele. Când ești tânăr, nu te poți lăsa zdrobit cu adevărat.

~

Odată ce ai fost sărac multă vreme, te alegi cu un anumit respect pentru bani.

~

Mie, ori de câte ori încerca cineva să-mi vorbească, îmi venea să mă arunc pe geam sau să iau liftul și să cobor. Oamenii erau pur și simplu neinteresanți. Poate că nici nu trebuiau să fie. Însă animalele, păsările, chiar și insectele erau. Asta nu puteam s-o înțeleg.

~

– E moartă de mult. Toți sunt morți. Toți cei cu care am băut.

– Și pe tine ce te ține în viață?

– Îmi place să scriu. Mă însuflețește.

~

Nu mă simt prea bine în preajma oamenilor, iar după ce beau destul, par să dispară.

~

Mi s-a părut că a avut orgasm odată cu mine. Desigur, un bărbat nu știe niciodată.

~

Cu toții avem nevoie de un debușeu. Zilele sunt lungi și trebuie să le umpli cumva până la moarte. Și pur și simplu nu există destule motive de mândrie și entuziasm. Lucrurile degenerează rapid și capătă un aer sumbru. Ne trezim dimineața, ne dezvelim picioarele de cearșafuri, le punem pe podea și ne zicem: Of, la dracu’, și-acuma ce-i de făcut?

~

Și cele cinci pisici ale noastre ne priveau cu cei zece ochi frumoși ai lor.

~

Îmi plăcea să mă uit la lupte. Îmi aminteau cumva de scrisul meu. Presupunea aceleași lucruri: talent, coaie și să fii în formă.

~

Scriitor nu erai niciodată. Trebuia să devii de fiecare dată când te așezai în fața mașinii de scris. Odată ce te așezai acolo, în fața mașinii de scris, nu era niciodată prea greu. Greu era uneori să găsești scaunul acela și să te așezi.

~

În ce mă privește, misiunea mea în viață era să evit cât mai mulți oameni. Cu cât vedeam mai puțini oameni, cu atât mă simțeam mai bine.

~

– În postura de istoric al bețiilor, n-am egal.

– Asta pentru că niciunul n-a trăit la fel de mult ca tine. Care-i secretul tău?

– Nu te ridica niciodată din pat înainte de prânz.

~

Nu-i nimic mai rău decât să fii lefter și femeia să te părăsească. N-ai de băut, nici slujbă, nu poți decât să stai să te holbezi la pereți și să te gândești. Uite așa se răzbună femeile pe tine, dar asta te rănește și le face și pe ele să sufere. Sau, cel puțin, așa-mi plăcea să cred.

~

Cel mai rău lucru pentru un scriitor este să cunoască un alt scriitor și, mai rău decât atât, să cunoască mai mulți scriitori. Ca muștele pe același căcat.

~

E prea multă răceală în lumea asta, i-am spus. Dacă oamenii ar putea comunica între ei, ar fi mult mai ușor.

~

– Vrei o curvă, ți-e frică de iubire.

– S-ar putea să ai dreptate.

~

Eram bucuros că nu sunt îndrăgostit, că lumea mă nemulțumea. Îmi place să fiu în răspăr cu tot ce mă înconjoară. Îndrăgostiții devin adesea iritați, periculoși. Își pierd simțul perspectivei. Își pierd simțul umorului. Devin nervoși, niște plicticoși psihotici. Devin chiar criminali.

~

Tânjeam după femei în mod constant, cu cât erau de calitate mai proastă, cu atât mai bine. Și totuși, femeile – femeile adevărate – mă speriau, pentru că ele, în cele din urmă, îți doreau sufletul, iar eu voiam să păstrez ce ma rămăsese din al meu. Tânjeam, mai ales, după prostituate, femei de joasă speță, pentru că erau ucigătoare și din topor, nu aveau nici o pretenție. Nu pierdeai nimic după ce plecau. Totuși, în același timp, tânjeam după o femeie tandră, adevărată, în ciuda prețului exorbitant. Oricum ar fi fost, eram pierdut.

~

M-am gândit că oricine e în stare să citească altora din propriul roman cu voce tare trebuie să fie suspect. Dacă asta nu echivala cu străvechiul sărut al morții, atunci ce?

~

Îmi este imposibil să mă opresc din scris. E o formă de nebunie.

~

Eram atras de toate lucrurile imorale: îmi plăcea să beau, eram leneș, n-aveam Dumnezeu, politică, idei, idealuri. Mă cuibărisem în nimicnicie; un soi de neființă pe care o acceptam. Nu făceam pe interesantul. Nu voiam să fiu interesant, era prea greu. Ceea ce voiam cu adevărat era doar un spațiu moale, cețos, în care să trăiesc și să fiu lăsat în pace.

~

Ar trebui să mă întorc la mașina de scris, m-am gândit, arta cere disciplină. Orice amărât se poate ține după fuste. Am băut gândindu-mă la asta.

~

Adevărul este că există, de fapt, foarte puțină măreție. E aproape inexistentă. Dar poți fi sigur că cei mai proști scriitori au cea mai mare încredere și cele mai puține dubii cu privire la ei înșiși.

~

Despre femei, n.r.: Unele erau mai cumsecade decât altele, unele erau pur și simplu mai interesante decât tine, și uneori cele frumoase la exterior și reci în interior erau necesare, doar ca să te trezești cu câte un șut în cur. Cele cumsecade se futeau mai bine, zău, și după ce stăteai cu ele o vreme, păreau frumoase pentru că așa erau.

~

Sărutul e mai intim decât fututul. De aceea niciodată nu mi-a plăcut ca gagicile mele să se pupe cu alții. Preferam să se fută cu ei.

~

De unde veneau toate femeile? Sursa lor părea inepuizabilă. Fiecare dintre ele era unică, diferită. Pizdele lor erau diferite, săruturile, țâțele lor erau diferite, dar niciun bărbat nu le putea avea pe toate, erau prea multe, încurcișându-și cracii, înnebunindu-i pe bărbați. Ce mai ospăț!

~

– Vreau să mă duc afară și să privesc cerul. E atât de frumos afară.

– Bine, Cecilia.

~

Dacă ar fi să aleg între băut și futut, cred că ar trebui să mă las de futut.

~

Fiecare femeie e diferită. În esență, par să fie o combinație între ce-i mai bun și ce-i mai rău – combinație de magic și îngrozitor. Totuși, sunt bucuros că există.

~

Întotdeauna mi-a plăcut să stau în casele femeilor. Când eram eu la ele, puteam pleca oricând.

~

– Ce este ficțiunea?

– Ficțiunea este o înfrumusețare a vieții.

~

Nu sunt decât un alcoolic care s-a făcut scriitor ca să poată rămâne în pat până la prânz.

~

Majoritatea oamenilor pur și simplu nu mă interesează.

~

Femei: îmi plăceau culorile hainelor lor; felul în care mergeau; cruzimea de pe unele chipuri; din când în când frumusețea aproape pură a unui alt chip, total și încântător feminină. Erau mai cu moț decât noi: plănuiau mult mai bine și erau organizate mai bine. În vreme ce bărbații se uitau la fotbal sau beau bere sau jucau popice, ele, femeile, se gândeau la noi, concentrându-se, studiind, decizând dacă să ne accepte, să ne dea papucii, să ne schimbe, să ne ucidă sau, pur și simplu, să ne părăsească. În cele din urmă, nici nu prea conta. Indiferent ce făceau, noi sfârșeam singuri și nebuni.

~

ce de-a muzici

pe străzi –

în sfârșit

oamenii-s ca florile.

~

Dacă mințeai pe cineva apropo de talentul lui doar pentru că stătea în fața ta, asta era minciuna cea mai de neiertat dintre toate, pentru că îi spuneai de fapt că continue, ceea ce era, în fond, cea mai proastă modalitate pentru un om fără talent autentic de a-și risipi viața.

~

Un bărbat avea nevoie de o mulțime de femei doar atunci când niciuna dintre ele nu era bună de nimic.

~

Oamenii cei mai importanți sunt cei mai singuri.

~

– Da, ăsta e un avocado: un soare înghețat. Mâncăm soarele și apoi ne simțim încălziți.

– Și toată berea aia pe care o bei e tot soare?

– Da.

– Și în mine e soare?

– Mai mult decât în toți oamenii pe care-i cunosc.

– Iar eu cred că ai un SOARE MARE în tine.

– Mulțumesc, iubito.

~

Duke se duse la șifonier să-și ia haina și pistolul. Își luă la revedere de la fetiță. Era mai fermecătoare decât un bronz de decembrie și șase cai albi galopâng peste un deal înverzit.

~

Între timp, eu continui să scriu despre mine și să beau prea mult.

Dar nu vă spun nimic nou.

~

Habar nu am cum naiba reușește cineva vreodată în viața asta, la naiba!

~

Pur și simplu, nu voiam să îmbătrânesc într-un mod nefericit, ci să-mi dau demisia. Să fiu mort înainte ca moartea însăși să sosească.

~

Nu moartea conta, ci tristețea și mirarea. Și puținii oameni buni care plângeau în noapte.

~

Ei bine, o să mor și eu, cât de curând. Mai turnați-mi un rând!

~

ridic paharul, îl țin ridicat

un minut întreg

și zâmbesc.

~

Citatele au fost extrase din romanele „Femei”, „Hollywood” și „Șuncă pe pâine”, din cartea de proză scurtă „Povești despre nebunia obișnuită” și din volumul de poeme „Dragostea e un câine venit din Iad”. Le găsiți, pe toate, la librăria online Libris.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus