luni , 20 noiembrie 2017

Christopher Nolan revine în cinema cu ,,Dunkirk”

De la regizorul filmelor ,,Interstellar”, ,,Inception” şi ,,The Dark Knight”, Christopher Nolan vine din 21 iulie pe marile ecrane cu un action thriller de o magnitudine incredibilă, care îi aduce în rolurile principale pe: Tom Hardy, Cillian Murphy şi Kenneth Branagh.

Christopher Nolan a regizat ,,Dunkirk” după propriul său scenariu original, în timp ce pentru filmări a dezvoltat tehnica folosirii unui format de mari dimensiuni, utilizând o combinație unică de tehnologie IMAX® și peliculă de 65mm.

,,Dunkirk” este bazat pe evacuarea care, deși a avut loc în primele luni ale celui de-al Doilea Război Mondial, a avut un impact direct asupra rezultatului războiului. Totuși Nolan a preferat să transforme acest moment istoric într-o peliculă captivantă: un thriller cu o acțiune epică, contra timp, în care miza nici că putea fi mai mare, decât să producă o dramă despre câmpul de război.

Povestea filmului surprinde trupele britanice şi ale aliaţilor înconjurate de inamici pe plaja franceză şi forţate să facă faţă unui asalt aproape imposibil de rezistat.

„Dunkirk”reuneşte o distribuţie impresionantă din care fac parte actorii Tom Hardy („Mad Max: Drumul furiei”), Mark Rylance, Kenneth Branagh, Cillian Murphy şi debutantul Fionn Whitehead. Filmul este produs de Christopher Nolan şi Emma Thomas, iar Jake Myers este producător executiv.

Din echipa de creaţie cu care a lucrat Nolan fac parte: directorul de imagine Hoyte van Hoytema, scenograful Nathan Crowley, editorul Lee Smith, designerul de costume Jeffrey Kurland, iar Andrew Jackson este responsabil de efectele vizuale.

,,Dunkirk” a fost filmat în Franţa, Olanda, Marea Britanie şi Los Angeles.

După ce a purtat publicul de pe străzile din Gotham, în lume infinită a viselor, până la cele mai îndepărtate colțuri ale spațiului, pentru prima dată, inovatorul regizor, scenarist şi producător propune un eveniment inspirat din viața reală, ale cărui ecouri au răsunat pe tot parcursul vieții acestuia: miracolul de la ,,Dunkirk”, care va putea fi vizionat de vineri, 21 iulie, pe marile ecrane din toată ţara, fiind disponibil şi în format IMAX.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus