vineri , 22 iunie 2018

Cinci beneficii garantate pentru cei care fac sport

stk327160rkn

Foto: www.healthywomen.org

Cei care fac deja sport de ceva vreme s-au convins de beneficiile lui pe propria piele, la propriu și la figurat, și vor fi și mai motivați să continue dacă vor citi acest articol. Cei care încă nu și-au găsit timp și determinare pentru a practica un anumit tip de mișcare vor putea descoperi un adevărat impuls în lista de mai jos.

Sportul stimulează activitatea intelectuală

Chiar și în cele mai ocupate zile, e ideal dacă reușim să ne găsim măcar o jumătate de oră pe care să o dedicăm sportului. Conform unui studiu publicat în Clinical Neurophysiology și citat de revista Women’s Health, 20 de minute de mișcare moderată crește imediat capacitatea de concentrare, atenția și abilitatea cognitivă. Efectul poate dura până la o oră, așa că programați-vă o sesiune de exerciții fizice înainte de a începe o zi solicitantă.

Încurajează stabilirea unor noi relații sociale

Faptul că avem relații strânse cu oameni din jurul nostru ne aduce numai avantaje, spun medicii, printre care o tensiune arterială echilibrată, răceli mai rare, precum și o rată scăzută de afecțiuni psihice, suicid și alcoolism. Atunci când faci sport, mai continuă specialiștii, ești mai deschis, mai pozitiv și mai predispus să formezi legături cu cei din jur. În plus, cei care fac mișcare sunt percepuți de alții ca fiind mai prietenoși, mai simpatici, mai sinceri, mai buni și chiar mai atrăgători.

Înfrumusețează tenul

De fapt, nu doar tenul, ci pielea în general, însă primele efecte se vor vedea chiar pe fața voastră. „Pe măsură ce ritmul inimii crește, fluxul sanguin se accelerează și circulă și către suprafața pielii, conferindu-i acea nuanță trandafirie plăcută”, spune Mitra Ray, doctor și co-autor al cărții Do You Have the Guts to Be Beautiful? Transpirația are și ea consecințe benefice asupra epidermei, o parte din apă fiind evaporată pentru ca organismul să se „răcească”, iar restul fiind reabsorbită în piele și oferindu-i o strălucire aparte.

Asigură o viață sexuală mai pasionată

Într-adevăr, e un fapt confirmat științific. Un studiu publicat în The Journal of Sexual Medicine a arătat că femeile care fac măcar 20 de minute de mișcare înainte de o partidă de sex ating mai ușor gradul maxim de excitație. Efectele imediate ale sportului nu durează însă mai mult de 30 de minute.

Îmbunătățește calitatea somnului

Conform unui studiu realizat în 2011, cei care au făcut în jur de 150 de minute de mișcare pe săptămână (adică 30 de minute pe zi, cinci zile pe săptămână) au reușit să adoarmă mai rapid și s-au simțit mai puțin obosiți în timpul zilei. „Sportul elimină stresul și stările de anxietate, ajută corpul să-și regleze temperatura, așa încât somnul devine mult mai odihnitor”, spune autorul studiului, profesorul Paul D. Loprinzi de la Universitatea Bellarmine. Acesta mai adaugă că intervalul orar în care facem mișcare nu este atât de important, întrucât doar anumite cercetări sugerează că activitatea fizică desfășurată la ore târzii afectează calitatea somnului.

Semnat de

2 comentarii

  1. Suntem de acord cu voi, miscarea este foarte importanta pentru ca ea ne ajuta sa ne mentinem sanatosi atat fizic cat si psihic la orice varsta. 🙂

  2. Ne place cand intalnim oameni care ne seamana! 🙂

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus